Actualitate

Piața Griviței – între OZN-ul promis de Făgădău și realitate

În 2016, Decebal Făgădău cerea constănțenilor să îl voteze ca primar al Constanței, pentru a putea definitiva proiectele mărețe la care se angajase. Printre acestea – reabilitarea Pieței Griviței – al cărei proiect a fost fluturat în fața ochilor alegătorilor, cu promisiunea că aceasta va deveni un centru civic cu aspect modern, locuri de parcare și spații verzi. După alegeri, proiectul a intrat la loc în sertare, piața rămânând în continuare o zonă rău famată a Constanței, în care comerțul produselor alimentare și de alte genuri se face în condiții aproximative, într-o atmosferă de evul mediu.

Ștefan cel mare încă mai așteaptă Piața Griviței

Noua piață trebuie realizată ca alternativă locală cu funcțiuni multiple (accent pe dezvoltarea spiritului comunitar), dar și ca parte din transformarea zonei centrale pietonale. Piața Griviței trebuie să fie una dintre primele investiții care să dezvolte funcțiunile zonei centrale pietonale către zonele rezidențiale adiacente” spunea Decebal Făgădău în 2016.

Trei ani mai târziu, Piața Griviței e în același hal fără de hal. Cum zicea primarul înainte de alegeri, aceasta ar fi trebuit să fie una din primele investiții menite a schimba aspectul general al zonei centrale a orașului – de-a lungul străzii Ștefan cel Mare.

Revigorarea zonei centrale ar fi trebuit să înceapă de aici. Piața Griviței a rămas în stadiul de proiect, iar restul cartierului în stadiul de oraș-fantomă, cu clădiri părăsite, grilaje și placaje în locul ferestrelor, clădiri de patrimoniu ce își așteaptă renovarea și un aspect general prăfuit. Odinioară principal loc de promenadă și centru comercial și civic al orașului Constanța, strada Ștefan cel Mare este victima colaterală a proiectelor neîncepute-neterminate ale primarului Făgădău.

În loc de fructe și legume, Făgădău vindea basme

În urmă cu trei ani, Decebal Făgădău promitea marea cu sarea pentru a deveni, din viceprimar, primar cu funcții depline. Printre promisiunile sale, la loc de cinste, figura reabilitarea Pieței Griviței și revitalizarea zonei centrale a orașului.

Piața agro-alimentară va fi reconstruită și își pastrează caracterul comercial. Clădirea are o curte interioară acoperită, cu plan liber pentru mobilitate în aranjarea tarabelor. La etajul clădirii principale vor fi amplasate funcțiuni comerciale care să profite de spațiul verde amenajat (gradină suspendată). În clădire va fi amenajat un spațiu destinat unui mic centru comunitar local. Spațiul trebuie amenajat pentru organizarea diferitelor evenimente publice pentru dezvoltarea comunitătii locale (spectacole, festivități, întruniri, dezbateri, conferințe). Necesarul de locuri de parcare va fi acoperit parțial de o parcare nouă și reconfigurarea spațiilor publice de la suprafață. La etajul clădirii va fi amenajată o grădină suspendată, cu acces public deschis.” Acestera erau basmele cu care Decebal Făgădău a scos la vot mii de oameni din zona centrală, bucuroși că alesul lor le va face parcări, spații verzi și o piață modernă, cu centru civic și grădini suspendate.

După trei ani de chin, Făgădău a reușit să distrugă niște locuri de parcare

Așa cum s-a dovedit ulterior, promisiunile lui Decebal Făgădău au fost doar gogoși electorale, și acelea umflate cu mult, foarte mult aer.

Clădirea modernă și grădinile suspendate au rămas la stadiul de minciuni gogonate. Centrul civic din proiect s-a mutat în stradă, unde bețivi și cerșetori amabili întreabă trecătorii cât e ceasul sau dacă nu au un leu să îi împrumute. Cum în Epoca Decebal Făgădău primăria Constanța s-a distins ca dușmanul numărul unu al spațiilor verzi, în zonă nu s-a plantat un fir de iarbă. Practic, singurul punct din promisiuni de care Făgădău s-a achitat a fost cel privind circulația și parcările. Evident, și în acest punct, realitatea a fost exact pe dos decât în promisiuni – în loc să se facă, s-au eliminat câteva zeci de locuri de parcare. Cea mai gogonată minciună – cea privind o parcare nouă în zonă – a fost trecută la capitolul basme de adormit alegătorii”.

Idei puține, dar fixe

Campion al ideilor puține dar fixe, Decebal Făgădău a implementat un singur lucru la Piața Griviței – a reușit să dea peste cap circulația auto, aprovizionarea și locurile de parcare.

Accesul auto pe strada Mihăileanu a fost blocat, tot traficul din zonă fiind redirecționat pe Strada Griviței, înapoi către sugrumata și supraaglomerata stradă Mihai Viteazu. S-au pierdut astfel câteva zeci de locuri de parcare, aprovizionarea magazinelor trebuie acum făcută exclusiv prin spatele pieței, iar de câștigat nu s-a câștigat nimic.

Explicația acestei aberații este aceea că, în visele actualului primar, Piața Griviței ar trebui inclusă într-o zonă pietonală de promenadă, în jurul Străzii Ștefan Cel Mare.

Visul lui Făgădău este coșmarul din realitate pentru mii de localnici. Căci Ștefan Cel Mare a devenit în ultimii 10 ani, din zonă comercială și turistică o zonă rău famată, plină de clădiri abandonate, gropi de gunoi improvizate și un rai al vagabonzilor. În loc să asaneze focarul de infecție, Făgădău l-a transformat în zonă pietonală.

Pietonii și turiștii nu mai trebuie acum să se teamă de mașini! În schimb, trebuie să fie atenți la buzunare, și la bucățile de tencuială ce cad din clădirile părăsite…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top