Comisia Europeană a anunţat, luni, 18 octombrie, că finanţează un proiect de cercetare „Prognozarea crizelor financiare” (Forecasting Financial Crises – FOC)care vizează elaborarea unor noi indicatori de risc sistemic pentru „Sistemele de avertizare timpurie”.
Potrivit Comisiei, „sistemele de avertizare timpurie” ar putea avertiza guvernele şi băncile în legătură cu crizele financiare iminente încă din primele stadii ale acestora, în aşa fel încât să se poată acţiona din timp pentru a stopa răspândirea crizelor financiare.
Proiectul finanţat de Comisia Europeană se bazează pe o nouă abordare multidisciplinară în materie de cercetare, având ca obiective analizarea sistemului complex al tranzacţiilor financiare globale bazate pe Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC), precum şi identificarea unor cuvinte‑cheie din domeniul financiar accesate pe internet prin motoarele de căutare, pentru a monitoriza acumularea riscurilor din sistemul financiar şi din economie.
Scop…

Scopul proiectului „Prognozarea crizelor financiare” este îmbunătăţirea modului în care sunt interconectate sistemele bancare, pieţele bursiere şi fluxul de credite şi elaborarea unor noi indicatori de risc care ar putea fi folosiţi de organisme decizionale precum Banca Centrală Europeană, Comitetul european pentru riscuri sistemice sau Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, în vederea prevenirii unor crize financiare viitoare.
Astfel, cercetători de la universităţi din Italia, Spania, Elveţia şi Regatul Unit, experţi de la Yahoo! şi Banca Centrală Europeană vor analiza expunerea la riscuri sistemice a instituţiilor financiare, expunere generată de sistemele de tranzacţionare digitale strâns interconectate.
Proiectul face parte din iniţiativa Comisiei de a impulsiona cercetarea în domeniul tehnologiilor viitoare şi emergente ale informaţiei (FET Open) în cadrul cercetărilor din domeniul TIC cu grad ridicat de risc. Această categorie de cercetare reprezintă un obiectiv distinct al Agendei digitale pentru Europa adoptată de Comisie în mai 2010, iniţiativă fanion în cadrul strategiei Europa 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Comisia contribuie cu 1,8 milioane de euro la bugetul pentru cercetare în domeniul TIC, în cadrul celui de-al şaptelea program‑cadru pentru cercetare şi dezvoltare 2007‑2013.
Mai multe detalii despre proiectul Comisiei Europene găsiţi aici.