Cina cea de Taina la Manastirea lui Becali

Un lighean mare de spanac, ciorba de legume si orez cu prune uscate. Prunele amintesc de sângele jertfei, de aceea în Joia Patimilor se manânca orez cu prune, ne explica stareta Rafaela. Suntem singurii oaspeti si micuta comunitate se bucura de prezenta noastra. Apare maica Dionisia, “un fel de purtator de cuvânt al manastirii”. Locuieste într-o camaruta amenajata într-un colt al bisericii, între zidurile reci, de granit. În urma cu un an, Maica Dionisia a venit împreuna cu o surata pe câmpul de la Colelia, sa faca manastire. Cele doua s-au asezat întâi între zidurile bisericii cu acoperis dintr-un ciob de cer. “Am dormit pe jos, în biserica, dar din pricina porumbeilor si gugustiucilor care îsi facusera cuibul în ziduri a trebuit sa ne mutam si o perioada am dormit pe iarba, afara”. Apoi credinciosii din satele apropiate (Rîmnic, Cogealac, Pantelimon) le-au ajutat pe maici sa aduca doua containere în care au amenajat trapeza unde se serveste masa si chilile în care locuiesc. Între cele doua containere calugaritele au înjghebat un paraclis pentru slujbe. Un cort militar si un cotet pentru pasari (am aflat ca cele patru bibilici gonesc vulpile si sobolanii), un put care înca nu a ajuns la apa completeaza peisajul aspru. O padure de schele de lemn îsi intinde ramurile peste tot, în biserica. Din biserica acum nu se mai vede cerul. Acoperisul e la locul lui, placat cu tabla de cupru adusa de oamenii lui Becali tocmai din Austria. Peste lemn muncitorii vor aseza un strat de tencuiala, pentru ca un alt cer, de asta dat spiritual, cu îngeri si sfinti pictati, sa se aseze cuminte, la locul lui. Pâna atunci, slujbele se oficiaza în micutul paraclis. În straiele negre, parintele Domitian îl preînchipuie de Hristos, pregatit pentru Jertfa.

„Deci atunci Pilat a luat pe Iisus si L-a biciuit„

Si ostasii, împletind cununa din spini, I-au pus-o pe cap si L-au îmbracat cu o mantie purpurie. Si veneau catre El si ziceau: Bucura-te, regele iudeilor! Si-I dadeau palme. Atunci L-a predat lor ca sa fie rastignit. Si ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit. Si ducându-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatânii, care evreieste se zice Golgota, unde L-au rastignit, si împreuna cu El pe alti doi, de o parte si de alta, iar în mijloc pe Iisus. Dupa aceea, stiind Iisus ca toate s-au savârsit acum, ca sa se împlineasca Scriptura, a zis: Mi-e sete. Si era acolo un vas plin cu otet; iar cei care Îl lovisera, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în otet, l-au dus la gura Lui. Deci dupa ce a luat otetul, Iisus a zis: Savârsitu-s-a. Si plecându-Si capul, Si-a dat duhul”.
Vântul rece din pustiul de la Colilia ne-a readus în lumea aceasta. Maicile si-au aprins lanternele de buzunar (curentul produs de generator e folosit cu zgîrcenie, pentru lucrarile de la biserica), decupând fâsii incandescente în întunericul de crepuscul din jurul bisericii. Acel întuneric al mortii asumate, dinaintea Învierii.

Biserica osândita

Locul este plin de povestile triste ale populatiilor care au trecut pe aici. În ultimul sfert al secolului XIX, la Colilia s-au stabilit emigranti germani, care pribegisera mai întâi prin sudul Rusiei si al Ucrainei. Ei au ridicat la Colilia case largi si spatioase, organizate în adevarate cartiere, scoala si biserica. Biserica catolica, una dintre cele mai frumoase din Dobrogea, este o constructie impunatoare, cu ziduri groase din piatra si a slujit drept centru religios si civic al localitatii. În 1934 a început repatrierea germanilor. În 1944 ultimul neamt a plecat din Colelia. Satul a ramas al românilor, iar lacasul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxa. Asta a durat însa doar pâna în 1969, când buldozerele au intrat în Colilia. Zidurile caselor s-au prabusit împreuna cu toate povestile de viata ale fostilor locuitori, în fata unui proiect cinic numit “sistematizarea rurala” din timpul comunismului. Doar biserica a scapat, o fantoma lugubra care a dominat valea pustie zeci de ani. Pasarile cerului si-au facut cuiburi în ziduri, iar localnicii au început sa fure ferestrele si grinzile acoperisului care, în cele din urma, s-a prabusit. Un crescator de animale care a înteles anapoda pildele evanghelice despre turma si Pastor a ridicat între zidurile bisericii un adevarat saivan unde si-a mutat vacile. Ciobanul a fost izgonit de autoritati, atunci când Arhiepiscopia Tomisului a decis sa edifice acolo o manastire.

Acoperisul lui Becali

“La început a fost foarte greu. Ne trebuiau bani pentru refacerea bisericii, pentru chili si toate celalalte lucruri si nu stiam de unde sa luam. Asa am ajuns la Gigi Becali. Îmi amintesc ca l-am cautat la biroul lui de la Merriot, apoi la clubul Steaua, dar nu l-am gasit. Am fost apoi la palat si Dumnezeau ne-a ajutat. Am vorbit cu Gigi Becali, i-am aratat fotografii si toate documentele pe care le obtinuseram deja pentru ceea ce voiam sa facem si el a fost de acord sa ne construiasca acoperisul. Gigi Becali nu n-a dat bani, dar a trimis o echipa de muncitori, cu toate materialele necesare. Noi le asiguram masa si cazare ”, ne povesteste maica Dionisia. Lucrarile au fost sfintite pe data de 21 noiembrie 2006 de catre Arhiepiscopul Teodosie, în prezenta lui Gigi Becali. Manastirea are primul hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserica, iar al doilea, dat în cinstea ctitorului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.