Actualitate

Cum a ratat Făgădău reabilitarea creșei Topolog

Cum a ratat Făgădău reabilitarea creșei

Cum a ratat Făgădău reabilitarea creșei Topolog? Simplu – la fel cum a ratat majoritatea proiectelor din perioada în care s-a aflat în funcția de edil al Constanței: Prin cheltuieli făcute aiurea și lucrări trase de timp, amânate inexplicabil sau abandonate pur și simplu.

Intenții bune – ritm de melc

Lăsată în paragină de la începutul domniei lui Radu Mazăre, creșa din Aleea Topolog a intrat în atenția administrației locale abia în 2017. Atunci, Consiliul Local a votat Hotărârea 411, prin care creșa era trecută în patrimoniul Direcției generale de asistență socială (DGAS), care ar fi urmat să se ocupe de revitalizarea ei. Inițiatorul hotărârii – nimeni altul decât Decebal Făgădău.
După ce a trecut creșa-fantomă de la un departament la altul, Făgădău a dispărut din poză și a uitat instant de clădirea abandonată. Doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic: Nici primarul, nici DGAS nu au mișcat un deget.
Abia în 2019, la insistențele consilierilor PNL și PMP, primăria a catadicsit să miște un deget. În plus, se apropiau alegerile și, dacă Făgădău avea proiectul de reabilitare, ar fi putut pune creșa Topolog pe lista promisiunilor electorale.
Zis și făcut: În iulie 2019 a fost semnat contractul pentru elaborarea documentației tehno-economice pentru reabilitarea creșei Topolog, cu Tehnoconsult Proiect SRL – o firmă din București cu o vast portofoliu de lucrări de proiectare în sud-estul României.

Lasă-mă să te las…

După semnarea contractului cu proiectantul, DGAS, funcționarii primăriei și cu șeful lor, Decebal Făgădău, au revenit la starea lor de bază – hibernarea.
Proiectantul, în schimb, a descoperit rapid că angajamentul privind creșa din Aleea Topolog a fost cel mai prost contract pe care l-a semnat vreodată: Amplasamentul nu avea întocmită nici documentația de bază, dimensiunile din teren erau cu totul altele decât cele din realitate, iar primăria nu făcea decât să îndosarieze cereri, fără să rezolve niciuna din problemele ridicate de proiectant.
În noiembrie 2019, proiectantul și-a făcut prima parte din munca sa – a livrat expertiza tehnică. Cu acea ocazie, a reiterat faptul că terenul pe care era amplasată creșa, printre altele, nu avea fișa cadastrală. Ulterior, dosarul a fost plimbat de la Direcția Asistență Socială (DGAS), la Direcția Patrimoniu și Cadastru – și înapoi. În paralel, proiectantul încerca cu disperare să își termine treaba, trimițând adresă după adresă și bătând șaua să priceapă iapa din primărie – că fără implicarea funcționarilor lui Făgădău proiectul creșei rămâne mort, pe hârtie.

Operație reușită. Pacientul mort.

Pentru a afla cum a ratat Făgădău reabilitarea creșei Topolog cea mai grăitoare este situația corespondenței dintre proiectant și DGAS. La solicitările firmei, DGAS nu oferea nimic la schimb.
Colac peste pupăză, de parcă situația terenului creșei nu era deja suficient de complicată, aceasta a fost dată peste cap și mai mult de apropierea alegerilor din 2020.
În iulie 2020, zona creșei Topolog a fost prinsă în iureșul „asfaltărilor electorale”: Parcările și aleile din zonă au fost scurmate, reasfaltate, redesenate și reconfigurate – fiind afectat inclusiv terenul pe care se află amplasată creșa. Exasperat, proiectantul trimite în august 2020 încă o adresă primăriei, prin care cere să i se comunice „noua configurație a terenului, în conformitate cu lucrările executate de Confort Urban SRL”.
Și această adresă rămâne fără rezultat.

