Fără categorie

Banii nu se alocă după culoarea politică, ci în funcție de cât de bine este întocmit proiectul

Gheorghe Frigioi, Primarul comunei Crucea, despre dezvoltarea comunităților locale: 

Dezvăluiri: Cum este să fii primar de patru mandate?

Gheorghe Frigioi: Am avut patru mandate întregi plus încă doi ani, imediat după 1989. Să fii primar, în general, este o provocare. Este nevoie în momentul în care pleci la un astfel de drum să conștientizezi, să știi către ce te îndrepți și, nu în ultimul rând, să ai sprijinul și înțelegerea familiei. Nimic nu se face fără a avea alături familia și, la fel, nu în ultimul rând să ai lângă tine oamenii care să te înțeleagă, să te sprijine. Așa cum spun de fiecare dată, nimic nu se realizează de unul singur. Tu ești, ca reprezentant al lor, cel care identifică oportunitățile, nevoile comunității. Iar cetățenii, membrii comunității, trebuie să fie alături de tine, să înțeleagă, să participe. Nimic nu se face de unul singur. Niciun primar nu poate să spună „am făcut”… la singular. Este realizarea unei întregi comunități și bucuria de a realiza și de a lăsa ceva în urmă, pentru noi, cei care viețuim astăzi, în anii aceștia.

 

Dzv: Care credeți că sunt cele mai stringente probleme cu care se confruntă administrațiile locale în prezent?

G. F. : Una dintre principalele probleme este legislația în vigoare. Legiuitorii noștri nu coroborează legile cu ce se întâmplă în administrație și asta pentru că nu cunosc problemele cu care ne confruntăm în teritoriu și din această cauză apar unele disfuncționalități. Și oamenii care vin la primar cu diverse probleme nu știu că sunt anumite legi care ne îngrădesc posibilitatea de acțiune. Chiar în aceste zile se desfășoară depunerea documentelor în vederea obținerii sprijinului pe hectar în agricultură. Documentele pe care trebuie să le prezinte proprietarii la APIA nu sunt aceleași de la o zi la alta. Mai apare câte-un ordin de ministru peste noapte, câte o reinterpretare a unui specialist din APIA și punem oamenii pe drumuri… Eu sunt împotriva acestor lucruri. Mereu spun: chiar dacă nu poți să-i rezolvi problema unui cetățean care vine la tine, măcar arată-i calea. Nu-l dezamăgi, nu-l dezinforma și tratează-l cu respect.

Șansa comunităților locale sunt fondurile europene și investițiile private

Dzv: Cât de mult a afectat criza economică bugetele administrațiilor locale? 

G. F. : Situația este diferită de la o comunitate la alta. De exemplu, noi suntem una dintre comunitățile care nu are probleme majore în ceea ce privește bugetul și resursele financiare, deoarece au fost date în funcțiune mai multe parcuri eoliene, iar impozitele care sunt plătite reprezintă un venit mai mult decât substanțial. În felul acesta putem să susținem anumite proiecte. Un proiect pe care îl derulăm acum este reabilitarea sediului Primăriei din comuna Crucea, pe fonduri europene, dar și extinderea lui, această componentă făcându-se din fonduri proprii.

Dzv: Cum se construiește un buget local?

G. F. : Bugetele locale se construiesc în primul rând pe taxele și impozitele care se realizează. Apoi se adaugă alte venituri. Vă spuneam că noi suntem avantajați că aici s-au făcut unele investiții. Pe de altă parte, investitorii nu vin singuri. Ei trebuie atrași prin dialog și disponibilitate din partea autorităților locale. Primarul trebuie, de asemenea, să identifice toate oportunitățile, toate resursele, toate proiectele, programele ce se desfășoară pe fonduri europene. Este păcat să vină foarte mulți bani în țară și să nu-i folosim, să se întoarcă către alte țări membre ale Uniunii Europene. În comuna Crucea, aproape toate investițiile (în proporție de peste 80%) sunt realizate cu bani europeni. Reabilitarea sediului Primăriei, construirea unei eoliene, construirea Grădiniței, Centrul de Informare Turistică, reabilitarea liceului, toate sunt făcute cu bani din afara țării, nu cu bani de la bugetul local.

Dzv: V-a fost greu să obțineți toate aceste fonduri?

G. F. : Este greu dacă nu-ți răspunzi, cum spun eu de multe ori, la câteva întrebări: ce fac? de ce fac? cum fac? Și, ultima întrebare: cu ce fac? Dacă ai parcurs cele patru etape și ai ajuns la ultima (cu ce fac?), cu siguranță vei găsi și răspunsul.

