Constanţa e un mândru oraş muncitoresc. Cu ample cartiere de blocuri, fabrici şi uzine – fără statui, clădiri vechi, teatre. După 1989, oraşul a fost guvernat 10 ani în tiparul societăţii socialiste multilateral dezvoltate, apoi timp de 15 ani în stilul impus de fiul unui nomenclaturist comunist – Radu Mazăre. Deschizând radioul zilele trecute, am aflat ce ne rezervă viitorul, direct din gura primarului Făgădău: planuri cincinale, muncă patriotică şi norme impuse cu forţa agenţilor economici. Se spune că timpul vindecă toate – dar de cât timp va fi nevoie să scăpăm Constanţa de comunişti?
Un articol de Răzvan PETRE
În 1945, Constanţa se întindea pe un crâmpei din suprafaţa actuală a oraşului. Unde e Casa Albă, atunci era gara. În Mamaia se ajungea cu trenul. Iar în Lacul Tăbăcărie se pescuia crap şi şalău. În ultimii 30 de ani înainte de revoluţie, populaţia a crescut de zece ori, iar oraşul a devenit o urbe-model în sistemul comunist: Blocuri peste blocuri, străzi înguste, zone verzi reduse la minim.
Se spune că, venit în vizită la Constanţa, Ceauşescu ar fi obiectat, când a văzut spaţiile verzi dintre blocuri – cum că ar fi o risipă de spaţiu. Aşa au apărut blocurile-turn de pe Bulevardul Tomis, de lângă Spitalul Judeţean.
Ca un arc peste timp, aceeaşi viziune a avut-o şi Radu Mazăre. Sub conducerea sa, primăria a dat terenuri şi avize de contrucţie pe bruma de spaţii verzi rămase în viaţă. La spital, bucata de iarbă care i se păruse acceptabilă şi lui Ceauşescu a dispărut sub un bloc. Pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, vizavi de parc, râd în soare macarale şi cântă picamerele, acolo unde ciripeau ieri păsărelele.
Chiriaşii din Centrul Vechi au fost teleportaţi în cartierul Henri Coandă pe banii constănţenilor. Clădirile vechi rămase după plecarea lor au fost retrocedate sau vândute, apoi înlocuite cu matahale de sticlă, beton şi oţel.
În ultimii 25 de ani s-au făcut malluri, parcuri industriale, întregi cartiere rezidenţiale. S-a ridicat, între timp, o singură statuie – cea a Reginei Elisabeta (re-inaugurată fără placă şi pe care acum scrie „Carmen Sylva – regina şi poeta României”, deşi acesta este un pseudonim, iar regina nu a fost declarată „poet naţional”). Beneficiar al descentralizării – care a adus fonduri importante la bugetele locale – Mazăre a avut bani să repună în funcţiune fântânile arteziene lăsate moştenire de comunişti, ba chiar să mai adauge vreo 2-3 noi – aceasta fiind în continuare principala „realizare culturală” cu care se mândreşte primăria. Minunea însă nu a durat mult – fântâna de la Policlinica 2 s-a paradit la un an de la punerea în funcţiune (fiind acum înlocuită cu nişte ţâşnitori amărâte), iar cea de la statuia lupoaicei a fost dărâmată – la 3-4 ani de când fusese construită. Fântâna cinetică de la gara a fost dată pe bani buni pe mâna smintiţilor de la Mobitom, care au curăţat-o cu polizorul (la fel cum smintiţii din Târgu Jiu au curăţat Poarta Sărutului cu jet de apă), iar acum scârţâie ruginită şi ciuruită.
Filarmonica „Marea Neagră” s-a dus dracului. Teatrul de balet „Oleg Danovski” s-a dus dracului. Teatrul Ovidius s-a dus dracului. Teatrul Fantasio, construit din banii lui de unul din cetăţenii de seamă ai oraşului din perioada interbelică, a fost naţionalizat de comunişti, iar acum stă să-şi dea duhul, sub titulatura pompoasă de Teatru Naţional şi între două măgăoiae de fier şi beton. Piese de teatru se mai joacă doar la Casa de Cultură. Trupe din Bucureşti vin, joacă şi pleacă imediat după ce au încasat banii unui public abrutizat, dezobişnuit cu cultura autentică.
