Politic

Bogdan Bola: ”Nu noi am părăsit PNL, ci PNL și-a părăsit ideologia și electoratul”

Deputatul constănțean Bogdan Bola vorbește despre noul proiect politic de centru dreapta căruia i s-a alăturat împreună cu mulți alți colegi care au părăsit formațiunea PNL.

“Nu noi am părăsit PNL, ci PNL și-a părăsit ideologia și electoratul, care a votat covârșitor împotriva oricăror ingerințe ale PSD în actul de guvernare. Eu nu pot să îmi calc pe cuvânt și să girez astăzi așa ceva, nu așa am fost crescut. Mi-ar fi mai simplu și mai profitabil, cu siguranță, dar nu pentru asta v-am cerut votul acum un an, nu pentru asta v-am bătut la ușă/poartă.”

În acest context deputatul Bogdan Bola a mai spus că, împreună cu colegii săi vor demara  un nou proiect, denumit Forța Dreptei, în care vor reuni “pe toți cei care încă mai cred că țara aceasta mai are o șansă în a scăpa de hoție, ipocrizie și minciună. Adică tot ce actualul U.S.L. 2 reprezintă în acest moment. Voi încerca să nu mai vorbesc de acum încolo despre partide, ci despre oameni și proiectele bune pentru Dobrogea și Constanța, așa cum este normal.”

“Nu îmi pare rău pentru toți anii dedicați PNL-ului, îmi pare rău doar pentru că niște parșivi și hulpavi ne-au adus în acest punct. Voi rămâne alături de toți primarii care vor avea nevoie de ajutor, cu care am lucrat foarte bine până acum. Voi rămâne aproape de toți cei care mi-au acordat încrederea lor, în speranța că vom face ceva bun pentru regiunea noastră. Eu rămân același, indiferent unde aș fi”, a mai declarant deputatul Bogdan Bola.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top