Fără categorie

COMUNICAT DE PRESA

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, în asentimentul milioanelor de români – cadre militare, civili, pensionari, susţinători şi simpatizanţi care au contribuit financiar, fizic şi material la crearea Clubului şi a patrimoniului acestuia, inclusiv a stadionului Ghencea, îşi exprimă profunda indignare faţă de modul în care „finanţatorul” S.C. FC Steaua S.A. induce, în mod repetat, în eroare opinia publică, prezentând interpretări personale asupra problemelor legate de situaţia închirierii stadionului, interpretări care nu au nicio legătură cu realitatea.

Considerăm această atitudine drept o încercare de obţinere a unor avantaje nemeritate şi neconforme cu statutul unei societăţi comerciale, cum este S.C. FC Steaua S.A., la adăpostul confuziei şi dezinformării publice.

CSA Steaua, cel mai reprezentativ club al ţării, prin rezultatele obţinute pe plan intern si internaţional, a fost, este şi va rămâne fidel respectării normelor şi legilor în vigoare în întreaga sa activitate. Regretă…

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, în asentimentul milioanelor de români – cadre militare, civili, pensionari, susţinători şi simpatizanţi care au contribuit financiar, fizic şi material la crearea Clubului şi a patrimoniului acestuia, inclusiv a stadionului Ghencea, îşi exprimă profunda indignare faţă de modul în care „finanţatorul” S.C. FC Steaua S.A. induce, în mod repetat, în eroare opinia publică, prezentând interpretări personale asupra problemelor legate de situaţia închirierii stadionului, interpretări care nu au nicio legătură cu realitatea.

Considerăm această atitudine drept o încercare de obţinere a unor avantaje nemeritate şi neconforme cu statutul unei societăţi comerciale, cum este S.C. FC Steaua S.A., la adăpostul confuziei şi dezinformării publice.

CSA Steaua, cel mai reprezentativ club al ţării, prin rezultatele obţinute pe plan intern si internaţional, a fost, este şi va rămâne fidel respectării normelor şi legilor în vigoare în întreaga sa activitate. Regretăm profund situaţia la care s-a ajuns, care ne afectează întreaga activitate, imaginea şi tot ceea ce înseamnă brandul „Steaua” în general, cu atât mai mult cu cât ea s-a produs în mod exclusiv din vina reprezentanţilor S.C. FC Steaua S.A., care refuză o relaţie de colaborare normală, legală, principială şi să-şi onoreze obligaţiile contractuale asumate.

Avem obligaţia şi datoria morală faţă de iubitorii sportului românesc, în special faţă de militarii Armatei Române, care au susţinut clubul militar de la înfiinţare şi până în prezent, să prezentăm realitatea aşa cum este ea şi nu deformată de persoane ale căror interese depăşesc sfera fenomenului sportiv.

Astfel, în ceea ce priveşte închirierea stadionului Ghencea către S.C. FC Steaua S.A., precizăm următoarele:

– suma de închiriere este de 21.600 euro lunar, stabilită în urma unei expertize realizate de un expert tehnic autorizat, conform legislaţiei în vigoare, sumă acceptată, în cadrul unui contract ferm, de către reprezentanţii societăţii comerciale, aceiaşi care au refuzat ulterior plata acesteia, după 5 luni, invocând diferite pretexte, printre care şi preţul pe care îl consideră acum mare. Este inacceptabil ca cineva să negocieze o sumă, să fie de acord cu ea, apoi să revină şi sa conteste în mod arbitrar condiţiile stipulate în contractul semnat de ambele părţi;

– negocierile şi contractul de închiriere au fost realizate în condiţii deosebit de avantajoase pentru S.C. FC Steaua S.A., fiind puse la dispoziţia unei societăţi comerciale terenuri şi imobile în suprafaţă de 90.858,27 mp, nu doar pentru folosirea lor conform activităţii sportive de bază, ci şi pentru exploatarea comercială;

– S.C. FC Steaua S.A. a închiriat de la CSA Steaua un teren în suprafaţă de 55.374 mp cu toate utilităţile aferente, precum şi clădiri şi spaţii funcţionale în suprafaţă de 35.484,27 mp construiţi, la preţul de 0,24 euro pe mp, preţ ce scoate în evidenţă, încă o dată, dorinţa de continuitate şi stabilitate a echipei de fotbal cu tradiţia militară în locul în care a obţinut cele mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc;

– prin contractul de închiriere, S.C. FC Steaua S.A. a închiriat un complex sportiv integrat, care îi asigură atât condiţii de selecţie, formare, pregătire, cât şi de reprezentare la nivel naţional şi internaţional, astfel:

* stadion de fotbal cu aproximativ 30.000 locuri, omologat;
* clădire tribună oficială cu 5 niveluri, cu suprafaţă utilă de 9.000 mp, cuprinzând birouri, vestiare, săli de conferinţă, 4 lifturi de persoane, 1 lift pentru alimente, 2 terase, spaţii comerciale, bucătarie, oficii, foaiere, tribună pentru presă, tribună loje, tribună fotolii, restaurant, spaţii de depozitare;
* clădire tribuna a doua, în suprafaţă utilă de 1.700 mp, cu birouri, cabinet medical, sală de gimnastică şi grup de recuperare, bazin, vestiare;
* hotel situat la tribuna a doua, cu o capacitate de cazare pentru 30 de persoane;
* restaurant situat la tribuna a doua şi bucătărie, în suprafaţă de 197 mp;
* clădire centru de copii şi juniori cu vestiare, birou, cabinet medical şi spălătorie, în suprafaţă de 500 mp;
* 1 teren sintetic pentru minifotbal;
* 1 teren sintetic pentru antrenament;
* 3 terenuri iarbă pentru antrenament;
* Sala muzeu în suprafaţă de 220 mp;
* Spaţiu magazin oficial în suprafaţă de 180 mp;
* Teren parcări în suprafaţă totală de 9.275 mp;

– prin contractul de închiriere, deşi societatea comercială obţine anual profituri cifrate la milioane de euro din exploatarea comercială a tuturor acestor terenuri şi clădiri, CSA Steaua nu a pretins niciun procent din aceste venituri, din spaţiile publicitare instalate pe aceste terenuri, din spaţiile publicitare din jurul terenului oficial de joc sau al celor de antrenament, ori din sumele încasate din drepturi TV, vânzare de bilete şi abonamente sau din orice alte venituri realizate;

– singurele cerinţe ale CSA Steaua au fost respectarea prevederilor contractuale privind plata chiriei, contravaloarea utilităţilor, precum şi plata taxelor şi impozitelor către statul român, în esenţă respectarea legii, condiţii ce par inacceptabile pentru S.C. FC Steaua S.A.

Asigurăm încă o dată opinia publică şi milioanele de suporteri ai culorilor roş-albastre că CSA Steaua va acţiona, ca întotdeauna, în spiritul respectului faţă de lege şi în interesul sportului militar. Considerăm că dezbaterile pe acest subiect trebuie să se bazeze pe adevăr şi pe un dialog civilizat şi onest.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top