Opinii

Comorile ascunse ale comunei Topalu: ”Heleșteul”

Potențialul turistic al comunei Topalu este imens. Pentru cine a trecut măcar o singură dată pe drumul ce leagă Cernavodă de Hârșova este imposibil să nu fi observat cetatea Capidava sau dealurile care se termină lin în albia Dunării în zona satului Topalu. Nu mai vorbim aici de colecția impresionantă de opere de artă adăpostite de muzeul din localitate, de festivalul de muzică populară ”Dan Moisescu”, sau de faptul că zona este foarte cunoscută în rândul pescarilor de Dunăre. Însă, puțină lume știe, că așezarea ascunde adevărate comori care, valorificate, vor spori interesul turiștilor pentru acest minunat sat.

Cunoscută de localnici ca ”heleșteu”, balta de pescuit din zona carierei de piatră din comuna constănțeană Topalu, așteaptă de ani buni să fie redescoperită și pusă în valoare. Cu o lungime de circa 2 kilometri și o lățime ce oscilează între 50 și 60 de m, balta era în perioada de dinainte de 1989 un loc numai bun pentru o partidă de pescuit. Iar, din spusele localnicilor, capturile de caras, crap, știucă nu se lăsau așteptate.
Dar, nu numai potențialul piscicol al ”heleșteului” le trezește vii amintiri locuitorilor din Topalu, ci și plimbările pe malul acestuia, fiind un loc excelent pentru recreere, pentru petrecerea unor clipe minunate la iarbă verde, în imediata apropiere a Dunării și a pădurii.
Așa cum s-a întâmplat cu multe alte astfel de locuri, după anul 1989, balta a fost părăsită, nimeni nu s-a mai îngrijit de ea, iar, treptat, s-a sălbăticit. Peștele de altădată a dispărut, iar luciul de apă s-a micșorat și el până la secare.
Însă, chiar dacă în acest moment ”heleșteul” de altădată este departe de potențialul lui adevărat, repunerea lui în circuitul local și turistic poate constitui o provocare pentru primăria comunei Topalu. Administrația locală ar putea, în acest fel, să redea oamenilor una dintre comorile pe care localitatea le are, o comoară ușor uitată dar cu un potențial turistic mare. Comuna Topalu este la două ore de mers cu mașina de București, la aproximativ 28 de km de Cernavodă ( autostrada A2) deci, un loc ușor de găsit și destul de aproape de capitala țării.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top