Politic

Bogdan Bola: PSD și PNL au votat împotriva propunerii mele de a se desființa ministerul inventat pentru Gabriela Firea

Coaliția parlamentară PNL – PSD din Camera Deputaților a votat împotriva proiectului depus de  deputatul Forța Dreptei de Constanța Bogdan Bola care prevedea desființarea Ministerului Familiei. În opinia lui Bogdan Bola, acest minister nu a existat niciodată ȋn arhitectura guvernamentală a statului român și nu există niciun corespondent al acestui minister la nivelul Comisiei Europene.

Iată ce spune vizavi de acest aspect deputatul Forța Dreptei de Constanța Bogdan Bola:

“Acest minister a apărut odată cu dorinţa Gabrielei Firea de a fi ministru peste ceva. După mai bine de un an şi jumătate şi o creştere a bugetului cu 600%, ministerul ȋn cauză a rămas tot fără activitate şi fără vreo realizare. Gabriela Firea şi-a dat demisia pe 14 iulie, ȋn urma scandalului “azilelor groazei” şi toţi ne-am aşteptat ca după demisia ei să fie desfiinţată şi sinecura sa, fantomaticul Minister al Familiei.

Atunci, am luat imediat decizia de a depune, împreună cu Alexandru Kocsis și alți colegi din Forța Dreptei o iniţiativă legislativă de desfiinţare a Ministerului Familiei prin procedură parlamentară. Mai ales ȋn condiţiile ȋn care ȋn iulie deja ȋncepeam să aflăm care este dimensiunea dezastrului bugetar și de măsurile pe care Ciolacu le „gândea”…

În pachetul fiscal s-au estimat ȋncasări suplimentare de 16 miliarde de lei din creşterea taxelor şi impozitelor şi o economie de doar 3 miliarde de lei din reducerea cheltuielilor.

Aşa că desfiinţarea unui minister inutil, care doar toca bani, părea o decizie firească. Pesediştii nu l-au desfiinţat însă, ba chiar au ales să ȋl păstreze şi să numească un nou ministru, pe Natalia Intotero.

Săptămâna trecută a ajuns la vot iniţiativa noastră legislativă. Comisia Juridică, condusă de PSD, a depus un raport de respingere a iniţiativei, dar fiind lege organică era necesară o majoritate calificată, adică jumătate plus 1 din numărul deputaţilor aleşi, nu doar al celor prezenţi.

Cum munca nu este foarte pe placul pesediştilor, nu au avut numărul necesar de parlamentari pentru a respinge iniţiativa. Astfel că s-a ȋntors la Comisia Juridică pentru un nou raport, de data aceasta trebuia făcut un raport de adoptare, având ȋn vedere că respingerea nu a ȋntrunit numărul necesar de voturi.

Cu ȋncălcarea Regulamentului Camerei, pesediştii au forţat votul tot pe un raport de respingere şi de data aceasta le-a trecut. O dovadă mai clară decât aceasta pentru felul ȋn care ȋşi apără sinecurile nici că există.”

În încheierea mesajului său, Bola a spus: “De anul viitor aşteptaţi-vă la noi creşteri de taxe şi impozite pentru că au o foame de bani incredibilă şi nu ştiu decât să ia. Aceşti indivizi nu vor face niciodată reduceri de cheltuieli bugetare pe bune. Pentru un minister fantomă sunt bani și în 2024, pentru românii mințiți de ani de zile cu plata drepturilor legale..NU!!”

(Sursa foto – Facebook/Bogdan Bola)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top