Noul război rece între Vest (din care facem parte și noi) și Rusia face progrese spectaculoase: Putin e în continuare cu bocancii în Ucraina, iar liderii NATO, pe lângă încurajări înălțătoare și alte strigături adresate Ucrainei, se luptă direct cu dușmanul rus, prin intermediul redutabilei arme a sancțiunilor. După decenii de disensiuni și tensiuni între aliați, în sfârșit suntem uniți. Acum, în cadrul structurilor de cooperare europeană și transatlantică, suntem mult mai bine organizați: Ei dau sancțiuni, iar noi suportăm efectele!
Împotriva lui Castro, CIA și alții au pus la cale peste 600 de tentative de asasinat, iar împotriva Cubei au fost dispuse sancțiuni, timp de zeci de ani. La final, Castro a murit în patul lui, iar sancțiunile au transformat Cuba într-o țară la fel de săracă cum era înainte.
În ultimele decenii, când spui sancțiuni, te gândești la Iran. Iranul a fost sancționat economic de SUA cam tot timpul, din 1979 încoace, până la punctul în care există și o pagină de Wikipedia dedicată nu țării, ci sancțiunilor – o pagină tradusă în nouă limbi. Din 2006 până în 2016, Iranul a fost supus unui baraj concertat de sancțiuni ale SUA și partenerilor occidentali și orientali, sub mandatul acordat de ONU, iar președinția Trump a reluat presiunile în 2017. Scopul oficial era oprirea programului nuclear, iar cel neoficial – slăbirea și dacă se poate înlocuirea teocrației iraniene. Economic și social, aceste sancțiuni cumplite au făcut ravagii în rândul iranienilor de rând. Teocrația însă e bine-mersi la locul ei, iar pe plan nuclear sancțiunile au funcționat așa de bine încât, pe 8 februarie 2022, un oficial al administrației Biden a declarat la audieri în senatul american că Iranul ar putea avea o bomba nucleară în 60 de zile. Tic-tac!
Revenind la Rusia, nu trebuie să uităm de sancțiunile impuse după anexarea Crimeei, în 2014. Acestea au fost așa de fioroase, încât au dat liderilor de la Moscova reale dureri în cot.
Nu toate sancțiunile sunt fără efect. De exemplu, cele impuse Venezuelei – cuplate cu inaptitudinea conducătorilor și corupția – au transformat această țară într-un iad (fără însă a avea efecte politice). Iar afganii s-au trezit cu toate fondurile băncii naționale înghețate de americani în conturi din străinătate. Talibanii stau liniștiți, dar prețul rinichilor de om pe piața din Afganistan e în cădere liberă, așa cum raportează presa europeană. Milioane de afgani sunt prinși într-o dilemă din care nu pot ieși: Își vând rinichii să-și hrănească copiii, sau își vând copiii șă-și astâmpere foamea? Talibanii nu au dilema asta, pentru că gloanțele, bombele și merindele lor sunt, ca și până acum, asigurate din sponsorizările altor țări, care nu sunt afectate de sancțiunile americanilor. Căutați pe internet „afghanistan kidney” și veți găsi zeci de articole despre sate întregi în care toată lumea are doar un rinichi, sau despre familii care și-au vândut fetele, ca să își hrănească băieții. Puteți fi siguri că toate aceste povești sunt adevărate, mai ales că ele sunt aduse de aceleași canale mass media europene care ne spun zi de zi că Putin e un criminal dezaxat care omoară civili în Ucraina, drept pentru care Rusia trebuie lovită cu noi sancțiuni. Dacă nu-i credeți, faceți jocul lui Putin!
Lista de mai sus e una deschisă, sunt multe alte exemple de sancțiuni economice cu efect minim în plan politic sau militar, dar care au distrus viețile a sute de milioane de civili – majoritatea nevinovați. Sancțiunile au specificul ăsta – sunt în același timp apă de ploaie, și cea mai mizerabilă armă inventată de om.
