La începutul invaziei din Ucraina, UE a promis că va renunța treptat la gazul rusesc, până în… 2035! Ulterior, a anunțat că îi va lua doar 3-4 ani. Ei bine, în septembrie 2022, UE s-a lăsat de gazul rusesc, într-o săptămână. Pentru acest progres spectaculos a fost ajutată de 3 evenimente: Mai întâi, conductele Nord Stream 1 și 2 au explodat misterios (Oare cine le-a aruncat în aer?). Apoi operatorul South Stream a fost lăsat de olandezi fără licență. Iar la final, conducta care trece prin Ucraina e pe cale să fie închisă, pentru că ucrainenii și rușii nu se înțeleg la bani. Țac-pac!
În acest fel, în timp ce dumneavoastră erați ocupați cu știrile de seară sau cu viața de zi cu zi, dependența Europei de gazul rusesc a fost rezolvată – în cursul unei singure săptămâni. Nu poți fi dependent de ceva la care nu ai acces, corect? Ei bine, acum (aproape că) nu mai avem acces. Cele trei evenimente descrise mai sus s-au petrecut – coincidență! – aproape simultan. Să le luăm pe rând:
Conductele Nord Stream 1 și 2 au fost construite paralel, pe fundul Mării Baltice, între Rusia și Germania – pentru a evita Ucraina și tranzitul prin țările baltice. Traseul acesta a fost luat în considerare pentru că până la darea lor în funcțiune, de fiecare dată când Ucraina și Rusia nu se înțelegeau, ucrainenii tăiau gazul Europei. Partenerii au creat astfel o legătură directă, pe care să nu poată închide nimeni robinetul și care să poată asigura o linie de siguranță pentru momentele în care ucrainenii erau cătrăniți. Mai recent, știm cu toții ce s-a întâmplat: Patru explozii aproape simultane au fisurat cele patru linii de transport (fiecare din cele două gazoducte are câte două țevi) pe 26 septembrie. Nu vă putem spune cu siguranță cine a făcut-o, dar vă putem spune cine ar fi trebuit să știe: NATO. De jur împrejurul locului deflagrațiilor sunt mai multe țări NATO, plus Suedia care se pregătește să se alăture alianței. Probabilitatea că o navă rusească de orice tip să transporte (nedetectată!) și să plaseze sute de kilograme de explozivi e nulă, iar rușii puteau obține același rezultat pur și simplu închizând robinetul – fără să-și distrugă țeava și sursa de profit. Bașca, în urmă cu două zile, secretarul de stat american a declarat că scoaterea Nord Stream din funcțiune reprezintă „o ocazie extraordinară pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc!” Bingo!
O dovadă în plus vine din reacția ONG-urilor de mediu: Cele două gazoducte erau umplute cu milioane de metri cubi de metan, care în urma exploziilor au ajuns în mare, apoi în atmosferă. Pescuitul la butelie – practicat în România pe vremea când buteliile erau ieftine și peștele mult – ne face să știm ce înseamnă pentru viața marină gazul dizolvat în apă. De asemenea, de ani de zile, aceste ONG-uri ne fac capul pătrat cu efectul devastator asupra mediului pe care îl au vacile, care sunt descrise ca adevărate fabrici de metan, iar metanul e un gaz cu efect de seră de 80 de ori mai puternic decât CO2! Cu ocazia exploziilor de la Nord Stream, au ajuns în atmosferă între 150 și 500 de milioane de metri cubi de metan – ceea ce chiar pe calculele umflate cu pompa ale ONG-urilor reprezintă de zece ori mai mult metan decât produc toate vacile din lume, o săptămână sau o lună. Cu toate astea, „specialiștii” au sărit să ne atragă atenția că impactul va fi „unul minor”. Cât despre viața marină – ni s-a spus că o să moară niște meduze și cam atât.
