Deputatul liberal Bogdan Bola readuce în discuție problema rezervei de pește din Delta Dunării și apelează la marele savant Grigore Antipa. Acesta din urmă atrăgea atenția, încă de acum 100 de ani, că pentru a proteja această resursă cel mai important e modul în care se pescuiește și abia apoi intervin alți factori, precum lucrările hidrotehnice pe canalele din Delta Dunării.
Această observație vine în argumentarea unei noi legi a pescuitului, la care lucrează deputații Bogdan Bola și Alexandru Kocsis.
Iată ce nota Grigore Antipa în anul 1921 despre bogăția de pește a Deltei Dunării și despre cum ar trebui ea conservată:
„Puterea de producție a apelor Dunărei, cu bălțile, gârlele și lagunele ei, se manifestă aci în prima linie prin producția de pește. Condițiunile naturale pentru producțiunea peștelui sunt în adevăr aci unice în Europa, și numai prin nepriceperea și rapacitatea omului, care – în loc să respecte și să se acomodeze la cerințele naturei – se dedă la vandalisme și face câteodată ca acest izvor natural de bogăție să nu dea roadele la care suntem în drept să ne așteptăm.
Îmbunătățirea principală (a pescuitului) nu constă atât în lucrări tehnice, cât mai mult în aplicarea unui regim serios la exploatarea pescuitului. Prin aplicarea unui regim sever de cruțare a peștilor în timpul reproducerii și de cruțare a peștilor tineri; printr-o pescuire, rațional organizată, la anumite epoce când peștele e abondent în anume locuri; prin închisori de bălți, gârle și canale etc. la timp și la locurile indicate; și apoi printr-o pescuire a acestor ape la o epocă când peștele a ajuns la maximul său de creștere; pe toate aceste căi și prin multe alte mijloace, se pot obține rezultate foarte bune.
Firește că o pescărie este ca și o moșie, care cere să fie și ea gospodărită după regulele ei, pentru a da o producție bună. Gospodarii improvizați ajung însă la faliment….”
„Pe scurt, niște adevăruri dureroase de care ne lovim și astăzi, dar, spre deosebire de Antipa, noi alegem să întoarcem privirea și să ne prefacem că nu există… Tocmai de aceea, cred că o schimbare este mai mult decât necesară!”, concluzionează Bogdan Bola.