Liviu Mihaiu: Dacă IGP ar ataca direct braconajul, ar trebui să-şi aresteze propriii colegi
În Delta Dunării activează peste o mie de angajaţi ce au în fişa postului prevenirea şi combaterea braconajului. Cu toate acestea, rezultatele lor sunt nule, iar infracţiunile pe care ei ar trebui să le oprească au cunoscut, în ultimii ani, o dezvoltare îngrijorătoare. Explicaţia acestui fapt este foarte simplă – cei peste o mie de angajaţi sunt împărţiţi între o duzină de instituţii, ale căror activităţi, în domeniul pescuitului ilegal, se suprapun. Pe lângă aceasta, acţiunile comune ale instituţiilor implicate sunt prost organizate şi, înainte ca vreun agent să fi plecat pe teren, deja ştiu de razie sute de persoane. Cu toate că autorităţile în cauză se feresc să recunoască faptul că mai mult se încurcă, decât se ajută una pe alta, din răspunsurile lor transpare haosul care domneşte în lupta anti-braconaj, la Tulcea.
Un articol de Răzvan PETRE
În prima linie a luptei împotriva braconajului, la Tulcea, se află Poliţia Deltei, Poliţia de Frontieră, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Garda de Mediu a Rezervaţiei şi Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) – filiala Tulcea. Acestea sunt ajutate de o serie de alte instituţii (de la autorităţile judeţene de mediu, până la unităţile Jandarmeriei, ale Poliţiei Naţionale şi ale Poliţiei Transporturi). Pentru ca harababura să fie cât mai mare, jurisdicţia multora dintre aceste autorităţi se termină la graniţa judeţului, dincolo de care, lor li se adaugă instituţiile similare, constănţene.
E mai uşor să braconezi, decât să prinzi un braconier
Un magazin care vinde produse expirate poate fi închis de OPC. Un evazionist poate fi prins de Garda Financiară. Un şofer care trece pe roşu poate fi lăsat fără carnet de către Poliţia Rutieră. Pentru a prinde un braconier, însă, e nevoie de un adevărat detaşament de inspectori, agenţi, jurişti şi magistraţi. Orice inspector al diverselor autorităţi de mediu poate constata fapta de braconaj. Însă, cum braconierii nu stau să fie prinşi şi nu umblă cu actele la ei, pentru reţinerea şi identificarea lor e necesară intervenţia poliţiştilor. Mai departe, actele premergătoare urmării penale sunt întocmite, conform tradiţiei, de agenţii şi juriştii Poliţiei de Frontieră. Dosarul este apoi înaintat Procuraturii, de unde, în cel mai fericit caz, ajunge pe masa unui judecător. Procedura e lungă şi complicată, iar unui inspector de mediu care surprinde o faptă de braconaj îi este mai la îndemână să scrie doar un proces verbal de contravenţie, decât să pună în mişcare tot acest angrenaj de instituţii.
„Ei la noi şi noi la ei”
Colaborarea instituţiilor tulcene cu atribuţii de luptă împotriva braconajului este statuată printr-un păienjeniş de protocoale de colaborare bilaterale. În spatele hârtiilor oficiale se ascund, însă, multe neclarităţi, precum şi animozităţi înăbuşite. Deşi se feresc să recunoască faptul că mai mult se încurcă, decât se ajută unii pe alţii, reprezentanţii autorităţilor tulcene lasă să se înţeleagă că mecanismul cooperării instituţionale cam scârţâie. Problemele de suprapunere a jurisdicţiei rămân, între Garda de Mediu şi Administraţia Rezervaţiei (care, deşi a predat, teoretic, atribuţiile anti-braconaj către Gardă, continuă să activeze în acest domeniu, prin Departamentul de Inspecţie şi Control). O altă animozitate s-a creat între autorităţile de mediu şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) – cel mai nou membru al grupului de luptă împotriva braconajului. Îngăduitori unii cu alţii, repreznatnţii instituţiilor de mediu contestă autoritatea ANPA în domeniul braconajului, pe motiv că ANPA este, mai degrabă, o instituţie din sfera comercial-alimentară şi, ca atare, că ea ar trebui să se preocupe mai puţin de braconaj şi mai mult de exploatarea şi de comercializarea peştelui.
Atunci când acţiunile de control sunt comandate de la Bucureşti (adică de la Ministerul de Interne, sau de la Ministerul Mediului) lucrurile sunt simple. Când, însă, vine vorba de activităţi normale (mult mai frecvente), nu este foarte clar cine ce face. Întrebată dacă, pentru prinderea braconierilor, Poliţia de Frontieră apelează la autorităţile de mediu, sau invers, purtătoarea de cuvând a PF ne-a declarat, exhaustiv: „Şi ei la noi, şi noi la ei!”.
