Actualitate

Cash out în Scandalul Garsoniera: Stelian Ion vinde apartamentul pentru un profit fabulos

Stelian Ion vinde apartamentul pentru un

Până să scape de imaginea de mic profitor al regimului Mazăre-Făgădău, Stelian Ion ar fi reușit să scape de garsoniera care i-a adus această faimă: Conform surselor, el ar fi vândut recent garsoniera – pentru o sumă de patru ori mai mare decât cea pe care o plătise inițial. Această tranzacție confirmă cele scrise de noi în urmă cu patru ani – că Stelian Ion beneficiase de un preț de achiziție mult sub cel al pieței.

Cum se fac banii

În 2005, Stelian Ion primea o garsonieră ANL de la primăria lui Radu Mazăre – deși nu îndeplinea condițiile. În 2014, din motive învăluite în mister, o persoană cu ceva probleme penale se decidea să schimbe garsoniera ANL din Faleză Nord cu cea a lui Stelian Ion – care valora mult mai puțin. Primăria condusă de Decebal Făgădău gira schimbul acesta, iar un an mai târziu îi vindea lui Stelian Ion garsoniera la un preț de râsul curcilor – 21.500 de euro.
Opt ani mai târziu, Stelian Ion reușește să lichideze afacerea – din informațiile obținute de noi, și-a vândut recent garsoniera. Pentru această tranzacție, ar fi primit puțin peste 80.000 de euro – de aproape patru ori mai mult decât plătise pe apartament, în 2015.

Sărac și cinstit, ca Iliescu

În 2020, odată cu dezvăluirea condițiilor dubioase prin care Stelian Ion ajunsese în posesia garsonierei, acesta a ieșit public să se apere și să invoce teorii ale conspirației: Că e victima grupurilor de interese mafiote, că prețul plătit era corect și totul era legal. „Aceasta este garsoniera în care locuiesc și în prezent împreună cu soția și cu cei doi copii!” declara el atunci.
Ei bine, iată că nu pentru mult timp…
Oficial, Stelian Ion e politicianul „sărac și cinstit” – pe modelul Ion Iliescu. În realitate, odată ajuns deputat, el și-a cumpărat rapid două SUV-uri (ca un ecologist adevărat). Iar acum, că a reușit să scape de garsoniera cu probleme – și să facă și un profit frumușel în același timp – ar trebui să vedem o evoluție similară și în privința spațiului locativ. Un lucru e sigur – nu va fi vorba de o nouă garsonieră…

Rețeta succesului – un preț „pentru prieteni”!

În urmă cu patru ani, Stelian Ion dezinforma că prețul plătit pentru achiziția garsonierei a fost cel corect, și că ar fi fost stabilit prin hotărâre de guvern. În realitate – așa cum demonstram la acea vreme – a fost vorba de un preț subevaluat grosolan, primăria condusă de Decebal Făgădău (și nu guvernul, cum dezinforma Stelian Ion) stabilind costuri la 50% față de prețul pieței, pentru a-și recompensa clienții politici.
Cu date concrete, arătam atunci că apartamentul pe care Stelian Ion plătise puțin peste 20.000 de euro valora cel puțin 40.000 de euro pe piața liberă, poate chiar mai mult, iar în 2020 apartamentele de tipul celui deținut de Stelian Ion se dădeau cu circa 60.000 de euro.
Pentru corectitudine, trebuie să admitem că atât prețurile, cât și inflația au evoluat între timp. Ajustând cu inflația, de exemplu, cei 21.500 de euro plătiți conform lui Stelian Ion la momentul achiziționării garsonierei, ajungem la puțin peste 27.000 de euro – insignifiant, față de suma obținută acum, la revânzare. Mai trebuie menționat și că „garsoniera” lui Stelian Ion a crescut în dimensiuni, de la 37, la 67 de metri pătrați, apartamentul său înghițind o parte din spațiul comun al blocului. Deocamdată, nu putem spune dacă această operațiune de extindere a fost făcută înainte, sau după cumpărarea garsonierei. Dar dacă a fost făcută înainte, atunci cadoul primăriei lui Făgădău către Stelian Ion a fost chiar mai generos decât estimasem noi.
Trăgând linie, putem concluziona lesne că grosul profitului făcut de Stelian Ion din această garsonieră nu se datorează evoluției prețurilor sau talentului imobiliar al politicianului USR. Ci prețului subevaluat la care a cumpărat imobilul…

Un vis urât, care trebuie șters din memoria internetului

Odată cu această tranzacție, Stelian Ion va putea să își scoată din declarația de avere garsoniera care i-a adus atâția bani – dar și belele mediatice.
În paralel, se desfășoară o amplă campanie de ștergere a oricărei urme informatice a garsonierei și de curățare a dosarului lui Stelian Ion. Cum arătam în urmă cu două săptămâni, USR i-a șters numele lui Stelian Ion, din Hotărârea de consiliu prin care se calculau punctajele pentru alocarea locuințelor ANL.
Și postarea prin care Stelian Ion se dădea de gol cu prețul subevaluat plătit la primărie a fost ștearsă, de pe Facebook…

Un articol de Răzvan PETRE

2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top