Fără categorie

Comisia Europeană a dat publicităţii Comunicarea Către o Strategie spaţială pentru Uniunea Europeană, de care să beneficieze cetăţenii ei

Comisia Europeană a dat publicităţii luni, 4 aprilie, Comunicarea Către o Strategie spaţială pentru Uniunea Europeană, de care să beneficieze cetăţenii ei,care reflectă rolul pe care îl are spaţiul cosmic pentru economie şi societate.

Potrivit Comisiei Europene (COM), Comunicarea lansată luni este un prim pas către Politica Spaţială integrată care urmează să fie elaborată o dată cu noile baze juridice furnizate de Tratatul Lisabona. COM menţionează în Comunicarea sa necesitatea elaborării unei Politici industriale spaţiale în cooperare strânsă cu statele membre ale UE şi cu Agenţia Spaţială Europeană.

Comunicarea COM stabileşte priorităţile UE, care includ asigurarea succesului celor două Programe spaţiale emblematice ale Uniunii, Galileo şi GMES (Monitorizare globală pentru mediu şi securitate), protecţia infrastructurii spaţiale, dar şi politica privind explorarea spaţiului cosmic.

Astfel, COM propune ca priorităţi pentru viitoarea Politică spaţială a UE: continuarea r…

Astfel, COM propune ca priorităţi pentru viitoarea Politică spaţială a UE: continuarea realizării programelor europene de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS (Serviciul european geostaţionar mixt de navigare) pentru aviaţie; implementarea Programului European de monitorizare a Pământului (GMES), care să fie operaţional integral începând cu 2014; precum şi protecţia infrastructurii spaţiale împotriva deşeurilor cosmice, radiaţiilor solare şi asteroizilor, prin înfiinţarea unui Sistem European de Evaluare a Situaţiei Spaţiale (Space Situational Awareness).

Alte priorităţi propuse de COM ar fi identificarea şi sprijinirea acţiunilor europene care urmează să fie luate în domeniul explorării spaţiului cosmic, sprijinirea cercetării şi dezvoltării tehnologiei europene în acest domeniu şi consolidarea parteneriatelor cu statele membre şi Agenţia Spaţială Europeană.

Comunicarea COM precizează că spaţiul cosmic generează cunoştinţe şi produse noi, dar şi forme de cooperare industrială, fiind o forţă motrice pentru inovare şi contribuind la creşterea competitivităţii, creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Potrivit COM, pieţele de aplicare ale Sistemelor Satelitare de Navigaţie Globală (GNSS) sunt în creştere rapidă şi se aşteaptă ca cifra de afaceri anuală să atingă suma de aproximativ 240 de miliarde de euro până în 2020.

Pe de altă parte, Comunicarea COM arată că şi programele europene de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS vor genera beneficii economice şi sociale în valoare de 60-90 miliarde de euro în următorii 20 de ani.

În final, Comisia anunţă intensificarea dialogului cu partenerii săi cheie SUA şi Rusia, dar şi iniţierea unor discuţii cu alte naţiuni care explorează spaţiul cosmic, precum China, în vederea dezvoltării de noi sinergii. Totodată, COM ia în calcul posibilitatea de a prezenta în acest an o propunere de Program Spaţial European.

Mai multe detalii privind Comunicarea COM găsiţi aici.

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top