Un cetățean din Hârșova a stârnit rumoare prin emiterea unui comunicat de presă în care îl acuză pe primarul Viorel Ionescu că refuză să îl recunoască drept consilier local. Cetățeanul, pe numele de Bulancea Cornel, spune că nu a fost convocat la nicio ședință de Consiliu Local, numele lui nefigurând măcar în convocatoare.
Bulancea merge mai departe și vede chiar o conspirație împotriva sa, la care participă Prefectura Constanța, ba chiar și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!
În replică, primarul Ionescu spune că Bulancea nu a fost chemat la nicio ședință, pentru că… nu este consilier. Cel puțin nu în sensul legii. Puteți citi mai jos răspunsul integral al primarului orașului Hârșova:
„Din păcate, dl Bulancea nu are reprezentarea situației în care se află sau o denaturează intenționat.
Prin hotărârea de validare, acesta nu a fost pus și în funcție! Toți aleșii (primar și consilieri locali) am fost validați de instanță, însă numai după depunerea jurământului, LEGAL și în mod solemn, am început exercitarea mandatului.
După validarea supleantului Bulancea Cornel de către instanța de judecată, a fost convocată o ședință de consiliu de către consilierii PSD, ședință care însă nu a întrunit cvorumul pentru desfășurarea legală, nefiind prezenți jumătate plus unul din numărul de consilieri în funcție, lipsind INCLUSIV consilieri PSD.
Cu toate acestea, la insistențele celor doi supleanți, doamna Secretar General le-a înmânat jurămintele, în afara unei ședințe de consiliu, a unui cadrului legal.
Atât MLPDA, cât și Prefectura Constanța au opinat faptul că jurămintele nu au valoare juridică și se impune depunerea unui nou jurământ, cu respectarea cadrului legal, fapt pe care supleantul Bulancea Cornel îl refuză, considerându-se consilier local în funcție de la data depunerii acelui jurământ nelegal, solicitând inclusiv indemnizație.
Având în vedere dispozițiile OUG nr 57/2019, dar și ale art. 5 alin. 2 din Ordinul nr. 25/2021, conform căruia ,,Consilierii locali validați depun jurământul în cadrul ședințelor de constituire a consiliului local sau în cadrul ședințelor consiliului local, după caz”, insistența depunerii jurământului de către supleantul Bulancea Cornel în condițiile arătate mai sus, reprezintă de fapt, un abuz.
Acesta va putea fi convocat la ședințele de consiliu numai după depunerea jurământului în fața majorității consilierilor locali. Indiferent câte sesizări, reclamații sau plângeri a depus sau va depune la diferite instituții, domnul Bulancea nu reprezintă o excepție! Pentru toți se aplică aceeași lege!”.