Guvernul Statelor Unite a anunţat că un nou sistem de avertizare a cetăţenilor va fi lansat anul acesta. Pentru a ţine pasul cu atenţia acordată de public dispozitivelor de comunicaţii mobile, mesajele de avertizare vor fi trimise prin SMS. Noul sistem promite să fie funcţional şi când reţelele sunt supraaglomerate. În timp ce Guvernul SUA se dă peste cap să-şi protejeze cetăţenii, pe autorităţile române le doare în cot, asta deşi, în ţara noastră există deja un sistem identic cu cel american, dar care este aplicat… cu măsură. Astfel, în cazul unor situaţii de urgenţă, primarii localităţilor din România şi autorităţile cu atribuţii în domeniu sunt notificate prin intermediul SMS-urilor, cu ajutorul infrastructurii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Dar numărul de SMS-uri este limitat, nimeni nu reacţionează în niciun fel la aceste alerte şi nu există nicio strategie reală de protejare a populaţiei. Doar anul trecut, în România au pierit din cauza inundaţiilor de vară peste 20 de persoane. Niciuna dintre aceste persoane nu a fost prevenită asupra pericolului, în schimb, toate localităţile pe raza cărora au avut loc aceste tragedii primiseră avertisment de „Furtună. Risc ridicat de inundaţii”.
Pentru a ne lămuri asupra felului în care funcţionează sistemul de avertizare aplicat în România, l-am contactat pe Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Ca o ironie supremă, persoana care trebuia să ne explice cum stă treaba cu urgenţele ne-a anunţat că nu e la serviciu şi că nu are un răspuns. La cinci zile de la iniţierea corespondenţei pe tema urgenţelor, purtătorul de cuvânt al STS încă nu catadicsise să formuleze un răspuns la întrebările noastre.
Un articol de Răzvan PETRE
Americanii sunt mai norocoşi
Sistemul prezentat acum publicului american este un fel de 112 întors pe dos. Practic, nu cetăţenii sună la Serviciul de Urgenţe (numărul de telefon 911 în S.U.A.), ci serviciul de urgenţe trimite SMS-uri cetăţenilor. Pentru acest lucru este folosită aceeaşi infrastructură specială, fapt ce garantează că mesajele nu se vor bloca din cauza reţelelor aglomerate şi că vor putea fi recepţionate oriunde este semnal de telefon mobil, indiferent de reţea.
Sistemul va fi implementat până anul acesta în New York şi Washington, restul S.U.A. urmând a putea beneficia de el cel târziu la sfârşitul lui 2012. Mesajele de avertizare vor fi de dimensiuni mici (maxim 90 de caractere), iar cei ce le primesc nu trebuie să se aboneze la acest serviciu, sau să achite costul SMS-urilor. Principalele situaţii vizate de sistem sunt cele ce pot pune în pericol viaţa sau siguranţa cetăţenilor (cum sunt calamităţile naturale şi ameninţările teroriste).
Lecţiile predate de dezastre
Proiectul ce urmează a fi implementat în S.U.A. a fost aprobat în urmă cu câţiva ani, de Congres. Unul din punctele de plecare a fost ideea că sute sau chiar mii de oameni care şi-au pierdut viaţa în atentatele de la 11 septembrie s-ar fi putut salva, dacă ar fi beneficiat de un astfel de sistem. Calamităţile naturale ce au afectat S.U.A. în ultimii ani au dus la includerea altor categorii de ameninţări la adresa siguranţei cetăţenilor.
În urmă cu două săptămâni, sud-estul S.U.A. a fost atins de una din cele mai puternice furtuni din istoria ţării. Pe parcusul a 12 ore, peste 100 de tornade au lovit câteva state americane, provocând pagube uriaşe şi peste 300 de victime. Acest eveniment a dat o lovitură severă sistemului de avertizare meteo al S.U.A., considerat a fi unul din cele mai bune din lume. În mod normal, avertismentele meteo întrerup emisiunile radio/tv, iar sirenele montate la tot pasul sună atunci când un dezastru este iminent. În acest caz, sistemul nu a funcţionat, pentru că o furtună mai mică, produsă cu 12 ore înainte de tornade, a dărâmat liniile de înaltă tensiune, fapt ce a întrerupt emisia posturilor radio/tv şi a făcut inoperabilă reţeaua stradală de sirene.