La televizor, sancțiunile îngenunchează Rusia. La ONU, India și Pakistan s-au abținut să condamne invazia. Acum o lună, China a semnat un contract baban pentru gazele rusești, iar la cum îi știm pe chinezi, până la finele anului va exista și o țeavă pentru acele gaze. Turcia este la o baltă și-o țeavă distanță de Rusia, iar – așa cum raporta presa din SUA – arabii i-au dat flit lui Biden, când i-a sunat să pompeze mai cu spor, să scadă prețul pe baril. Ceva mai aproape de noi, germanii – care ne dau nouă lecții de energie verde și independență energetică – doar ce finalizară un țevoi nou și strălucitor pentru gazele rusești. Biden li l-a închis, dar mai există alte țevi mai vechi, prin care circulă dinspre Rusia cam 50-60% din gazul consumat de nemți. De petrol și cărbuni nu mai zicem nimic. Împunsă de SUA, UE a promis – ce glumă bună! – că va renunța la gazul rusesc până în… 2030. Apoi, împunsă și mai tare, a promis că se va achita de sarcină în cinci ani. Planurile cincinale funcționează, ne zic nemții acum. Noi, ca români, știm exact cum funcționează…
Suntem, momentan, într-o situație tâmpită: NATO și Europa trimit în Ucraina arme cumpărate din banii noștri, ca să trântească avioanele și bombele rușilor – care sunt și ele plătite tot din banii dați de noi – pe gazul, cărbunele și petrolul rusesc. Sancțiunile au dus la creșterea prețurilor – ceea ce automat va însemna și mai mulți bani pentru mașinăria de război a lui Putin. Plătim un preț mai mare, pentru mai multe avioane rusești, pe care va trebui să le trântim cu mai multe arme, plătite cu și mai mulți bani! Șmecheria asta are profitorii ei – de exemplu parlamentarii SUA care încă din ianuarie au început să cumpere acțiuni la companiile americane de armament și energie. În 2013, Congresul SUA a abrogat legea care le interzicea parlamentarilor să tranzacționeze acțiuni ce erau susceptibile să crească datorită deciziilor din parlament. Există acum doar o amendă de 200 de dolari și obligația de a raporta tranzacțiile în termen de 45 de zile. Pe măsură ce acest termen expiră iar datele devin publice, devine evident că unii parlamentari SUA – aceiași care aprobă sancțiuni și agită steagul războiului – au binișor de câștigat de pe urma companiilor care trimit gaze, petrol și arme în Europa.
Între timp, mesajul Europei pentru ucraineni e înălțător: Mai rezistați, băieți, încă 5 ani – cât rezolvăm noi problema cu gazul rusesc – și după aia să vezi ce o să-l doară pe Putin!
Există și soluții mai rapide: De exemplu, ridicarea sancțiunilor asupra Iranului, ceea ce i-ar putea ajuta pe liderii de la Teheran să obțină arma nucleară în 30 de zile, în loc de 60. Sau recâștigarea simpatiei liderilor arabi prin reluarea exporturilor de arme către Arabia Saudită, care de câțiva ani bombardează cu spor Yemenul. Există un război în Yemen – unul de care presa noastră nu spune nimic și în care ONU estimează că au murit în ultimii ani peste 750.000 de oameni, din care cel puțin 80% copii. Dar dă-i naibii de copii yemeniți, mult mai important acum e să îl îngenunchem pe Putin!
