Actualitate

Continuă lucrările de întreținere a străzilor în orașul Cernavodă

Demarat în luna iulie, programul „Lucrări de întreținere străzi și parcări prin turnare covor mixtură asfaltică din orașul Cernavodă pentru anul 2019”, continuă și la final de noiembrie. Astfel, firma care se ocupă de implementarea proiectului a început asfaltarea străzilor din Cartierul Scriitorilor. Programul aparține Primăriei Cernavodă, prin serviciul Administrația Domeniului Public și Privat (ADPP).

Primele străzi asfaltate din acest cartier sunt: strada Mircea Eliade, Liviu Rebreanu și Octavian Goga. Lucrările vor continua pe celelalte străzi în zilele următoare dacă vremea este favorabilă”, transmit reprezentanții administrației publice locale.

Programul menționat se desfășoară în perioada iulie-decembrie 2019 și are o valoare de 6.300.000 de lei, bani alocați de la bugetul local. În cadrul acestuia sunt cuprinse 66 de locații, străzi și parcări ce prezintă numeroase defecțiuni precum gropi, denivelări sau fisuri. Vorbim de străzi care nu au fost reabilitate chiar de dinainte de Revoluție, singurele intervenții la nivelul lor fiind cele de plombare periodică.

Până în prezent lucrările au fost executate pe sectoare, respectiv pe cartiere, în funcție de starea de degradare a carosabilului. Asfaltarea continuă și în perioada următoare pe străzile din orașul Cernavodă”, a precizat primarul orașului, Liviu-Cristian Negoiţă.

Concret, programul de reabilitare și modernizare carosabil înseamnă înlăturarea stratului de uzură, rașchetat asfaltul deteriorat și pus un nou strat de covor asfaltic de cinci centimetri.

La nivel general, proiectul administrației publice își propune

  • Posibilitatea utilizării străzilor în tot cursul anului;

  • Reducerea consumului de carburanți și lubrifianți;

  • Reducerea cheltuielilor de întreținere a autovehiculelor;

  • Drumuri de o mai bună calitate, ce conferă un grad sporit de siguranță și confort în trafic

  • Mărirea regimului de viteză, îmbinat cu un confort sporit și un acces interzonal rapid;

  • Prin asfaltarea străzilor se realizează mult mai rapid colectarea și evacuarea apelor meteorice în afara sistemului rutier prin șanțuri corespunzătoare, deci o afectare minimă a sistemului rutier și o modificare redusă a sistemului ecologic al zonei;

  • Se reduc riscurile unor eventuale accidente rutiere sau ecologice în zonă și se elimina riscul de autodistrugere a drumului din cauza infiltrațiilor de ape.

Modernizarea acestor străzi are o importanță deosebită pentru locuitorii orașului Cernavodă, din punct de vedere economic și social, iar realizarea lucrărilor va îmbunătății, considerabil, viabilitatea și starea tehnica a parții carosabile”, spun reprezentanții primăriei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top