Un primar care nu are o echipă competitivă nu poate să realizeze nimic

Dzv: De ce credeți că sunt comunități locale care nu au accesat fonduri europene?

G. F. : De multe ori este, cred, scuza că nu sunt specialiști în cadrul instituției și este foarte adevărat. Dar tu, ca reprezentant, împreună cu cei care lucrează alături de tine, ai obligația, de a căuta mereu oportunități. În ceea ce privește echipa, eu cred că sunt un caz fericit: întâmplarea face că aproape 90% din cei cu care lucrez, mi-au fost elevi. Și există o echipă care într-adevăr vrea să facă ceva pentru comunitate. Mereu spun: primarul identifică, iar cei din jurul lui realizează. Primarul reprezintă voința, care e 5%, iar realizarea – 95% – vine din partea celor care lucrează în jurul său.

Dzv: Este o variantă viabilă ca primăria să-și ia parteneri în aceste proiecte, parteneri care, de exemplu, să vină și cu scrierea proiectului?

G. F. : Bineînțeles, cum?… sunt atâtea societăți și sunt firme care nu numai o fac, fac un lucru extraordinar… pornesc de la ideea că împreună pot face lucruri mai mult decât interesante, lucruri utile comunității, își primesc banii, conform contractului, abia după ce tu ai obținut acea finanțare, nu întâi îi dai banii, el pleacă, iar tu rămâi fără finanțare, fără nimic. Este de bun-simț ca fiecare firmă, ca și partener în ceea ce faci, să primească banii după ce ai obținut finanțarea. Nu este normal să-i dai înainte, pentru că așa se dau foarte mulți bani, se duc pe studii de fezabilitate, pe tot felul de proiecte. Dar în momentul în care se angajează că obținerea finanțării duce și la obținerea sumelor ce li se cuvin, cred că-i face mai mult decât responsabili. Avem lângă noi și putem duce la bun sfârșit anumite proiecte.

Dzv: Cum reușiți să păstrați în jurul dvs. echipa din primărie, în condițiile în care salariile acestor oameni sunt mici sau foarte mici?

G. F. : În primul rând, să știți că sunt oameni responsabili. Au fost câteva măsuri care i-au defavorizat. Noi am susținut și la întâlnirile Asociației Comunelor din România că nu suntem de acord ca Guvernul să crească doar salariile primarilor și viceprimarilor, în timp ce restul salariaților din administrații câștigă atât de puțin. Ei sunt cei care lucrează efectiv, care-și bat capul, care găsesc soluții la ceea ce trebuie să facem. Sunt situații în care trebuie să stai până la 10-11 noaptea, să vii de dimineață, pentru a fi eficient.

„Nu contează partidul. Am primit mai mulți bani pe timpul altor guvernări”

Dzv: Care trebuie să fie calitățile unui primar pentru a obține mai ușor finanțare pentru proiecte?

G. F. : Prima calitate cred că este omenia. Și am să explic ce înțeleg eu prin omenie: omenie înseamnă a-i respecta pe ceilalți, a nu încerca să vezi într-un posibil partener, chiar și un „rival politic” (cu ghilimele de rigoare), să nu vezi sau să transmiți ură, să încerci să identifici aspectele urâte. În momentul în care în fața cetățenilor vii și spui, arăți cu degetul către celălalt, că ăla e urât, că ăla e nu știu cum, oamenii încep să-și piardă încrederea. Calitatea de bază, din punctul meu de vedere, este omenia. Nu în ultimul rând îți trebuie cultură, îți trebuie carte, trebuie să cunoști, trebuie să știi și trebuie să înveți zi de zi.

Dzv: Astăzi în România credeți că se mai alocă fonduri în funcție de culoarea politică?

G. F. : Dați-mi voie să cred că niciodată nu a fost așa. Eu am practicat, de când sunt, o formă de comunicare cu instituțiile statului, pornind de la nivel județean până la cel central, doar în scris. Întotdeauna când am avut un proiect bine făcut, bine gândit, acesta a stat la baza tuturor memoriilor, solicitărilor în vederea obținerii anumitor fonduri. Dacă tu doar ceri fără a arăta ce vrei să faci, fără să ai în spate un proiect bine gândit, bine făcut, nu cred că te va ajuta nimeni și nu vei găsi niciodată fonduri să realizezi ceva.

Dzv: Și dacă proiectul este bine făcut, nici nu vei fi refuzat în ideea că alt partid e la guvernare?

G. F. : Niciodată, niciodată. Dacă stau bine să mă gândesc, majoritatea proiectelor au fost realizate, cum se zice, pe timpul altora, nu pe al celor pe care îi reprezint. Eu cred că trebuie să ai o anumită personalitate, o anumită verticalitate, seriozitate.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top