Până să se întâmple asta, ne-am îngenuncheat noi la pompa de benzină. La vară, o să ajungem pe burtă de atât îngenuncheat, pentru că fiecare ban în plus la benzină înseamnă un ban în plus la fiecare produs de pe raftul magazinelor. La șaormeria din colț donerul a crescut cu un leu de săptămâna trecută, iar la alimentara pâinea a sărit de la 1,6 la 2 lei franzela. Și stați așa, că avalanșa prețurilor e abia în vârf de munte…
Suferim noi, dar o facem zâmbind, pentru că știm că rușii suferă și mai tare! Recent, Biden s-a lăudat în parlamentul SUA că rubla a pierdut 30% din valoare într-o singură zi. Între timp s-a mai stabilizat, dar economiile a milioane de ruși – majoritatea bătrâni, săraci și fără nicio legătură cu ambițiile lui Puțin – s-au dus dracului pomană. Asta e trăsătura definitorie a sancțiunilor – îi strangulează pe amărâții care de cele mai multe ori nu au nicio treabă cu administrația, cu oligarhii și cu bombele, fără a discrimina măcar între cei care susțin și cei care nu susțin regimul. La final, rămân câteva rezultate certe, și o speranță: Rezultatele sunt că săracii devin și mai săraci, milioane își pierd locurile de muncă, sute de mii de oameni mor din cauza deteriorării condițiilor de trai, fanaticii sistemului devin și mai fanatici, uniți de sancțiunile pe care le percep ca pe un atac dinafară, iar clasa de mijloc – singura dornică de pace, prosperitate și reforme politice – e rasă, pusă la pământ, eliminată ca forță socială capabilă să promoveze schimbarea. Speranța, în schimb, e aceea ca săracii și înfometații să se revolte și să-l răstoarne – în acest caz, pe Putin. Mai departe, opțiunile sunt: Să vină în locul lui un alt Putin, sau Rusia să o ia pe calea democrației autentice, la fel ca Ucraina, care de când s-a „democratizat” și-a consolidat poziția de cea mai coruptă și cea mai săracă țară din Europa.
Între timp, oamenii de la tv ne avertizează să ne ferim de propaganda Kremlinului – aia pe care nu am văzut-o nicăieri, dar care ni se spune că este peste tot. Isteria covid s-a transformat organic în isteria războiului. S-a schimbat doar titlul de copertă și imaginea de fundal, dar mecanismele și scopurile au rămas aceleași. Ieri trebuia să îi urâm pe nevaccinați că din cauza lor murim noi și nu se termină pandemia – azi trebuie să îi urâm pe ruși, că din cauza lor nu se termină războiul. Facebook și-a modificat politica pentru a permite ca în țările Europei de est să fie regulamentar să inciți la uciderea soldaților sau politicienilor ruși și să poți lăuda grupările naziste din Ucraina. Restaurantul „Maison de la Poutine” a trebuit să explice că „poutine” sunt cartofi prăjiți, după ce au primit amenințări, iar centre ale diasporei ruse au fost vandalizate în mai multe țări vestice. Sportivilor cu handicap din Rusia li s-a interzis participarea la Jocurile Paralimpice. Deunăzi, unui dirijor rus din Munchen i s-a dat ultimatum să-l denunțe pe Puțin ca criminal (după care a fost concediat), iar un altul din Franța a ales să demisioneze de la filarmonicile rusă și franceză la care lucra, după ce francezii l-au pus să aleagă între cele două. Universitatea din Milano a anulat predarea unui curs despre Dostoievski, pentru că Dostoievski este – câh! – rus. Intervievat, un moderat – șeful catedrei de economie la Milano – a declarat că măsura i se pare excesivă: „E de înțeles să anulezi spectacole sau concerte ale rușilor, dar Dostoievski este un scriitor din secolul al XIX-lea…” a declarat el. Deci nu e normal să excluzi un scriitor mort acum 100 de ani, dar e ok să oprimi și să înfometezi un artist viu – dacă artistul respectiv e negru, ăăă, pardon! – rus.
Militar și politic, sancțiunile nu au reușit niciodată aproape nimic. Social, ele acreditează ideea că e ok să pedepsești nediscriminat grupuri de oameni – majoritatea nevinovați. Iar economic îi sugrumă pe mulți, ne sugrumă și pe noi. Din nou, ni se spune că „împreună învingem” și că trebuie să ne sacrificăm un pic. După doi ani de covid, știm deja cum funcționează schema: Ei sunt cu sancțiunile, iar noi cu sacrificiul…
Un articol de Răzvan PETRE
