Actualitate

Consiliul Local Ceamurlia de Jos a aprobat documentațiile tehnice a două proiecte importante

Aleșii locali ai comunei Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, au aprobat în luna noiembrie documentațiile tehnico-economice a două proiecte deosebit de importante pentru dezvoltarea și modernizarea comunității.

În primul rând este vorba despre aprobarea documentației tehnico-economice faza PT și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Înființare Centru de Colectare prin Aport Voluntar în comuna Ceamurlia de Jos” proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1, sub investiția I1.A. – Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar.

„Implementarea și dezvoltarea pe raza Comunei Ceamurlia de Jos a unor servicii publice specializate pentru gestionarea deșeurilor provenite din gospodarii, servicii care să dispună de logistica necesară pentru colectarea, exploatarea și gestionarea deșeurilor în cadrul unui centru de colectare prin aport voluntar este absolut necesară și oportună pentru populație”, spune administrația locală.

Terenul propus pentru înființarea acestui Centru este situat la periferia localității Ceamurlia de Jos, locație ferită de zonele aglomerate și populate. Aici se va construi o platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (captractor) care aduc/ridică containerele de mai sus; o platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă; un sistem de canalizare pentru colectarea apelor pluviale; o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție; o copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise.

În al doilea rând, Consiliul local a aprobat documentația tehnico-economice faza PT și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Creșterea Eficienței Energetice și Gestionarea Inteligentă a Energiei în Clădirile Publice”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta C10- Fondul local, I.3 –Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Valoarea totală a obiectivului de investiții este (fără TVA) de 677.560,71 de lei, din care C+M- 492.002,38 de lei. Durata de execuție a investiției este de 21 luni. De altfel, în luna septembrie 2023, Primăria Ceamurlia de Jos a anunțat demararea acestui proiect care are ca obiectiv general reabilitarea clădirii Primăriei Ceamurlia de Jos pentru creșterea eficienței energetice.

Obiectivul unor astfel de proiecte îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice şi îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumului anual de energie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top