Politic

Bola: Sper ca urmașii noștri sa se poată bucura de frumusețile Deltei!

Organizația Națiunilor Unite a proclamat data de 22 mai drept Ziua Internațională a BioDiversității, scopul fiind este acela de a spori conștientizarea problemelor cu care se confruntă mediul. Dintre cele 11 regiuni biogeografice ale Europei, cinci se găsesc pe suprafața țării noastre, care găzduiește și peste 13.000 de specii de plante și animale, incluzând aici cea mai mare populație de carnivore mari (lup, urs și râs) din Europa.

Siturile Natura 2000 ocupă peste 23% din suprafața României, peste media europeană de 18%. Însă o minune a naturii de care ne putem bucura aici, în Dobrogea, este Rezervația Biosferei Delta Dunării, una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european și, totodată, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa.

În acest context, deputatul partidului Forța Dreptei, constănțeanul Bogdan Bola, a spus: “Paradisul natural Delta Dunării se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2.860 km de la izvorul său din Munţii Pădurea Neagră din Germania. Secole de-a rândul, suprafaţa Deltei s-a extins, formându-se astfel o reţea de canale, lacuri, insule acoperite cu stuf, păduri cu aspect tropical, păşuni şi dune de nisip.

– Suprafața 580.000 ha – 2,5 % din suprafaţa României, care găzduiește peste 5000 de specii, una dintre cele mai mari biodiversități din lume

– Una dintre cele mai întinse zone umede din lume – în special ca habitat al păsărilor de apă;

– Cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă aproximativ 170.000 ha de stuf.

– Unica deltă din lume declarată în întregime rezervație a biosferei

– Susține o gamă mai largă de ecosisteme decât orice altă regiune din Europa – 23 ecosisteme naturale și 7 antropice.

– Peste 360 specii înregistrate aici, reprezentând cca 90% din ornitofauna națională. De asemenea, cele peste 300 de specii de păsări prezente aici reprezintă mai mult de jumătate din cele existente în Europa.”

Valoarea patrimoniului natural al Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului „Omul şi Biosfera” (1990).

„Din păcate, OMUL pune toată această comoară în pericol, din prostie sau lăcomie…Delta a fost declarată ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă şi includerea în Lista Convenţiei Ramsar (septembrie 1991), precum şi prin includerea în Lista patrimoniului natural mondial – UNESCO (decembrie 1991). Sper doar ca și urmașii noștri să se poată bucura de frumusețile pe care ea ni le oferă…”, conchide Bogdan Bola.

(Sursa foto – Facebook/Bogdan Bola)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top