Opinii

Canalizare și apă în toate cele cinci sate ale comunei Pantelimon

În comuna Pantelimon sunt în plină desfășurare lucrări de implementare a două proiecte mari, canalizare și alimentare cu apă. Ambele vor acoperi toate cele cinci sate din componența comunei. 

 

În ceea ce privește lucrările la sistemul de canalizare, în prezent au mai rămas doar 1,5 kilometri, la Pantelimon lucrarea a fost încheiată, iar acum se lucrează pe drumul spre Runcu. Pe străzile asfaltate, se lucrează pe ambele părți ale drumului. Banii pentru această investiție vin de la Ministerul Dezvoltării. “Suntem bucuroși că am reușit să obținem finanțare pentru acest proiect foarte important pentru comuna noastră. Vreau să accentuez faptul că am semnat contracte de finanțare pentru întreaga sumă și nu doar pe părți din investiție. Astfel avem garanția că vom termina cât mai repede întreaga lucrare”, ne-a declarat primarul Vasile Neicu.
Alimentarea cu apă a fost finalizată la Pantelimon și Runcu, au fost montate chiar și apometre la toate gospodăriile. În prezent se lucrează în satul Nistorești, unde se montează conducta de apă și se forează trei sau patru puțuri, iar la Pantelimonul de Jos se schimbă vechea conductă de azbociment și se construiește și un bazin nou. Fiecare sat va avea propria stație de epurare.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top