Actualitate

C. J. Constanța reafirmă angajamentul său ferm față de dezvoltarea durabilă: Microbuzele electrice intră în circulație și au fost livrate UAT-uilor beneficiare

Livrarea oficială a microbuzelor electrice către cele 25 de unități administrativ-teritoriale beneficiare din județul Constanța, destinate transportului elevilor din mediul rural a avut loc astăzi, 24 iulie 20205.

Furnizate de Asocierea AMPERIO ENERGY SRL și QEV TECHNOLOGIES SL, în cadrul contractului nr. 12643/16 aprilie 2024, aceste vehicule moderne reprezintă un pas important în direcția modernizării infrastructurii de transport școlar și a tranziției către soluții sustenabile, cu emisii reduse. Valoarea contractului este de 24.122.200 lei fără TVA, iar proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cele 25 de localități eligibile de pe raza Județului Constanța, beneficiare ale microbuzelor electrice achiziționate sunt: Deleni, Crucea, Adamclisi, Ostrov, Albești, Pantelimon, Lipnița, Comana, Băneasa, Horia, Ciobanu, Mihai Viteazu, Gârliciu, Castelu, Săcele, Seimeni, Ion Corvin, Poarta Albă, Cobadin, Cogealac, Chirnogeni, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Ciocîrlia și Limanu.

“Astăzi facem un pas real către un viitor mai curat, mai sigur și mai echitabil pentru copiii noștri. Microbuzele electrice nu sunt doar un mijloc de transport, ele înseamnă acces la educație, protejarea mediului și o investiție pe termen lung în comunitățile din județul Constanța. Este dovada clară că  modernizarea începe cu fapte, nu cu vorbe. Viitorul  județului nostru se construiește copil cu copil, familie cu familie, localitate cu localitate. Iar noi ne asumăm, cu seriozitate și cu  suflet, responsabilitatea de a merge înainte, cu grijă, respect și viziune.”— Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Prin această inițiativă, Consiliul Județean Constanța reafirmă angajamentul său ferm față de dezvoltarea durabilă, sprijinirea educației și creșterea calității vieții în mediul rural. În perioada următoare, alte cinci localități urmează să fie incluse în acest proiect, respectiv: Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu, extinzând astfel beneficiile acestui demers către și mai multe comunități locale din județ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top