Obiectivul Schengen a fost ratat. În buna (și lunga) tradiție a explicării și justificării eșecurilor către prostimea din România, în 24 de ore a ieșit pe piață versiunea oficială: Nu e vina noastră. Nu e vina Austriei, că oricum Olanda vota împotriva Bulgariei și bulgarii sunt la pachet cu noi. Și nu e nici vina Olandei, că olandezii nu au votat împotriva noastră. Ca de obicei, mortul e de vina!
În tot penibilul ei, explicația aceasta este totuși destul de aproape de adevăr – mortul chiar e de vina, de data asta… OK – veți spune – dar cine este mortul? Simplu – Uniunea Europeană.
Cu această ocazie, românii și oricine va mai fi fiind pe fază vor înțelege în sfârșit că toate discursurile zornăitoare, toate jurămintele UE, Germaniei, Franței etc. sunt de pomană. Când vine timpul să livreze, promisiunile UE nu valorează cât un crenvurșt opărit. Iar politicienii occidentali sunt în stare, pentru un minim câștig electoral și de imagine, să te arunce sub roțile tramvaiului – fără măcar a clipi.
Partea în care discursul oficial e cel mai apropiat de adevăr e aceea în care Austria e scoasă de sub urmărire morală – e greu, foarte greu de crezut că Austria a decis sau a putut decide, de capul ei. În definitiv, germanii au anunțat că dacă Austria ne blochează pe noi, ei vor bloca la schimb aderarea Croației. Au votat până la urmă germanii împotriva Croației? – Nu. Prin urmare, a fost anunțul anterior făcut doar la alibi? – Da, cel mai probabil, da.
Olanda – frâna de serviciu a UE în privința României – și-a împărțit sarcinile cu Austria de data aceasta, iar Puterile Garante s-au uitat în partea cealaltă. Eșecul diplomației românești nu a venit din partea lui Bode, al Alinei Gorghiu (ambii plecați să dreagă busuiocul la Viena) și al lui Emil Hurezeanu (actualmente ambasador degeaba al României în Austria) – ci din toate părțile: Uniunea Europeană, per ansamblu, ne-a sedus cu vorbe dulci, apoi ne-a lăsat să așteptăm ca prostul în autogară, cu flori în mână și insigna cu steluțe la butonieră. Noi, bineînțeles, am cumpărat florile și ne-am lăudat la toate neamurile cu pleașca pe care eram sigur că o vom primi. Iar rolul Austriei în toată această poveste a fost cel al paznicului de autogară care ne dă afară în șuturi, strigându-ne din spate: „Ești o proastă! Croația e mai deșteaptă, pentru ea a venit autobuzul!”
Tehnic, România îndeplinește criteriile Schengen – de vreo 10 ani încoace. Dacă imigrația ilegală de care vorbea Austria chiar ar fi o problemă, atunci țări ca Spania, Italia și Grecia ar trebui rapid date afară – nu din Schengen, ci direct din Uniunea Europeană. Pentru comparație, în primele 9 luni din 2021, în Italia au debarcat circa 60.000 de migranți ilegali, în timp ce în primele 6 luni din 2021 România a înregistrat puțin sub 8.000 de imigranți. Chiar luând în considerare că unii mai scapă (Ungaria a prins 4.000 de imigranți ilegali dinspre România în perioada ianuarie-august 2022), și tot putem aprecia că granițele României sunt de câteva ori mai sigure decât ale Italiei.
