Actualitate

Ceremonial militar dedicat Zilei Drapelului Național la Tulcea

​​Vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer și Iancu Naciadis, au participat, joi, 26 iunie 2025, la ceremonialul militar dedicat Zilei Drapelului Național al României, eveniment care a avut loc în Piața Civică din municipiu, în organizarea Instituției Prefectului Județul Tulcea și a Garnizoanei Tulcea.

Programul manifestărilor a cuprins prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă de către prefectul Alexandru Dan Munteanu, primirea drapelului României, binecuvântarea și salutul drapelului, înălțarea drapelului României la catarg concomitent cu intonarea imnului național și defilarea gărzii de onoare.

„Astăzi sărbătorim cu onoare, ca în fiecare an, Ziua Drapelului Național, un simbol care se impune, istoric și actual, prin semnificaţia lui, dar și prin  valoarea lui spirituală. Pentru noi, românii, tricolorul constituie un ideal de unitate şi independenţă naţională. Este un simbol care, până la urmă, este contemporan cu făurirea României moderne și care ne-a însoțit în cele mai importante momente ale istoriei noastre. De aceea, cred că este foarte important să sărbătorim și să purtăm cu cinste acest simbol național. La mulți ani Tricolorului național!”, a declarat, cu acest prilej, vicepreședintele Lavinia Vizauer.   

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top