Opinii

Centrul transfrontalier de afaceri şi piaţă agroalimentară, un succes al administraţiei locale din Valu lui Traian

Autorităţile locale ale comunităţilor Valu lui Traian, din judeţul Constanţa, şi Kainardja, din judeţul Silistra, Bulgaria, au iniţiat în cadrul programului PHARE 2006 RO-BG un parteneriat care să determine dezvoltarea economică şi socială a acestor zone transfrontaliere, prin realizarea unui „Centru transfrontalier de afaceri şi piaţă agroalimentară în comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa”.
Proiectul ce se derulează începând din octombrie 2008 şi până în septembrie 2009 are ca obiectiv general valorificarea la maximum a potenţialului celor două comunităţi în domeniul agriculturii, a produselor agricole, agroalimentare şi a comerţului prin stimularea dezvoltării mediului de afaceri şi interacţiunii reale între afaceri la nivel transfrontalier.
În perioada 22-23 iulie 2009, o delegaţie bulgară formată din cinci producători din domeniul agricol din Kainardja au sosit în comuna Valu lui Traian, pentru a participa la întâlnirea informativă cu tema „Interdependenţe produs agricol, prelucrare-ambalare, comercializare”. Evenimentul s-a desfăşurat la Hotel Splendid din staţiunea Mamaia, iar la întâlnire au mai participat din partea românilor, atât membri ai administraţiei publice locale, cât şi producători locali. Aceasta a fost ultima întâlnire din cadrul proiectului care s-a desfăşurat pe teritoriul românesc, urmând ca schimburile de vizite să fie încheiate de o deplasare a românilor la sfârşitul lunii iulie a anului curent.
Cu ocazia întâlnirilor anterioare cu omologii bulgari, primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi, a declarat că prin internediul acestor întâlniri şi seminarii, producătorii români şi bulgari au reuşit să identifice posibile soluţii la problemele întâmpinate la desfacerea şi vânzarea producţiei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top