Un alt eveniment întâmplat aproape simultan a fost punerea pe butuci a celeilalte alternative – South Stream. Cunoscut și sub denumirea de Turk Stream (pentru că ocolește Ucraina prin sud, prin Turcia, spre Europa de sud), gazoductul a ajuns în pragul închiderii, pentru că firmei operatoare i-a fost suspendată licența. Dacă la Nord Stream autorul va rămâne necunoscut (toată lumea zice că e sabotaj, dar nimeni nu a anunțat nicio anchetă), în cazul South Stream știm autorul: Pe 18 septembrie a intrat în vigoare un nou set de sancțiuni împotriva firmelor care fac comerț cu Rusia. Firma operatoare a gazoductului sudic fiind olandeză, autoritățile din această țară i-au suspendat licența de funcționare. Suspendarea licenței a fost decisă pe 18 septembrie, devenind publică pe 29 septembrie – la trei zile după exploziile dela Nord Stream. Evident, în România, evenimentul nu a fost relatat aproape deloc, iar când a fost menționat, el a apărut sub titluri de genul „Rusia spune că sancțiunile nu îi permit să întrețină conducta”. Deci Putin e de vină!
Punctul trei. Țeava din Ucraina. Cea mai veche… Cea mai mare. Și, la cum evoluează lucrurile, singura care mai are șanse reale să fie în operare, la începutul iernii. Partea haioasă este că ucrainenii – care țipă peste tot că gazul rusesc e murdar și nu ar trebui cumpărat, nu au închis deloc acestă țeavă și fac bani buni de pe urma ei. Ucrainenii încasează anual circa 3,5 miliarde dolari ca taxe de tranzit – indiferent de cantitatea de gaz tranzitată – iar semnarea acestei înțelegeri în 2019 a fost anunțată de guvernul ucrainean ca fiind o realizare epocală. Partea mai puțin haioasă este că ucrainenii refuză să preia partea de gaz care ajunge în conducta principală prin Lugansk, ceea ce face ca volumul total să scadă și ca rușii să refuze să plătească. De partea lor, ucrainenii arată că rușii sunt obligați contractual să plătească în orice situație, iar rușii, la rândul lor, arată că diminuarea volumului tranzitat se datorează integral deciziei ucrainenilor de a nu primi gaz prin Lugansk. În mod normal, litigiul ar fi fost rezolvat – conform contractului – într-o curte de arbitraj dintr-o țară neutră: Suedia sau Elveția. Între timp, însă, Suedia a renunțat la neutralitate, iar Elveția, strânsă cu ușa de SUA din cauza unor șarlatanii comise de băncile elvețiene în SUA, s-a raliat sancțiunilor, mai tare ca unele țări din UE. Situația e complicată, deocamdată ucrainenii nu mai lasă o parte din gaz, iar rușii nu mai plătesc. Cei doi parteneri trebuie să se înțeleagă, unul din ei trebuie să cedeze – sau gazul se oprește de tot.
Iată, în rezumat, povestea gazului rusesc din Europa. Într-o săptămână, UE a scăpat de jumate din el. Peste încă o săptămână, s-ar putea să scape de tot… Dacă – lucru previzibil – olandezii nu emit o licență nouă pentru Turkstream, ne-am întors la situația dinainte de 2008, când Ucraina controla tot traficul. Arma energetică a trecut – din mâna lui Putin, în mâna lui Zelensky. Putin fie o predă, fie o aruncă la gunoi.
În doi timpi și trei mișcări, inerția europenilor în materie de politici energetice a fost spartă, făcută țăndări. E ca în reclama aia antică la Adidas Torsion: „Dacă vrei cu-adevărat, poți!” Fugi, UE, zboară! În pantofi Adidas Torsion! În sfârșit, ești liberă de dependența de gazul rusesc. Mai rămâne doar o întrebare – Ce e mai rău: Dependența, sau sevrajul?
Un articol de Răzvan PETRE