Un studiu dat publicităţii săptămâna trecută pune România într-o poziţie fruntaşă, în topul marilor pieţe de consum ale Europei. Evident, nu este vorba de o raportare strict cantitativă, care să analizeze totalul volumului de mărfuri, sau al sumelor de bani cheltuite. În schimb, sunt avute în vedere sursa taxelor colectate şi felul în care persoanele fizice şi juridice cheltuiesc banii. Rezultatul a fost unul spectaculos – românii putând fi etichetaţi ca adevăraţi fani ai supermarketurilor, ai magazinelor şi ai consumului – în general.
Un articol de Răzvan PETRE
Ştirea a ajuns în prime-time. Cu aerul unui filozof al presei, un tinerel necopt, bâlbâit şi rârâit, dar cu pretenţii de stăpân al reportajelor multi-media, ne-a anunţat dintre rafturile unui hypermarket că suntem pe locul trei la consum, la o foarte mică distanţă de Polonia şi Marea Britanie. Uimitor – nu-i aşa? Adică, de britanici, de exemplu, ştim că plasează capital pe pieţele străine de sute de ani. Deci nu e nimic de mirare ca banii lor, făcuţi peste mări şi oceane, să fie cheltuiţi acasă, la fel cum nu e surprinzător ca în Marea Britanie producţia să nu ocupe cote fruntaşe.
Când vine vorba de ţărişoara noastră, lucrurile nu sunt la fel de simple. Marii afacerişti români sunt recunoscuţi pentru talentul de a plimba banii prin off-shore-uri, nu pentru investiţii serioase în străinătate. Marile bănci de la noi sunt filiale ale altora mai mari de afară, iar Guvernul se dă peste cap să le oblige să păstreze capitalul în ţară. Petrolul, gazele, marile fabrici, mai toată economia noastră depinde de firme şi de bani dinafară, iar profiturile, de cele mai multe ori, se întorc de unde au venit investiţiile. Banii trimişi de românii ce muncesc în străinătate, care ar putea înclina cumva balanţa, nu au depăşit niciodată echivalentul a 5-10% din PIB.
Avem locul trei în topul consumului şi este o clasare prea bună, ca să fie adevărată. România e susţinută pe această treaptă a podiumului de două proptele, sau, mai bine zis, de două ţepe. Mai întâi, este vorba de un alt top, nu fel de glorios şi în care românii sunt tot în frunte – topul creditelor de consum. Românii s-au împrumutat pe bandă rulantă, s-au umplut de credite pe care nu mai au de unde să le plătească, iar acum băncile îi fugăresc prin tribunale. Până una-alta, însă, banii au fost investiţi în maşini, televizoare, materiale de construcţii, sau mai ştiu eu ce.
A doua ţeapă nu e dată cu sprijinul sistemului bancar, ci cu cel al Statului. Consumul este singurul domeniu în care Statul şi-a băut capul să pună, cât-de-cât, ordine. Casele de marcat sunt peste tot – din supermarketuri, până în chioşcurile de ţigări din cartiere. În afara acestei „zone verzi”, economia e neagră, sau gri, iar şpaga e cuvântul-cheie. Orice afacere primeşte vizita organelor de control – Gardă, Sanepid, Vamă, Primărie, ITM, DSV etc. Şpaga circulă cu viteza luminii, iar administratorii care şi-au dat partea calcă legea şi fac evaziune direct proporţional cu „atenţiile” plasate inspectorilor şi cu nivelul de protecţie în faţa legii pe care aceste „atenţii” îl garantează. Afacerile mari se parafează cu şpăgi pe măsură şi se desfăşoară invariabil cu profit zero, sub privirile atente ale organelor de control, care percep, individual şi pe persoană fizică, taxe mai mici decât cele pretinse de Stat.
Banii circulă nesupravgheaţi din buzunar în buzunar. Ciclul şpăgii se termină într-un singur loc – la casă. Ajuns la casieria hypermarketului, românul scoate din buzunar suta de lei luată de la vecinul care i-a returnat o datorie, care, la rândul lui, i-a primit ca şpagă, de la un patron de firmă de distribuţie care a importat 1.000 de sticle de bere care, evident, s-au spart toate. Bonul fiscal este emis, Statul contorizează un mic TVA şi încă un consumator fericit, iar România mai urcă un loc în top. În ritmul actual, nu va trece mult şi vom fi lideri necontestaţi ai clasamentului ţărilor celor mai „consumatoare”. Este de mirare că nu suntem deja acolo şi că englezii şi polonezii ne-au luat-o înainte. Da, chiar – Cât o mai fi şpaga la Garda Financiară, în Marea Britanie?
