Politic

Cu fonduri europene prin ITI, Horia Teodorescu, presedintele Consiliului Judetean Tulcea, restaurează obiectivele de patrimoniu din județ

De cele mai multe ori obiectivele de patrimoniu din cadrul unei localități sau a unui județ sunt lăsate la urmă, pentru că problemele oamenilor sunt, de obicei, dincolo de viața culturală.

Consiliul Județean Tulcea nu a uitat nici acest aspect al vieții noastre și prin proiecte sustenabile au atras suficiente fonduri pentru a restaura unele dintre cele mai importante obiective de patrimoniu. Astfel nu doar viața tulcenilor se va îmbunătăți, dar și turiștii vor avea ce să viziteze, ținând cont că Tulcea este și un izvor istoric, nu doar una dintre cele mai frumoase zone din Europa.

Trei dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Județean Tulcea sunt acum în proces de finalizare. Este vorba despre Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Farul de la Sulina și Casa Panaghia din Babadag. Trei dintre cele mai îndrăgite și apreciate obiective de patrimoniu din județ.

Cele trei locații vor fi înscrise în circuitul turistic pentru a se putea bucura de ele oricine are dragoste pentru țară și istorie.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară vizează atât acțiuni de restaurare și modernizare, cât și punerea în valoare a bogăției colecției aflate în patrimoniu. Ritmul lucrărilor este în grafic și proiectul este finanțat aproape integral din fonduri europene nerambursabile.

Un alt obiectiv important este Vechiul Far

Construit sub administrația rusă care a ocupat Delta Dunării între septembrie 1829 și martie 1856, Vechiul Far a ajuns astăzi singurul obiectiv muzeal din România amenajat într-un far. Muzeul conține atât documente, cât și fotografii din istoria cosmopolită a Sulinei, dar și informații despre două personalități care și-au legat numele de aceste locuri: dirijorul George Georgescu și scriitorul Jean Bart (Eugeniu Botez).

Investiția se ridică la o valoare de aproximativ 10 milioane de lei și este finanțată din alocarea ITI pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.

Al treilea obiectiv, la fel de încărcat de istorie este Monumentul istoric Casa Panaghia din Babadag. Construită în stilul arhitectonic al Babadagului de odinioară, Casa Panaghia adăpostește Muzeul de Artă orientală, înființat în 1973.

Investiția are o valoare totală de 3,1 milioane de lei și este finanțată aproape integral din fonduri europene nerambursabile.

Cât de curând, cele trei obiective își vor primii vizitatorii, fie ei din Tulcea sau de oriunde.

Publicat la comanda PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZATIA JUDETEANA TULCEA CMF21200019

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top