Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Premierul Cameron, care a jucat tot timpul jocul „Nu e vina mea, ci a UE” are zilele numărate. Din partea sa, UE îi va trage Regatului un șut în fund, nu atât de supărare, cât mai ales de teamă că alții ar putea urma exemplul britanic. Per ansamblu, însă, UE poate și trebuie să iasă întărită din această poveste și să își învețe lecția. Care e mai degrabă despre cuie și spumă, decât despre imigrație și suveranitate.
Un articol de Răzvan PETRE
În urmă cu mulți ani, stăteam la o bere cu prietenul meu englez, care îmi povestea niște întâmplări anodine din perioada în care lucuia cu chirie într-o casă veche din Londra. Unul din vecinii lui chiriași, din lipsă de spațiu, bătuse un cui în ușă, de care să își agațe haine, prosoape etc. Într-o bună zi, au fost vizitați de un inspector de la primărie sau altă instituție, care voia să verifice casa. Toate au fost bune și frumoase, până când inspectorul a dat de cui. Cuiul nu era în regulă, trebuia scos, iar vecinul prietenului meu, care bătuse cuiul și se folosea de el, a primit o amendă britanică – deci babană.
În România, dacă vrei, poți să razi cu buldozerul câteva zeci de metri din Valul lui Traian ca să faci o parcare inutilă (și asta fără să suporți consecințe). În Marea Britanie, însă, legile patrimoniului sunt stricte, iar aplicarea lor nu e negociabilă. În același timp, din cauza suprapopulării și a crizei de locuințe, o mare parte din cetățeni locuiesc în case vechi, ce se încadrează în categoria „clădire de patrimoniu”. Vecinul prietenului meu nu avea dreptul să bată cuiul în ușă, și a suportat consecințele gestului său necugetat și neautorizat.
La câteva luni după, la aceeași adresă a descins un alt inspector. Acesta nu era însărcinat cu verificarea respectării legii patrimoniului, ci cu implementarea legislației UE privind siguranța în construcții. După verificări minuțioase, inspectorul a constatat o problemă legată tot de uși (au trecut ani, nu rețin dacă era vorba de aceeași ușă, sau de alta din același imobil). Conform legislației UE transpusă în legislația Marii Britanii, din cauza faptului că la parter era o firmă sau din alt motiv, una sau mai multe uși din imobil erau neconforme și trebuiau ignifugate. Pentru punerea în acord cu legea, ușa trebuia înlocuită cu totul, sau trebuia prinsă de pereți cu spumă ignifugată.
Nu mai rețin care a fost finalul poveștii. Cert este că aceste pățanii rezumă simplist dar sugestiv dilema UE-UK. Pentru a rezolva problema ignifugării, englezii din casa respectivă trebuiau să modifice ușa sau să o izoleze de restul clădirii cu spumă sintetică de secul XXI. Dar, dacă pentru un cui își luaseră o ditamai amenda, pentru spuma de secol XXI care nu cadra cu statutul de monument de patrimoniu probabil că și-ar fi luat o amendă monstruoasă. În același timp, dacă s-ar fi conformat cu legea engleză și ar nu s-ar fi atins de ușă, riscau o altă amendă monstruoasă, dictată pe legea UE.
Sunt puțini britanici care au fost dați afară, pentru ca în locul lor patronul să angajeze un român sau un sirian. Sunt și mai puțini cei care au fost dați afară din casă, pentru că românul sau sirianul erau dispuși să plătească o chirie mai mare. În schimb, mulți britanici s-au lovit de tâmpenii anodine ca cea cu cuiul, spuma și ușa, prezentate mai sus. Nu imigrația sau situația alocurilor de muncă i-a speriat cel mai tare pe britanici. Ci faptul că (pentru a nu-știu-câta oară în istorie) aveau senzația că cineva dinafară le impunea reguli care se le complice viața.
Dar toate astea conteaza mai puțin acum, când voturile au fost deja numărate. Să vedem care sunt pașii care urmează: În primul rând, premierul Cameron, care ani de zile a dat vina pe UE pentru toate eșecurile politicilor lui și s-a prezentat pe sine ca fiind băiatul puternic care negociază tare cu UE, e pe făraș. În loc să lucreze la armonizarea regulilor UE cu cele ale Marii Britanii (și să evite situații ca cea cu cuiul și spuma), ani de zile, Cameron le-a spus britanicilor că toate deciziile sale controversate sunt din vina UE, iar partidul său a fost singurul dintre cele mari care a avut o poziție ambiguă, nici pro, nici contra Brexit. Așadar, el e printre primii vinovați pentru ieșirea țării sale din Uniune. De altfel, Cameron și-a anunțat deja demisia pentru toamna acestui an – la doar un an de când câștigase triumfal alegerile.
