Politic

Bola: Am ajuns și la ușa lui Florin „Altă întrebare” Iordache, pentru a susține drepturile persoanelor deportate pe criterii etnice

Deputatul partidului Forța Dreptei, Bogdan Bola, se opune deciziei Guvernului de amânare a aplicării dispozițiilor legii nr. 154/2021 și cere să fie incluși în buget banii necesari pentru ca aceste drepturi să devină efective începând cu data de 1 ianuarie 2023, așa cum prevede legea. E vorba de acordarea unor compensații pentru urmașii unor persoane persecutate din motive etnice.

Bola spune că decizia Guvernului de a amâna acordarea unor drepturi votate în Parlamentul României încalcă legea și chiar Constituția.

În această dimineață, Bola a depus un memoriu și o sesizare motivată la Consiliul Legislativ, condus de Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13 din ianuarie 2017, adoptată cu scopul de a-l salva pe Liviu Dragnea de închisoare:

Am ajuns și la ușa lui Florin „Altă întrebare” Iordache, la Consiliul Legislativ, pentru a susține cauza celor peste 20.000 de constănțeni care ar avea de suferit prin amânarea dispozițiilor Legii 154/2021. Fiind la prima oră a dimineții, s-a și speriat secretara când m-a văzut cu documente în brațe, așa pornit.

 

Eu însă am depus un memoriu și o sesizare motivată pentru ca, în avizul pe care Consiliul Legislativ îl va emite referitor la proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare, să se elimine prevederile art. XXIII.”

Unde au fost depuse solicitări

Bola a depus în aceste zile solicitări la prim-ministrul României, ministrul de Finanțe, parlamentari și Consiliile consultative ale Parlamentului.

Am solicitat în scris ministrului de Finanțe, domnul Adrian Câciu, să elimine această amânare din proiectul de ordonanță privind unele măsuri fiscal-bugetare. Orice prorogare, așa cum își dorește azi Guvernul PSD – PNL – UDMR, ar fi extrem de incorectă la adresa românilor și dobrogenilor în special, iar eu consider că drepturile acestei categorii de persoane trebuie să fie acordate potrivit LEGII. Aseară am sunat, ce-i drept cam târziu și pe președintele Consiliului Economic și Social (C.E.S.) căruia i-am explicat problema în detaliu.

Am depus și la C.E.S memoriul și sesizarea, argumentate chiar și cu practică de la C.E.D.O. (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). În jurisprudența Curții se spune chiar foarte clar:

<(…) un reclamant poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la bunurile sale în sensul acestei dispoziții. Bunurile pot fi bunuri actuale sau active, inclusiv creanțe, în privința cărora reclamantul poate susține că are cel puțin o așteptare legitimă de a obține exercitarea efectivă a unui drept de proprietate>.

Adică exact cazul celor peste 20.000 de constănțeni: au o creanță de primit de la Statul Român, iar așteptarea lor este una legitimă, având în vedere Legea existentă. Ba mai mult, după ce am studiat și mai mult speța în cauză, se poate spune clar că se încalcă și principiile Constituției (decizia nr. 198/2021).

<motivarea urgenței adoptării ordonanței în chiar cuprinsul acesteia este o cerință constituțională esențială pentru existența statului de drept, pentru stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ și pentru respectarea excepției de la statutul constituțional al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării prin procedura delegării legislative>.

Deci motivare legală este. Despre cea morală nici nu mai discutăm. Ducem lupta mai departe, cu toate că până acum parlamentarii PSD și PNL tac mâlc. Iar tăcerea asta este jignitoare, mai ales că unii dintre ei sunt dobrogeni, sunt parte din comunitățile voastre. Orice ar fi, împreună vom merge până la capăt!”, a declarat Bogdan Bola.

Cine va beneficia de acești bani

În perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 s-au petrecut foarte multe atrocități în viețile a sute de mii de persoane care trăiau în România, acestea fiind fie deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate sau private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, strict din motive etnice.

Pentru a compensa suferința și nedreptățile suferite de aceste persoane, Parlamentul, a votat ca în Legea nr. 154/2021 să fie incluse în categoria beneficiarilor O.G. nr. 105/1999 și copiii persoanelor persecutate din motive etnice.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top