La data de 7 iulie 2011 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cauza C-310/10, Agafiţei ş.a., declarând inadmisibile întrebările preliminare formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău din România.
Întrebările preliminare urmăreau ca instanţa UE să stabilească dacă art. 15 din Directiva 2000/43 şi a art. 17 din Directiva 2000/78 se opun unei legislaţii naţionale şi unor decizii ale Curţii Constituţionale din România care interzice instanţelor judecătoreşti naţionale să acorde unor persoane discriminate salarial în funcţie de categoria socio-profesională sau locul de muncă drepturi salariale prevăzute de lege şi acordate unei alte categorii socioprofesionale decât cea din care fac parte respectivele persoane, în scopul reparării prejudiciului produs.
În caz afirmativ se solicita să se stabilească dacă o instanţă naţională este obligată să înlăture aplicarea unei astfel de dispoziţii de drept intern sau jurisprudenţa constituţională fără să…
La data de 7 iulie 2011 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în cauza C-310/10, Agafiţei ş.a., declarând inadmisibile întrebările preliminare formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău din România.
Întrebările preliminare urmăreau ca instanţa UE să stabilească dacă art. 15 din Directiva 2000/43 şi a art. 17 din Directiva 2000/78 se opun unei legislaţii naţionale şi unor decizii ale Curţii Constituţionale din România care interzice instanţelor judecătoreşti naţionale să acorde unor persoane discriminate salarial în funcţie de categoria socio-profesională sau locul de muncă drepturi salariale prevăzute de lege şi acordate unei alte categorii socioprofesionale decât cea din care fac parte respectivele persoane, în scopul reparării prejudiciului produs.
În caz afirmativ se solicita să se stabilească dacă o instanţă naţională este obligată să înlăture aplicarea unei astfel de dispoziţii de drept intern sau jurisprudenţa constituţională fără să aştepte ca dispoziţia respectivă să facă obiectul unei modificări pe cale legislativă sau al unei noi interpretări din partea instanţei constituţionale care să fie aptă să asigure conformitatea acesteia cu dreptul Uniunii.
Cu privire la admisibilitatea cererii, Curtea a arătat că poate refuza să se pronunţe asupra unei cereri preliminare adresate de o instanţă naţională dacă este evident că, ţinând seama de împrejurările speţei, dreptul Uniunii nu poate fi aplicat nici direct, nici indirect situaţiei care face obiectul litigiului cu care a fost sesizată instanţa naţională.
Astfel, Curtea constată că dată fiind discriminarea în discuţie, care nu este întemeiată pe vreunul dintre motivele enumerate de Directivele 2000/43 şi 2000/78, ci pe criteriul categoriei socioprofesionale din care fac parte persoanele interesate sau de locul de muncă al acestora, o situaţie precum cea în discuţie în cauza de pe rolul instanţei române excede câmpului de aplicare a directivelor UE menţionate.
Totodată, Curtea constată că, din datele speţei, nu rezultă că norma de transpunere a art. 15 din Directiva 2000/43 şi art. 17 din Directiva 2000/78, atunci când aceasta este aplicabilă în privinţa discriminărilor interzise de dreptul naţional şi care nu intră în domeniul de aplicare al celor două directive, este condiţionată de dispoziţiile directivelor menţionate sau ale dreptului UE în general. Astfel, Curtea apreciază că nu a fost demonstrat „un interes cert pentru asigurarea unei uniformităţi de interpretare a unor dispoziţii sau a unor noţiuni preluate din dreptul UE, indiferent care ar fi condiţiile în care acestea ar urma să fie aplicate, care să abiliteze Curtea să răspundă la întrebările preliminare adresate de instanţa de trimitere„.
În observaţiile sale Guvernul României, prin Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a susţinut inadmisibilitatea cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bacău.
