Fără categorie

Anunţarea deciziei UE de a lansa negocierile cu Republica Moldova şi Georgia privind instituirea unor Zone Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber (DCFTA)

Tip: 

Comunicat de presă

Ministerul Afacerilor Externe al României salută decizia de lansare a negocierilor Uniunii Europene cu Republica Moldova şi Georgia, privind instituirea unor Zone Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber şi aşteaptă cu interes iniţierea discuţiilor cât mai curând posibil.

Decizia constituie expresia recunoaşterii, la nivelul UE, a progreselor înregistrate de cele două state în aplicarea reformelor necesare pentru îndeplinirea setului important de recomandări-cheie ale Comisiei Europene, care permit, astfel, trecerea la o etapă superioară în procesul unei integrări economice graduale în piaţa comună a Uniunii Europene.

România, în calitatea sa de stat membru UE, dar şi în plan bilateral, a sprijinit în mod consecvent progresul statelor din vecinătatea sa imediată şi a susţinut constant lansarea negocierilor privind instituirea acestor Zone Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber cu Republica Moldova şi Georgia.

Ace…

Acest aspect a fost reiterat inclusiv în cadrul celui de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic (Varşovia, 29-30 septembrie 2011), iar pentru Chişinău şi în cadrul Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.

Zonele Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber sunt parte integrantă a Acordurilor de Asociere pe care UE le are în vedere cu statele vecine din cadrul Parteneriatului Estic şi constituie un pilon important în procesul de apropiere a acestora de valorile şi standardele UE.

Crearea Zonelor de Comerţ Liber UE cu Republica Moldova şi Georgia va contribui semnificativ la amplificarea şi diversificarea capacităţii de export a celor două state, precum şi la deschiderea accesului lor pe piaţa unică europeană.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top