Dincolo de aspectele tehnice, România mai are o problemă majoră: E luată la pachet cu Bulgaria. Având graniță cu Turcia și Grecia – centre majore de distribuție a migranților către Europa – Bulgaria e de asemenea împovărată de activitatea grupurilor de crimă organizată și are teritorii vaste în sud și sud-vest pe care nu e recomandabil să le traversezi cu mașina, dacă vrei să te întorci acasă tot cu mașina, sau (uneori) să te întorci viu. Practic, în acest pachet Schengen, România a dus Bulgaria în spate iar bulgarii nu se dau scoși din pachet nici morți – pentru că sunt conștienți că singura lor șansă e să fie primiți de rușinea altora de a-i pedepsi pe români din vina bulgarilor. Practic, dacă ar fi isteață, România ar trebui să iasă din pachet și să îi lase în ofsaid pe cei care se scuză că nu putem în Schengen din vina bulgarilor. Ai ceva cu noi? – Spune-ne și rezolvăm, iar după aia nu mai ai scuze…
În privința UE, lucrurile sunt clare: Politicile sanitare, economice și sociale au creat o Europă îmbătrânită. Corporațiile și politicienii au nevoie de migranți – ca forță de lucru ieftină și contribuabili care să alimenteze pensiile Europei îmbătrânite. Oficial, însă, toți resping imigrația, mai ales cea ilegală, pentru a câștiga puncte electorale. Oprirea aderării României nu va stăvili cu nimic imigrația – care e oricum dorită și încurajată pe șest de mai toate țările din Europa. În schimb va prosti pe cei câțiva alegători fraieri care cred că această decizie e un semn al unei schimbări de atitudine.
Acum, că purceaua e moartă în coteț, încotro se va îndrepta România? O variantă populistă, invocată din instinct de influencerii care s-au aruncat în luptă înainte să iasă pe piață explicația oficială, a fost aceea a boicotării austriecilor. Evident, ca orice acțiune pripită, e o variantă proastă. Nu de alta, dar, de exemplu, odată cu Petrom am dat austriecilor și jumate din rezervele noastre de gaze naturale. Singurul boicot bun e un boicot total, iar dacă refuzăm gazele OMV, ne boicotăm pe noi înșine, iar austriecii zic „Danke Schon!”
Că tot veni vorba de gaze, acesta este un prilej să spunem Pas! Europei flămânde de resurse românești. Dacă solidaritatea Europei cu România s-a evaporat la primul test, nu ne poate nimeni pretinde să fim mai catolici decât Papa. Cine vrea gaz și curent de la noi să plătească – și să primească doar după ce noi ne-am îndestulat.
Mai există, evident, și a treia variantă: Cu capul plecat și coada între picioare, să ne cerem scuze celor care ne-au scuipat fără motiv, să fim în continuare solidari și slugarnici și să sperăm că data viitoare vom primi promovarea mult promisă. Până la urmă, amânarea aderării României la Schengen poate fi privită și în cheia asta: O Românie scăpată din lesă și cu sacii în căruță ar fi putut să îi pună pe români pe primul plan și să nu împartă cu europeni resursele țării. E drum lung și iarnă grea până la următoarea ședință JAI din primăvară, deci români, stați cuminți și solidari până atunci!
Evident, așa cum știm și cum vedem deja, conducătorii noștri par să fi optat deja pentru varianta a treia – capul plecat și mărește peșcheșul! Această tactică este, bineînțeles, aceeași pe care am aplicat-o deja de ani buni, cu rezultate – așa cum se vede – spectaculoase! În fundal, pândește tentația: Ungaria e o țară mică, pierdută pe hartă, o fărâmă din populația, resursele, poziția geostrategică a României. În același timp, o țară care ține în șah Europa.
Șmecheria UE e că totul e un castel de cărți – dacă îți tragi cartea ta, tot castelul cade (așa cum am văzut, chiar deunăzi). Spre deosebire de Ungaria, mai avem, încă, o mână de atuuri. Până acum le-am irosit, jucându-le în ordinea dictată de stăpânii de la Bruxelles…
Vom ști să ne ridicăm din cenușe, ca altă dată? Cerând, de exemplu, la schimb pentru palma Schengen, să primim pe mână Moldova? Sau vom rămâne în același joc plictisitor și previzibil, până la ultima carte pierzătoare?
Un articol de Răzvan PETRE