Pentru Marea Britanie urmează, fără îndoială, câțiva ani dificili. Uniunea Europeană, de teamă ca Brexitul să nu servească drept exemplu altora, va trata Marea Britanie cu maximă exigență. Deja, liderii UE l-au anunțat pe Cameron că ar trebui să grăbească procesul ieșirii din Uniune. De asemenea, au declarat că „nu vor fi negocieri, iar ieșire înseamnă exact asta –Afară!”, ceea ce, în limbaj diplomatic, ar trebui să însemne că Marea Britanie nu va fi primită într-un acord de liber schimb (cum este de exemplu în vigoare cu Elveția sau Norvegia). Deci cel mai probabil, englezii nu vor mai putea să exporte competitiv în UE, prețul roșiilor de import din Spania și al vacanțelor în Italia și Grecia va crește simțitor pentru englezi, iar sectorul financiar va încasa o lovitură serioasă.
Am folosit mai sus termenul „englezi” în loc de „britanici” și am făcut-o privind la harta distribuției votului pentru Brexit. Englezii au fost cei care au votat masiv pentru ieșire. Cu excepția Londrei și a comitatelor învecinate – care gravitează în jurul sectorului financiar, englezii și galezii au votat masiv pentru Brexit. Nu la fel au stat lucrurile în celelalte provincii ale Regatului. Gibraltarul – care e legat fizic și comercial de Spania, a votat pentru rămânerea în UE. La fel au votat și cetățenii Irlandei de Nord, care sunt legaţi de Irlanda şi care beneficiază de considerabile subvenţii UE pentru sectorul agricol. Cel mai important este că Scoția – care de-a lungul timpului a întreținut cele mai bune relații cu tările de pe continent – a votat majoritar în toate comitatele pentru rămânerea în UE. Spre deosebire de englezi, scoțienii sunt puternic eurofili, iar ieșirea din Uniune va da aripi mișcării pentru desprinderea de Regatul Marii Britanii. Primul Ministru al Scoției a declarat deja că țara sa nu vede un viitor înafara UE și că va reiniția cu prima ocazie procesul referendumului de separare de Londra. Dacă englezii aveau senzația că UE le dictează soarta, acum e rândul scoțienilor să simtă că, contrar opțiunii lor, Anglia le dictează ieșirea din UE. Deci este destul de probabil ca undeva în următorii doi ani, pe harta Europei să apară un nou stat independent, iar Marea Britanie să devină Mica Britanie.
Am lăsat pentru concluzii ce se va întâmpla cu UE. Pe plan economic, Uniunea pierde principalul centru financiar și unul din contributorii majori la bugetul UE. Finanțiștii europeni trebuie să acopere o pierdere de 7 miliarde de euro, anual, și o vor face cel mai probabil prin reducerea cheltuielilor și a finanțărilor, inclusiv către România.
În același timp, iese din club țara europeană cu cea mai puternică armată, dar și principala adversară a politicii defensive comune.
Nu în ultimul rând, UE trebuie să își revizuiască atitudinea şi practicile, la modul fundamental. Uniunea e perceputa, nu numai de către britanici, ca fiind un monstru de birocraţie – greoi, ineficient, insensibil la critici. În acelaşi timp, hegemonia Franţei şi mai ales a Germaniei asupra deciziilor de la vârful UE trebuie să înceteze. Trebuie să înceteze senzaţia că Merkel şi Hollande îşi impun agenda şi îşi urmăresc interesele prin intermediul Uniunii, şi că Putin, pentru a submina statele de la periferia UE, nu trebuie decât să dea un telefon la Paris sau la Berlin. Şi ăsta ar fi doar începutul.
Dacă UE ar fi fost o contrucţie solidă, cu practici corecte şi instrumente eficiente, fanii Brexit ar fi scos un scor sub 20%. Pentru englezi, duşul rece va veni în lunile care urmează. Dar, pentru UE, ceasul trezirii a sunat pe 23 iunie.
