Opinii

Centrul de Tineret Corbu lansează proiectul cultural-educativ „Credința-lumina sufletelor noastre”

Centrul de Tineret Corbu a fost inaugurat la sfârșitul anului 2013 și de atunci dezvoltă proiecte și acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea comunei Corbu din punct de vedere educaţional, cultural, ecologic şi turistic. În cadrul centrului, luna acesta a fost lansat proiectul „Credința-lumina sufletelor noastre”, proiect organizat de Şcoala „Gheorghe Lazăr”, Corbu, coordonat de Prof. Dr. Daniela Varvara.

 

Proiectul se află la cea de-a V-a ediţie și cuprinde un concurs de creaţie, în limba română, adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu din ţară, indiferent de profil, de la şcoli de stat şi particulare, dar cuprinde și un seminar, sesiune de comunicări şi proiecte civice, expoziţie itinerantă de pictură de inspiraţie religioasă. Mai mult, de pe site-ul centrului cultural aflăm că: „Adevărul, frumosul moral, echitatea, dragostea, cumpătarea, bunătatea sunt valori pe care orice părinte sau dascăl şi le-ar dori modelate în copiii lor. Acest proiect vine în întâmpinarea necesităţii ca şcoala să-şi formeze elevii în spiritul valorilor autentice şi tradiţionale, a toleranţei şi a respectului dintre religii şi confesiuni religioase, în contextul în care, pe de o parte, idealul educaţional al şcolii româneşti constă în formarea şi dezvoltarea personalităţii autonome şi creative, iar pe de alta, tinerii şi societatea umană în general, se îndepărtează de spiritualitatea creştină şi de moralitate”. Durata proiectului este de 8 luni (februarie- septembrie 2016). Concursul se desfăşoară pe următoarele secţiuni: poezie – gimnaziu, liceu; proză – gimnaziu, liceu, haiku gimnaziu, liceu. pictură-gimnaziu,liceu, Textele vor fi de inspiraţie moral-religioasă (teme, motive sau idei poetice). Elevii vor redacta lucrările (2-3 poezii sau/ şi o proză scurtă – 1-4 pagini) – creaţii proprii, respectând următoarele condiţii: Redactare: Times New Roman -12; cu diacritice, spaţiere:1,5 rânduri; margini 2 cm. În colţul din stânga, sus, documentul va avea menţionate numele elevului, al profesorului îndrumător, clasa si şcoala de provenienţă, localitatea şi judeţul, adresa electronică a profesorului şi a şcolii (TNR, 10 Bold). Documentul word va purta numele concurentului şi secţiunea (exemplu: Popescu Ion- poezie, liceu). Lucrările se pot trimite până pe 08 mai 2016, prin poşta electronică (format WORD) la adresa: [email protected]. Un concurent se poate înscrie la mai multe secţiuni, dar va trimite documente separate. Nu se percepe taxă. În cadrul sesiunii de comunicări, de la CCD, vor fi două secţiuni: proiect civic (pentru elevi Proiectul civic va fi conceput în Power Point, 8-12 slide-uri şi va avea ca autor echipaje constituite din 2- 4 elevi.) şi sesiune de comunicări destinată cadrelor didactice, ambele cu tema Iubitori de Dumnezeu şi de oameni. Pentru informaţii suplimentare, cei interesați sunt rugați să se adreseze coordonatorului, în scris, prin email, la adresa [email protected].

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top