Mergem în alte oraşe din alte ţări, sau chiar în oraşe din România şi vedem clădiri vechi, arhitectură modernă de bun gust, sistematizare, curăţenie, statui şi manifestări culturale. La noi asta nu se poate – căci Constanţa încă nu s-a trezit din visul comunist. Oraş construit de comunişti, administrat în tipare comuniste până în 2000, apoi intrat pe mâna unui fiu de nomeklaturist bucureştean – Radu Mazăre. Teleportat la Academia de Marină de tatăl său cu funcţie în minister, Mazăre a fost aşchia ce nu sare departe de trunchi. Locatar al unor vile de pe malul lacului Siutghiol şi prezent mai mult prin staţiune şi prin Bucureşti, decât în oraşul pe care îl conducea, Mazăre ne-a amăgit ani la rând cu proiecte faraonice demne de un Ceauşescu mai mic – redus la scara Constanţei: Şoseaua de coastă, bazarul faraonic de la Poarta 1, insulele plutitoare de pe Lacul Siutghiol ş.a.m.d.
Cum de astea s-a ales praful, rămâne în urma lui doar manelizarea staţiunii Mamaia, care are acum promenadă modernă, dar şi sute de construcţii ridicate ilegal pe plajă, bănci de fier din doi în doi metri şi câteva zeci de mii de copaci plantaţi din metru-n-metru de către Pomacost.
Pentru nostalgicii care cred că epoca marilor realizări comuniste s-a închiat odată cu abdicarea lui Mazăre, avem veşti bune: Noul primar dă semne că este mai capabil decât toţi înaintaşii lui. Prezent deunăzi în emisiunea lui Florin Munteanu, la Radio Sky, Făgădău şi-a prezentat pe larg viziunea sa despre dezvoltarea oraşului pe termen lung. Am ascultat emisiunea la volan. Atunci când Făgădău a menţionat faptul că are o strategie organizată pe planuri cincinale, era să intru într-un pom. Am tras maşina pe dreapta şi am ascultat cu gura căscată – dar în condiţii de siguranţă pentru trafic – minunile debitate pe bandă rulantă de genialul nostru „interimar”.
Noul nostru primar este preocupat de starea de curăţenie a oraşului. Constanţa trebuie să fie o urbe curată şi ordonată. Bineînţeles, pentru asta există o firmă de salubrizare, plătită din faimoasa taxă de habitat, dublată de Mazăre în ianuarie 2014. Dar de ce să punem la treabă angajaţii primăriei şi firmele prietene, când oraşul dispune de circa 300.000 de fraieri, numai buni de pus la muncă patriotică? În direct, în emisiune, Făgădău ne-a prezentat ideea sa – una straniu de similară celor de pe vremea când Armata şi pionierii culegeau porumb şi săpau Canale: Sub titlul „Luna curăţeniei”, Făgădău vrea să organizeze, în lunile aprilie şi octombrie ale fiecărui an, ample acţiuni de igienizare a oraşului. De acestea se vor ocupa… asociaţiile de proprietari, primarul promiţând să aibă cât de curând o întâlnire cu preşedinţii acestor organizaţii. Cum tovarăşul Făgădău nu dispune de mijloacele coercitive ale Regimului de Tristă Amintire (iar Canalul Dunăre Marea Neagră a fost terminat, deci nu mai avem unde să-i trimitem pe nesimţiţii care vor refuza să dea cu mătura şi bidineaua în faţa blocului), el s-a gândit şi la nişte sancţiuni mai „democratice”: Asociaţiile care nu vor coopera vor fi amendate, fie direct, fie prin suspendarea acordării subvenţiilor către locatarii care nu ies la muncă patriotică.
Cu prilejul aceleiaşi emisiuni, Făgădău a reluat unul din subiectele sale favorite – cel privind organizarea Centrului istoric. Ideea sa mai veche privind asigurarea unui aspect civilizat şi omogen al zonei turistice a căpătat, între timp, pronunţate accente comunist-dictatoriale. Străzile Constanţei sunt crăpate, plătim una din cele mai scumpe gigacalorii deşi avem CET în fundul curţii, iar în cartierul tinerilor muncitori din Baba Novac se circulă prin hârtoape şi străzi de patru metri lăţime. Dar tovarăsul Făgădău se preocupă de probleme mult mai serioase: Cică operatorilor economici din Centrul Vechi le va fi dată o listă pe care trebuie să o respecte cu sfinţenie. Li se va dicta cât să se întindă cu terasele pe stradă (ce glumă bună!), ce culori să folosească, şi chiar şi tipul de plante cu care să-şi împodobească localurile. Deocamdată, tovarăşul Făgădău nu a decis interzicerea muzicii decadente din Occident, afişarea obligatorie a mesajului „În această unitate nu se primeşte ciubuc!”, sau folosirea exclusivă a culorii gri – pentru ca comuniştii de rit nou să nu se panicheze. Dar să nu anticipăm!
