Politic

Bogdan Huțucă: Punem capăt crizei detaşărilor transnaţionale şi evităm insolvenţa companiilor româneşti

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, ne informează că partidul pe care îl reprezintă a reușit să treacă în Parlament un proiect de lege care prevede amnistia unor obligaţii fiscale stabilite de ANAF din cauza unor interpretări arbitrare a legii.

„Dragi prieteni, știu că întreaga noastră atenție este îndreptată către invazia rusă din Ucraina, însă în continuare noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine.
Am reușit alături de colegii mei liberali să trecem în Parlament un proiect de lege care prevede amnistia unor obligaţii fiscale stabilite de ANAF din cauza unor interpretări arbitrare a legii. Asta a făcut ca anumite forme de plată către angajaţi să fie impozitate ca şi cum ar fi venituri din salarii.
Este vorba despre forme de plată precum indemnizaţiile de detaşare, indemnizaţiile de delegare, prestaţiile suplimentare şi indemnizaţiile specifice detaşării transnaţionale.
Totodată, am creat un regim fiscal unitar pentru indemnizaţiile de detaşare, indemnizaţiile de delegare, prestaţiile suplimentare ş.a. forme de plată, pentru a ne asigura că astfel de interpretări arbitrare să nu mai existe. Vom avea un regim fiscal unitar pentru toate veniturile destinate compensării dezavantajelor cauzate de toate formele de deplasări în ţară sau străinătate.
Cu această lege, punem capăt crizei detaşărilor transnaţionale şi evităm astfel posibilitatea ca un număr uriaş de companii româneşti să invoce insolvenţa din cauza unei legislaţii neclare interpretate arbitrar în defavoarea lor.
Protejăm astfel întregi sectoare care au un aport important la PIB-ul naţional şi care direct sau indirect pun pâinea pe masa a mii de familii din România”, a transmis deputatul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top