Politic

Bogdan Huțucă: Dezvoltarea județului Constanța nu este negociabilă!

Deputatul PNL Bogdan Huțucă afirmă că oricât de greu este de acceptat coabitarea de la nivel central, acțiunile sale vor urmări accelerarea accesării fondurilor europene și continuarea investițiilor în rețelele de drumuri, apă, canalizare și gaze pentru întregul județ.
„În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis în această perioadă de criză guvernamentală, de la mesaje de încurajare și laude până la sfaturi și critici aspre. Apreciez interesul și mă preocupă îngrijorarea voastră față de ceea ce se întâmplă pe scena politică. România se confruntă cu multe crize și este firesc ca toate aceste crize să nască îngrijorări pentru fiecare dintre noi. Peste criza sanitară s-au suprapus provocările majore în zona economică, explozia prețurilor la energie și, colac peste pupăză, destrămarea coaliției de guvernare.

Iată că după aproape două luni, criza politică își va găsi deznodământul. Vă spun că sunt în asentimentul vostru. Nu sunt fericit, nici împăcat cu această idee. Dacă ar fi să găsesc 100 de argumente emoționale pentru care ar fi trebuit să evităm colaborarea cu adversarii noștri tradiționali la nivel guvernamental, le-aș găsi. De asemenea, după mai bine de 25 de ani de experiență profesională, doar un argument rațional care impune situația de față este necesitatea/urgența de stabilitate și predictibilitate guvernamentală. În plus, sunt de partea celor care s-au săturat să vadă politica făcută pe rețele de socializare. De aceea, evit să fac postări emoționale doar de dragul de a puncta politic.

Oricât de greu este de acceptat această coabitare la nivel central, ca lider al PNL Constanța, voi urmări ca în fiecare localitate din județul nostru să continuăm:
– accelerarea accesării fondurilor europene;
– susținerea parlamentară pentru proiectele majore;
– sprijinul guvernamental pentru fiecare localitate;
– investițiile în rețelele de drumuri, apă, canalizare și gaze.

Aceste obiective rămân clare. Dezvoltarea județului Constanța nu este negociabilă! Fiecare locuitor din acest județ merită un trai decent! În același timp, rămân consecvent cu mine și cu electoratul de dreapta din Constanța și continuăm ce am început încă din 2016. Indiferent cât de mult le plac, unora din USR, declarațiile emoționale pe rețelele de socializare, pe plan local continuăm colaborarea”, transmite Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top