Administrație Locală

Ciucurova trece la sistemul de iluminat inteligent

Ultimii trei ani au adus provocări noi, legate de creșterea prețului la curentul electric, precum și de necesitatea creșterii independenței energetice. În acest context, guvernanții au solicitat în mod repetat administrațiilor locale să identifice soluții pentru reducerea consumului.
Pentru primăriile ai căror funcționari se descurcă în hățișul birocratic o soluție a fost oferită de finanțările de la Administrația Fondului de Mediu. Accesând aceste fonduri, Primăria Ciucurova trece la sistemul de iluminat inteligent, pentru început în satul reședință de comună.
Noul sistem de iluminat public promite două avantaje: Reducerea consumului de curent, precum și posibilitatea de a adapta iluminatul public la cerințele de mediu și la necesitățile reale de iluminare.
Concret, în satul Ciucurova au fost deja înlocuite corpurile de iluminat clasice cu unele cu sistem LED. Așa cum ne-a declarat primarul Șerban Marin, lucrarea este pe ultima sută de metri, iar recepția este programată a avea loc în perioada următoare.
Noile corpuri de iluminat au de asemenea încorporat un sistem de monitorizare, fiecare dintre ele putând fi identificat în rețea și fiind capabil să transmită informații despre starea de funcționare.
Sistemul de iluminat inteligent va putea să permită un control mai bun al utilizării energiei, consumul de electricitate putând fi adaptat în funcție de necesități. Astfel, noul sistem permite reducerea intensității luminoase (și implicit al consumului) în perioadele de utilizare mai puțin intensă. De exemplu, după ora 00.00 (când activitățile umane sunt cel mai reduse), intensitatea luminoasă este diminuată: Se asigură în continuare condiții decente de iluminare – însă la nivel mai scăzut și cu consum mai mic decât în perioada de seară, când traficul stradal este mai ridicat.
Totodată, sistemul permite monitorizarea permanentă de la distanță a corpurilor de iluminat, sistemul promițând, de exemplu, să notifice în centrală în momentul în care un corp de iluminat se arde și trebuie înlocuit.

P.R.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top