Pe lângă proiectele ce vizează reabilitarea infrastructurii rutiere la nivelul UAT-urilor, primarii comunelor constănțene au solicitat, în cadrul programului național „Anghel Saligny”, fonduri pentru racordarea la rețeaua de gaze a comunităților locale.
Este și cazul a cinci comune din județul Constanța care s-au unit pentru a depune un singur proiect în acest sens. Un număr mai mare de locuitori, de solicitări individuale și o arie de acoperire mai vastă pot fi un avantaj în vederea obținerii finanțării. Este știut faptul că unele comune cu o populație redusă sunt văduvite de posibilitatea accesării unor proiecte tocmai din cauza numărului mic de locuitori.
„Comunele Crucea, Gradină, Pantelimon, Târgușor și Vulturu au depus spre finanțare proiectul comun de alimentare cu gaze naturale . Acest lucru a fost posibil după o muncă de aproape doi ani și după zeci de documentații depuse pentru avizare la diferite organisme”, explică Iulian Tudorache, primarul din Crucea.
Cererea de finanțare a proiectului de „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în comunele Crucea, Gradină, Pantelimon, Târgușor și Vulturu” a fost depus la Ministerul Dezvoltării , Lucrărilor Publice și Administrației. Finanțarea poate fi asigurată prin Programul „Anghel Saligny”, valoarea ei ajungând la peste 96 de milioane de lei.
„Să fie cu noroc, iar cetățenii comunelor noastre să se bucure de confortul gazelor în locuințe sau a investițiilor ulterioare, pentru că existența gazelor reprezintă un mare plus pentru dezvoltarea afacerilor și, implicit, generarea locurilor de muncă”, spune Iulian Tudorache.
De altfel, edilul a fost cel care în luna ianuarie a avut inițiativa organizării unei întâlniri cu primarii comunelor vecine pentru a schimba experiență, informații și pentru a pregăti proiecte comune. Iulian Tudorache s-a întâlnit atunci cu Costel Armășescu (comuna Pantelimon) și Nicolae Ioniță (comuna Horia). „Vom strânge rândurile și vom fi mult mai aproape unii de alții. Întotdeauna trei minți fac mai mult decât una singură. Sperăm ca acest lucru să se vadă în acțiunile noastre viitoare”, spunea edilul din Crucea.