Românii au sistemul, dar nu îl folosesc
În timp ce americanii se chinuie să implementeze sistemul de avertizare prin SMS-uri, românii îl au deja în funcţiune, de ani buni. Atâta doar că – tipic românesc – el are o aplicabilitate limitată şi nu dă niciun rezultat.
Potrivit responsabililor cu comunicarea din cadrul ISU Dobrogea, sistemul vizează transmiterea de SMS-uri către Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă din Consiliile Judeţene, către primarii de localităţi şi către reprezentanţii ISU şi cei ai Ministerului de Interne. Aceasta este doar una din limitări. O alta este aceea că, pentru a preveni situaţiile în care angajaţii ISU ar folosi mesajele în scop personal, operatorul sistemului – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) – a alocat un număr limitat de SMS-uri. După depăşirea cotei lunare, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au două opţiuni – fie depăşesc cota şi sunt puse la plată, fie nu mai avertizează pe nimeni, până la intrarea în luna următoare.
Chiar şi atunci când SMS-urile sunt transmise, ele nu produc niciun rezultat. Hărţile de hazard sunt depăşite sau lipsesc, primarii de localităţi nu sunt instruiţi în vederea prevenirii calamităţilor, iar reprezentanţii ISU şi ai M.A.I. nu intervin decât după ce dezastrul s-a produs.
Anul trecut, inundaţiile de vară au afectat puternic nordul Moldovei, lăsând în urmă distrugeri şi zeci de morţi. În toate cazurile, primăriile pe raza cărora s-au produs aceste evenimente fuseseră avertizate cu ore înainte. Într-un sat din Bucovina, o furtună urmată de viitură a ucis doi bătrâni pe care apele i-au luat din propria casă, un copil şi un tânăr pe care şuvoiul l-a surprins în timp ce mergea cu maşina pe şoseaua inundată. Contactaţi telefonic, reprezentanţii primăriei dn localitate ne-au declarat că primiseră cu două ore înainte un avertisment meteo privind: „Furtună; curgeri importante pe versant; creşteri periculoase de debite pe râuri”.
Dormi liniştit – STS (doarme) veghează pentru tine…
Una din întrebările care ne-a venit în minte, în timp ce realizam acest articol, a fost: „Ce se întâmplă dacă sunt prea multe dezastre într-o lună şi este epuizată cota de SMS-uri?” Pentru a afla răspunsuri, i-am căutat pe specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – administratorul sistemului de avertizare şi unul dintre multele servicii secrete ale României. După repetate încercări, l-am prins la telefon pe purtătorul de cuvânt al instituţiei – ditamai colonel Adrian Fulea. Acesta, din păcate, nu ştia ce să ne spună şi nu avea oricum timp de noi, pentru că era la o tragere, în poligon. Deşi era abia ora 12, colonelul Fulea ne-a asigurat că nu mai ajunge la serviciu în ziua respectivă şi că nu va avea timp să ne răspundă nici a doua zi (stare de fapt ce s-a permanentizat, răspunsurile sale lipsind în continuare, deşi a trecut aproape o săptămână).
Ultima oră: STS ne spune că nu ne poate spune nimic
La opt zile de la primirea întrebărilor referitoare la serviciul de SMS-uri, specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au reuşit, în sfârşit, să dea un punct de vedere. Răspunsul la care s-a muncit mai bine de o săptămână are patru rânduri – o medie de jumătate de rând, pentru fiecare zi de aşteptare (sau de muncă…) Colonelul Adrian Fulea ne-a declarat că SMS-uri în cauză nu ţin de infrastructura 112, ci sunt trimise prin intermediul Centrului de Mesaje al STS. Despre această divizie SMS a STS, sau despre modul cum funcţionează ea nu ni s-a mai comunicat nimic, pentru că aceste aspecte sunt trecute la secret…