Politic

Bola: Au trecut Legea Pensiilor prin Parlament așa cum au vrut ei

bogdan bola bursele elevilor din mediul rural

Deputatul Forța Dreptei de Constanța Bogdan Bola, împreună cu colega sa Violeta Alexandru au depus mai multe amendamente la Legea Pensiilor. Aceștia au cerut ca persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale și/sau deosebite de muncă să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare proporțional cu timpul lucrat, cu respectarea îndeplinirii stagiilor minime de cotizare necesare în respectivele condiții de muncă.

Au mai solicitat și asigurarea pensiei de urmaș și în cazul unei căsătorii mai mici de 10 ani, cu penalizarea aferentă, dar și scutirea pensionarilor de a umbla după diferite adeverințe deși unele există în dosarele de pensionare dar nu au fost niciodată valorificate deoarece diferă modelul sau formatul adeverinței.

Toate amendamentele celor doi deputați au fost însă respinse.

“Au trecut Legea Pensiilor prin Parlament așa cum au vrut ei, fără să țină cont de realitatea care ne înconjoară, de echilibrul ce trebuie să existe între munca depusă și pensia de care vei beneficia și multe altele. Este o lege dată în scopuri electorale și veți vedea lucrul acesta în cursul anului 2024. Poate, până atunci, Ciolacu și Ciucă vor explica și de unde vor avea și bani.

Dar, cel mai mult mă întristează și nemulțumește respingerea unui amendament pe care l-am depus cu gândul la toți marinarii care lucrează pe navele maritime și fluviale cu capacitate sub 600 CP.

Personalul navigant punte ce își desfășoară activitatea pe navele de salvare/depoluare (fie că vorbim de ARSVOM, Administrația Porturilor Constanța, alte instituții de stat sau privați) vor fi discriminați prin această Lege a Pensiilor în comparație cu marinarii care lucrează pe nave mai mari, deși efectuează aceeași muncă. Uneori chiar mai periculoasă….

Am solicitat înlăturarea acestei diferențieri, dar, din păcate, cu toate că avem doi parlamentari dobrogeni ai PSD și PNL care conduc Comisia de Buget Finanțe, votul a fost unul împotriva propunerii mele….”, a declarat deputatul Bogdan Bola.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top