După luni de zile în care ne-am luptat – mai întâi cu pericolul rusesc, apoi cu pericolul fascist – victoria din mai nu ne-a adus liniștea. Treziți luni dimineața din horele și berile victoriei electorale din seara de duminică, românii au aflat că ne pândește un dezastru (bineînțeles) și mai mare: Deficitul bugetar!
Strânse la Cotroceni ca moașele la patul reginei, Partidele au propus diferite soluții, dar au căzut la înțelegere asupra unui singur subiect: Era necesar să se reducă posturile și cheltuielile din aparatul guvernamental.
Proaspăt instalat prim ministru, Ilie Bolojan a tunat în direcția funcționarilor guvernamentali, a cerut reducerea cheltuielilor și a anunțat că va face un turneu, mergând la fiecare minister pentru a afla direct din gura fiecărui ministru ce și cât va tăia! Pentru cei care au deschis aparatele de radio mai târziu, toate astea se întâmplau în perioada 20 iunie-10 iulie 2025.
Două luni mai târziu, avem așa: TVA crescut, chiar dublat în turism și alimentație (sectoare 100% private). Burse tăiate, pensii tăiate, preț crescut la benzină și curent, impozite mai mari pentru multiple domenii, dar și la dividende. Cu 16% la impozit și 16% la dividende (sublima dublă impozitare care-nu-e-dublă-impozitare), plus birurile pe muncă și toate celelalte, de la 1 ianuarie – așa cum observa un analist financiar – statul devine acționar majoritar la toate firmele românești private.
Practic, după două luni de „reforma” hard-core, sectorul privat și românul de rând sunt la pământ, sub ploaia de biruri crescute pentru a alimenta dezmățul din fonduri publice. Din zona bugetară, doar profesorii sunt grav loviți de măsurile de austeritate. În urmă cu doi ani, scriam de profesori că își merită soarta – pentru că patru ani fuseseră prostiți cu promisiuni de măriri salariale, amânate mai întâi din cauza pandemiei, apoi din cauza războiului. Ce scriam atunci se verifică din nou: Profesorii sunt primii pe lista tăierilor, ceea ce dovedește încă o dată că (în ochii guvernanților, nu în ai mei!) sunt cei mai proști dintre bugetari.
Următorii la rând sunt funcționarii din primării, care vor fi păliți în moalele capului cu un par… de soc (pentru că majoritatea posturilor ce vor fi desființate există doar pe hârtie). Practic, tăierile în aparatul guvernului, promise de Bolojan încă de la primul discurs în calitate de prim ministru, au fost doar o petardă. Puse pe tapet din prima secundă, date ca sigure în primul pachet de măsuri, apoi ca sigure în al doilea, pentru ca momentan nici să nu se mai discute…
Spre cinstea lui, guvernul a mascat bine această scamatorie, aplicând schema patentată în pandemie: „Anunță public o grozăvie – dacă fraierii nu țipă, o aplici. Dacă țipă, oricum ai făcut alte scamatorii cât ei erau ocupați cu țipatul”. Pensiile magistraților, creșterea capitalului social al firmelor, jongleriile cu impozitarea caselor de pariuri sau eliminarea impozitului pentru multinaționale au fost tot atâtea perdele de fum, abil desfășurate în „câmpul tactic” al poverilor fiscale aruncate în spinarea contribuabilului de rând – în timp ce guvernul refuza cu obstinație să taie din beneficiile bugetarilor de lux – aceia care împovărează bugetul cel mai tare.
Modul în care Guvernul Bolojan evită tăierile în propria ogradă – în timp ce pune la plată cetățenii și firmele pentru gaura din buzunarul guvernului – îmi aduce aminte de o întâmplare petrecută acum mai mulți ani: Aveam un amic care întotdeauna ne făcea să-i achităm nota de plată. Fie comanda mai mult decât putea plăti, fie pleca de acasă (înadins) cu mai puțini bani decât prețul unei pizza, iar ani mai târziu se dădea corporatist absolutist (nu avea la el, chipurile, decât cardul, deci fie nu putea să-și plătească partea lui dintr-o notă la comun, fie ne făcea să achităm doar noi bacșișul). Nu mai zic, actualmente e unul care salvează democrația din doi în doi ani, când iese în piață să răcnească împotriva corupților care cheltuie banii noștri și nu își plătesc taxele. Victima predilectă a acestui amic eram eu – știa că se putea baza pe mine să achit tot, de rușinea lui. Asta până într-o seară, în care am convenit cu ceilalți prieteni să îi jucăm o festă.
Am mers la o terasă din Stațiunea Mamaia, unde lucra ospătar un prieten al unui prieten. Am mâncat, am băut, ne-am veselit cu toții (el, bineînțeles, a comandat mai mult decât știa că avea în buzunar). La final, aveam toți alibiuri: Unul consumase de toți banii lui, altul avea mai puțin decât credea, în fine – nu aveam suficienți bani să îi acoperim și consumația lui! Neîncrezător, amicul a încercat toate trucurile: Întâi a glumit, apoi s-a prefăcut jignit, apoi a trebuit să îi dau portofelul să verifice că într-adevăr nu mai aveam bani și pentru el. Și ospătarul și-a jucat rolul perfect: Deși un prieten care pretextase că se duce la baie îi achitase pe ascuns nota complet, el a venit la masă chipurile pentru a încasa nota și pentru a ne povesti că a avut niște mușterii care, neavând suficienți bani, au rămas să spele vase, toată noaptea.
Devenit brusc foarte serios, după ce l-a rugat pe ospătar să revină mai târziu, amicul ne-a anunțat: „Mai e un singur lucru de făcut!” (Noi, ceilalți, ne mușcam limbile să nu râdem și ne pregăteam să aflăm ce a decis: Încearcă să negocieze, se scuză la ospătar, sau merge la bucătărie să se apuce de spălat?)
„Plecăm fără să plătim!” a zis amicul, spre surprinderea noastră. Decizia fiind luată, i-am impus, spre disperarea lui, ca el să plece ultimul de la masă (în definitiv, totul era din vina lui, deci el trebuia să își asume riscul!). Ne-am ridicat rând pe rând de la masă, ne-am prefăcut că ne îndepărtăm în mulțimea de turiști, apoi am pândit să vedem ce se întâmplă. După vreo două minute tensionate pentru el (dar pline de hohote pentru noi), amicul meu a prins un moment propice și a zbughit-o, fugind pe lângă noi de-i săreau sandalele!
Revenind – de la trecutul amuzant, la prezentul trist – nu putem decât să îi urăm actualului guvern ca, pe final, să aibă inspirația amicului meu: Să plece fără să plătească! Și dacă se poate – înainte să vină nota de plată!
Un articol de Răzvan PETRE
Foto deschidere: gov.ro
PS – Apropo de foto – Observați apa din fața fiecărui ministru, la sticlă de sticlă? Câte camioane de „apă dă lucs” din asta s-or consuma zilnic prin ministere, aiurea? Și cât de greu ar fi ca miniștrii să bea apă chioară, din carafă? Sunt guvernanții sinistrați – de trebuie să bea apă ambalată?
