Actualitate

Consilierii locali ai comunei Mahmudia, convocați să stabilească tariful pentru colectarea deșeurilor

Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, județul Tulcea, a convocat pentru ultima zi din luna ianuarie consilierii locali în ședință ordinară de lucru. Pe ordinea de zi se află mai multe inițiative cu impact pentru comunitate.

Astfel, consilierii locali vor dezbate și vor vota proiectul privind aprobarea planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce se efectuează de persoanele beneficiare de ajutor social pe anul 2022.

De asemenea, Raportul privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav din comuna Mahmudia, pentru semestrul II al anului 2021, va fi supus dezbaterilor și votului.

Unul dintre proiectele importante aflate pe ordinea de zi este cel privind aprobarea pentru anul 2022 a tarifelor pentru colectarea, sortarea și transportul și eliminarea deșeurilor municipale la nivel de UAT comuna Mahmudia.

Consilierii locali vor aproba și organigrama și statul de funcții ale S.C.UTIL AQUA MAHMUDIA S.R.L., pentru anul 2022, dar vor vota și cuantumul salariilor, începând cu 1 ianuarie 2022, pentru personalul angajat în baza acordului de cooperare încheiat între comuna Mahmudia și ACOR –Filiala Tulcea.

Pe ordinea de zi mai figurează și proiecte privind aprobarea dezmembrării unor loturi de teren situate pe domeniul public sau privat al comunei Mahmudia, aprobarea execuției bugetului local al comunei, la finele trimestrului IV an 2021, trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al comunei Mahmudia, altele decât clădiri, aflate în stare de funcționare, în vederea disponibilizării și transmiterii acestor bunuri, fără plată , către alte instituții publice/autorități publice, aprobarea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat de la nivelul comunei Mahmudia, pentru anul școlar 2022-2023.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top