Opinii

Comuna Mihail Kogălniceanu, exemplu de bună practică în atragerea fondurilor europene

Reprezentanţii Primăriei Mihail Kogălniceanu au reuşit în perioada 2012-2016 să atragă fonduri europene şi au dezvoltat patru proiecte importante cu această finanţare. Au fost asfaltaţi 5.6 km drumuri agricole de exploatare (centura ocolitoare a comunei Mihail Kogălniceanu, necesară pentru fluidizarea traficului auto, dar şi pentru facilitarea accesului la exploataţiile agricole), au fost asfaltate străzile Mircea cel Bătrân şi Unirii, a fost construit un After School şi un loc de joacă în comuna Mihail Kogălniceanu, iar Centrul de Tineret – George Leolea a fost extins şi modernizat.

 

Primarul comunei, Ancuţa Belu, ne-a declarat că au fost depuse şi alte proiecte, dar acestea sunt singurele care au primit finanţare. De asemenea, edilul ne-a vorbit despre celelalte proiecte pe care administraţia locală le-a dezvoltat în această perioadă, proiecte finanţate cu bani de la bugetul local şi ne-a mărturisit că s-a făcut o prioritizare a acestor fonduri astfel încât să răspundă nevoilor imediate ale cetăţenilor din comună. Astfel, au fost asfaltaţi 2.2 km drumuri comunale (străzile : Călugăreni-tronson I, Unirii-tronson II şi bulevardul Panduri-tronson I ), a fost implementat un sistem cu 36 de camere de supraveghere video necesar siguranţei cetăţenilor din localitate şi au fost achiziţionate următoarelor utilaje noi: un Terex, o Vidanjă, un tractor, patru remorci, un utilaj de împrăştiat gunoi şi zece motocoase. Tot din venituri locale s-a realizat şi alimentarea cu apă în satele Palazu Mic şi Piatra (lucrare în curs de predare la SC RAJA SA Constanţa), s-au amenajat şapte locuri de joacă în satele Piatra, Palazu Mic, Grup Social Sibioara şi Mihail Kogalniceanu şi s-au amenajat spaţii verzi şi parcări în localitatea Mihail Kogălniceanu (zona Primărie, Centru de Tineret, Poliție, Bloc G10, exterior Parc Central, zona Colci, Biserica nouă, etc). În plus, au fost extinse reţelele de alimentare cu gaze (în zona CAP, zona cimitir Ortodox, zona cimitir Catolic, etc), blocul ANL2 a fost racordat la reţeaua de gaze, reţeaua de iluminat public din Mihail Kogălniceanu şi Grup Social Ceres a fost extinsă, iar Liceul Mihail Kogălniceanu a fost dotat cu sistem propriu de supraveghere video. De asemenea, gardul parcului central din comună a fost reparat şi modernizat, iar în interiorul parcului a fost amenajat un spaţiu pentru fitness în aer liber, pentru adulţi. Tot din bugetul local au fost construite două totemuri la intrarea în comună, au fost efectuate reparaţii capitale la Clubul pentru tineret în Grup Social Sibioara, iar în interiorul clădirii s-au amenajat spaţii pentru consult medical, spaţii de distracţie pentru tineret şi spaţii administrative. Spre bucuria celor mici, dar şi a celor mari, administraţia locală a iluminat festiv în perioada sărbătorilor de iarnă întreaga comună, repectiv localităţile Mihail Kogălniceanu, Piatra, Palazu Mic, Grup Social Ceres şi Grup Social Sibioara. Pe plan social, reprezentanţii primăriei au susţinut actul educaţiei şi au stimulat atât elevii cât şi cadrele didactice, sportivii şi îndrumătorii acestora, prin premierea lor, în fiecare an. Tot anual, au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar şi veterani de război, în semn de respect pentru contribuţia adusă de aceştia pentru independenţa statului român. Mai mult, înainte de Sfintele sărbători de Paşte şi de Crăciun persoanele fără venituri sau cu venituri mici au primit pachete din partea Primăriei, iar toţi copiii din comună au primit cadouri în perioada sărbătorilor de iarnă.

s

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top