În organizarea FROina, ANST, în colaborare cu: CJ Constanţa, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, DSJ Constanţa, AJOina Constanţa, A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, în perioada 22-24 iulie 2010, în comuna Cumpăna s-a desfăşurat Cupa României la oină, ediţia a 55-a. La această ediţie au participat opt echipe de seniori: A.C.S. Tisa Sighetu Marmaţiei, C.S. Crasna Gorj, C.S. Victoria Surdila Greci – Brăila, C.S.M. Râmnicu Sărat, C.S. Univest Arad A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, C.S. Straja Bucureşti, C.S. Biruinţa Gheraieşti. Şedinţa tehnică a avut loc pe data de 22 iulie, începând cu ora 15:00 la Primăria Cumpăna.
Un articol de Andreea PAVEL
Echipele au fost împărţite în două serii de câte patru echipe, prin tragere la sorţi, apoi primele două locuri din serii s-au jucat în sistem încrucişat pentru accederea în semifinale. Echipele învinse şi-au disputat finala mică (pentru locurile 3-4), iar cei care au învins au jucat finala mare (pentru locurile 1 şi 2). Primele meciuri au avut loc pe 22 iulie între orele 16:00 – 20:00 pe stadionul din comuna Cumpăna. A doua zi, începând cu ora 16:00 s-au jucat în continuare meciuri de calificări. Sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 17:00 a fost programată finala mică (pentru locurile 3-4), iar la ora 18:30 a avut loc Finala Cupei României, care a fost transmisă în direct. FROina l-a invitat, ca şi anul trecut, pe celebrul Cristian Ţopescu să comenteze această partidă care a fost ajutat de preşedintele federaţiei, Nicolae Dobre. În jurul orei 19:30 a avut loc festivitatea de premiere, iar FROina şi organizatorii au oferit: trofee, tricouri personalizate, plachete, diplome şi multe alte premii. Parteneri media sunt: TVR 1, Radio România Actualităţi, Radio România Antena Satelor, TV Neptun, Telegraf, GSP.ro, Sport Local, Radio Vacanţa. După Finala Cupei României, prin grjia primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a avut loc un spectacol folcloric, susţinut de ansamblul “Româncuţa”, dar şi alte surprize oferite de organizatori. Tot în această perioadă, la Constanţa, DSJ Constanţa şi AJOina Constanţa organizează o tabără de pregătire în oină pentru elevii din clasele V-VIII din mediul rural. Au participat un număr de patru echipe care vor fi iniţiate în tainele sportului nostru naţional. La sfârşit s-au întrecut pentru trofeul pus în joc de CJ Constanţa. Iniţiativa aparţine CJ CT, DSJ CT şi AJO CT.