Baboianu: „Aşa cum suntem organizaţi, nici cu 10.000 de oameni nu facem faţă!”
Întrebat despre harababura din grupul de acţiune anti-braconaj, guvernatorul Deltei – Grigore Baboianu – s-a ferit să pună degetul pe rană. Deşi nu a confirmat faptul că sumedenia de instituţii implicate mai mult se încurcă, decât se ajută, Baboianu ne-a declarat că modul de organizare a grupului de luptă împotriva braconajului lasă de dorit. „În momentul de faţă, sunt peste 1.000 de oameni cu atribuţii de luptă împotriva braconajului, în Delta Dunării. Cu toate astea, chiar dacă ar fi peste 10.000, chiar dacă ai avea un agent lângă fiecare pescar, tot nu ai putea face faţă! Nouă nu ne trebuie oameni mai mulţi, ci reguli mai eficiente!”, ne-a declarat guvernatorul. Baboianu a mai subliniat că, pentru ca braconajul să poată fi ţinut sub control, este necesară o simplificare a regulilor după care funcţionează multiplele autorităţi din domeniu.
Liviu Mihaiu: Toate instituţiile-mamă îşi doresc să fie acolo, în mijlocul icrelor negre…
Fost guvernator al Deltei şi actual lider al mişcării Salvaţi Dunărea şi Delta, Liviu Mihaiu a dat curs solicitării noastre, acordându-ne un punct de vedere: „Stiţi de ce sunt atât de multe organe în combaterea braconajului? Pentru că toate instituţiile-mamă îşi doresc să fie acolo, în mijlocul icrelor negre… Dacă sunt peste 1000 de persoane cu atribuţii în domeniul antibraconajului, de la prefect până la ultimul paznic de baltoacă, cum se face că avem un fenomen de masă al braconajului în Delta Dunarii şi 90% dintre cei care se ocupă cu acest sport nu au NICI O PROBLEMA?!? Un fost general de poliţie mi-a zis când eram guvernator: „Dar, domnule, ce să mănânce şi nenorociţii ăştia?!?”. Un om pus să aplice legea se ascundea în spatele unei empatii sociale, ştiut fiind că mai vin şi „elicoptere de la Bucureşti” după sturion şi icre negre. Daca ar vrea cineva să combată într-adevăr braconajul, cum se face că majoritatea braconierilor nu sunt consideraţi pericol social şi există în patru ani doar unul singur condamnat la închisoare?!? Dacă nu sunt majoritatea celor care se ocupa cu antibraconajul, cum se face că poliţiştii care-şi fac treaba cu încăpăţânare şi refuză să intre în sistemul cumetriilor teritoriale, sunt aruncaţi de colo colo, iar sefii Poliţiei Locale sau chiar Inspectoratul Judeţean -al carui şef este numit politic- nu-i protejează deloc, descurajând astfel cinstea lucratorului de Poliţie?!?
Singurii care au mai manifestat dorinţa de a ataca braconajul au fost cei de la IGP, însă dacă ar intra sa extirpeze cauza primordială a ineficienţei ar trebui să-şi aresteze propriii lor colegi din Tulcea şi poate chiar şi câţiva deputaţi sau senatori…”
Multe autorităţi, puţine rezultate
Cel mai mare duşman al braconierului tulcean este Comitetul judeţean de acţiune împotriva braconajului. Condus de subprefect, acesta reuneşte principalii actori din domeniu şi are ca scop organizarea acţiunilor de control comune. Pentru organizarea fiecărei razii, toate instituţiile implicate sunt convocate şi trebuie să anunţe, fiecare în parte, ce efective şi ce mijloace de transport alocă acţiunii. În felul acesta, înainte ca măcar un agent să se fi suit în barcă, despre razie ştiu deja zeci, sau chiar sute de persoane.
În paralel cu acţiunile enunţate mai sus, ieşirile împotriva braconierlor mai sunt organizate şi la cererea autorităţilor implicate, cum este, de exemplu, ANPA. Agenţia de Pescuit şi Acvacultură are chiar şi un program special dedicat braconajului, ce poartă o denumire ce s-ar potrivi, mai degrabă, unui catalog vestimentar – „Braconierul 2010”. La ultima acţiune-monstru din cadrul acestui program, cele mai mari lovituri date braconajului de ANPA (la nivelul întregii ţări!) au fost confiscarea unui motor, a trei bărci şi a patru vâsle!