După noi, potopul…

Proiectantul mai revine cu o ultimă adresă, în 15 septembrie 2020, prin care amintește primăriei lui Făgădău că așteaptă de un an de zile să primească cadastrul, să poată să știe măcar cum arată terenul pe care ar trebui să proiecteze creșa.
Probabil exasperați la rândul lor că li s-a pasat acest cartof fierbinte, reprezentanții DGAS se reped la cel de la Patrimoniu, să îi scuture din adormire. În replică – și pentru a-i pune cu botul pe labe pe cei care au îndrăznit să le tulbure somnul, cei de la Patrimoniu emit adresa 142090 din septembrie 2020.
Aceasta sună ca un banc sec: Creșa nu are cadastru. Deși acesta trebuia făcut de vreo 20 de ani, nu l-a făcut nimeni. Deși fusese solicitat de mai bine de un an de către proiectant și DGAS, din nou, nu s-a deranjat nimeni să îl facă. Mai mult, la momentul respectiv Direcția Patrimoniu și Cadastru nu avea contract cu niciun cadastrist – deci zero șanse să fie făcut cadastrul. În final, de complezență, se nota că, în viitorul neguros, când se va face un asemenea contract, se va avea în vedere – poate – să se facă și cadastrul pentru creșa din Aleea Topolog.
Practic, e ca în bancul cu Bulă: „Nu sunați la ușă, să mă deranjați. Mai ies eu din când în când…”
Ar merita semnalat și momentul la care a fost emisă această adresă: 24 septembrie 2020 – cu 3 zile înainte de alegeri…

Moștenirea lui Făgădău: Realizări zero, și pagube de plătit

După patru ani de „muncă” la creșa din Aleea Topolog (2017-2020), bilanțul lui Decebal Făgădău era următorul: O expertiză (făcută de proiectant), o hotărâre de consiliu, zeci de adrese scrise între proiectant-DGAS-Patrimoniu, respectiv creșa în același hal în care era la începutul de mandat.
Suplimentar – întrucât primăria lui Făgădău nu își îndeplinise nicio obligație iar proiectantul nu putea să își termine munca – firma amenința să dea primăria în judecată.
Prin urmare, pentru evitarea încălcării condițiilor contractuale si a plații de penalități, prin Referatul nr. 2821/13.01.2021 s-a propus încetarea Contractului.
Practic, după preluarea frâielor de către administrația Chițac, Primăria Constanța reușește prima performanță în această poveste tristă: În 18 ianuarie 2021 se reziliază contractul cu Tehnoconsult, prin acordul plăților. Până la acea dată primăria nu plătise un leu – dar nici nu mișcase un deget pentru a rezolva situația creșei din strada Topolog…

Mister elucidat

După ce am trecut în revistă drumul documentelor, devine evident cum a ratat Făgădău reabilitarea creșei Topolog: La fel cum a ratat proiectul modernizării piețelor sau cel al pasajului de la intersecția Pod Butelii. Proiecte-stindard cu care Decebal Făgădău a defilat în campania din 2016, ele au fost abandonate rapid sau au murit de moarte lentă – unul din motivele de căpătâi fiind de asemenea lipsa cadastrului.
Și la fel cum a fost pe cale să rateze proiectul parcului de la primărie și cel al podului de la Butelii.
Podul de la Butelii a depășit cu ani de zile timpul alocat prin proiect, dar la final a primit borduri de marmură – în stilul chelului cu tichie de mărgăritar.
Iar parcul de la primărie, unde trebuiau schimbați niște stâlpi și bănci, a fost închis mai bine de doi ani – situație inacceptabilă într-un oraș în care spațiul verde este oricum la jumate față de normele europene. Constructorul – o firmă de casă a primăriei – a lucrat din an în paște, iar primarul Făgădău nu a mișcat un deget pentru a-i determina să termine măcar într-un an acea lucrare care ar fi trebuit să fie gata într-o lună.
Aceste două proiecte Făgădău a reușit să le termine, cu chiu cu vai. Dar ele au devenit definitorii pentru stilul de lucru în administrația Făgădău: Un „dolce far niente”, cu proiecte avansând în ritmul melcului, executate de funcționari dezinteresați pentru bunul mers al urbei și interesul cetățenilor.

Un articol de Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top