Comisia Europeană

Autorităţile au aflat la cinci ani după ziarul Dezvăluiri că Bivolaru locuieşte în Paris!

Senzaţional: Guru Bivolaru a fost arestat la Paris!

Ştirea fost pe toate canalele din România şi nu numai. Cum ar veni, Bivolaru nu locuia în Suedia, ci la Paris. În realitate, singurul lucru senzaţional în acest fapt este că au reuşit şi autorităţile să afle, cam după cinci ani, ceea ce ştiau o mulţime de adepţi şi foşti adepţi MISA: faptul că Gregorian Bivolaru locuieşte în Paris. În tot acest timp, Bivolaru a fost vizitat de mai multe ori de apropiaţi de-ai săi din România, în Paris. Ar fi fost destul de simplu pentru autorităţi să îl localizeze în tot acest timp, mai ales că guru condamnat în România a fost vizitat de mai mulţi apropiaţi.

Iată ce declara pentru ziarul Dezvăluiri un fost adept MISA, avocatul Mihai Rapcea (într-un articol cu titlul MISA se foloseşte de ÎPS Teodosie şi Andreea Marin într-un turneu național de promovare):

„În 2011 am mers la Paris pentru o discuţie în care să lămurim lucrurile, căci eu mă detaşasem de MISA şi scriam pe blogul meu unele lucruri care, probabil l-au deranjat pe Bivolaru”.
http://www.dezvaluiri.ro/dosare/misa/510698-misa-se-foloseste-de-ips-teodosie-si-andreea-marin-intr-un-turneu-national-de-promovare
În materialul respectiv, Rapcea menţiona şi alte persoane care îl vizitau pe guru.

Un accident de maşină, produs în Germania, pe 2 mai 2014, în care au fost implicaţi trei lideri ai MISA ar fi trebuit, de asemenea, să le dea de gândit autorităţilor. În accidentul cu pricina a decedat Dumitru Lomoş, iubitul inventat de MISA pentru Mădălina Dumitru, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la Bivolaru. Mădălina Dumitru este una dintre minorele de la care au început necazurile penale ale lui Bivolaru.
Ziarul nostru a relatat atunci, citând-o pe Cecilia Tiz (fostă yoghină ce locuieşte în Germania) că trei se întorceau în România, venind de la Paris, unde îl vizitaseră pe Gregorian Bivolaru.

http://www.dezvaluiri.ro/dosare/misa/510688-iubitul-paravan-al-minorei-lui-bivolaru-a-murit-intr-un-accident-de-masina-in-germania

Acest fapt nu face decât să închidă cercul unei afaceri ciudate, în care Gregorian Bivolaru a fugit foarte uşor din România, după ce fusese eliberat în urma unui viciu de procedură.

 

 

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top