Actualitate

„Cupa Înfrăţirii” ediţia 2019 – Stadionul Delta din Tulcea a fost gazda primului turneu de fotbal trilateral cu echipe din Romania, Moldova și Ucraina

La finalul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu ora 16.30, stadionul Delta din municipiu a fost gazda primului turneu de fotbal trilateral între echipe reprezentative din ţările vecine România, Republica Moldova şi Ucraina.

Proiectul „Cupa Înfrăţirii” ediţia 2019, finanţat parţial de Consiliul Local Tulcea conform prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general,  şi-a propus şi a reuşit lansarea unei competiţii sportive între echipele reprezentative din cele trei ţări vecine şi anume România, Moldova şi Ucraina, cu reprezentare din oraşele Tulcea, Cahul şi Izmail.

La această primă ediţie a competiţiei fotbalistice dintre Municipiul Tulcea din România, Raionul Cahul din Republica Moldova şi Oraşul Izmail din Ucraina, rezultatul meciurilor a stabilit o primă câştigătoare şi anume echipa reprezentativă a Raionului Cahul din Republica Moldova, însoţită la Tulcea de vicepreşedinţii Consiliului Raional Cahul, domnii Vladimir Calmîc şi Vlad Căşuneanu. Rezultatele obţinute de echipa reprezentativă din Cahul au fost 1-0 contra echipei Municipiului Tulcea (gol Alexandru Arabadji) şi 1-0 contra echipei Oraşului Izmail (gol Vasile Mâţă, desemnat şi jucătorul turneului). În meciul pentru desemnarea locurilor 2 şi 3, rezultatul meciului a fost Tulcea – Izmail 5-1 (cel mai tehnic jucător Viktor Hotka de la Izmail şi golgeterul turneului Daniel Parmac de la Tulcea, 3 goluri).

Festivitatea de premiere a fost oficiată, la finalul competiţiei sportive de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi totodată vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Petre Badea pentru echipa din Izmail (locul 3), de prefectul Judeţului Tulcea, domnul Lucian Furdui pentru echipa din Tulcea (locul 2) şi respectiv de primarul Municipiului Tulcea, domnul Constantin Hogea, şi viceprimarul Municipiului Tulcea, domnul Petre Marinescu, pentru echipa câştigătoare a Cupei Înfrăţirii, echipa Raionului Cahul.

„Felicit echipa reprezentativă a Raionului Cahul pentru câştigarea acestei prime ediţii a Cupei Înfrăţirii dar dincolo de rezultate important e că şi prin fotbal, iată, se formează o punte de legătură între cele trei entităţi administrative din România, Ucraina şi Republica Moldova. Pentru municipiul Tulcea, discutam acest aspect şi cu domnul primar, poate fi şi o propunere de înfrăţire între cele două oraşe, Tulcea şi Cahul, mai cu seamă că Judeţul Tulcea şi Raionul Cahul sunt înfrăţite.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi totodată vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Petre Badea

În calitate de oficiali ai Raionului Cahul şi proaspeţi deţinători ai Cupei Înfrăţirii, vicepreşedinţii Vladimir Calmîc şi Vlad Căşuneanu au lansat invitaţia la o nouă ediţie a Cupei Înfrăţirii la Cahul pentru luna viitoare, cel mai probabil în zilele de 12 şi 13 octombrie 2019.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top