Actualitate

Ansamblul „Dorulețul”- ambasador cultural al Tulcei și României

Sala „Dobrogea” a Consiliului Județean Tulcea a găzduit joi, 17 august 2023, conferința de final a proiectului „Tradiții tulcene peste hotare”, ediția a IV-a,  implementat de Asociația Culturală „Dorulețul”.

Proiectul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Tulcea, în baza prevederilor Legii 350/2005 , a avut drept obiectiv general promovarea culturii coregrafice tulcene la nivel internațional iar etapa dedicată valorificării folclorului autentic nord-dobrogean a culminat cu  participarea Ansamblului folcloric „Dorulețul”, coordonat de maestrul coregraf  Ștefan Coman, la prestigiosul Festival „Gazi- Baba”, desfășurat, la mijlocul lunii iulie a.c, la Skopje, în Macedonia de Nord.

Ștefan Coman, președintele Asociației Culturale „Dorulețul” a subliniat impactul proiectului: „Un efect pozitiv și imediat îl reprezintă participarea ansamblului, la începutul lunii septembrie, la invitația Ministerului Culturii din Egipt, la un prestigios festival desfășurat în Guvernoratul Ismailia. Invitația ne-a fost transmisă în urma participării la Festivalul «Gazi-Baba» din Macedonia. Am postat pe social media fragmente din momentele noastre artistice și, după ce ne-au urmărit câteva zile, organizatorii festivalului din Egipt ne-au contactat și ne-au propus să reprezentăm România la eveniment.

Suntem la final de proiect. Un proiect  ale cărui patru ediții au fost cofinanțate de Consiliul Județean Tulcea. Vrem să mulțumim încă o dată Consiliului Județean pentru această contribuție, pentru că prin ea contribuie la evoluția tinerilor membri ai ansamblului nostru. Experiența lor într-un astfel de proiect contribuie la modelarea personalității lor pe parcursul evoluției ample de la copilărie la maturitate. Voi, tinerii, aveți misiunea să duceți mai departe tradițiile și cultura acestor locuri!

De mai bine de 10 ani Consiliul Județean Tulcea acordă sprijin financiar proiectelor noastre, și aș vrea să amintesc faptul că a fost prima instituție publică care a susținut financiar, din anul 1997, organizarea Festivalului Internațional de Folclor «Peștișorul de Aur».Vă mulțumim în numele asociației noastre!”

Prezent la eveniment, Dumitru Mergeani, administratorul public al județului, i-a felicitat călduros pe tinerii artiști: „ Cred că mulțumirile ar trebui să vină, în primul rând, din partea noastră, pentru că instituția noastră își îndeplinește doar rolul, de susținător al culturii tulcene și nord-dobrogene. Cei care trebuie să primească mulțumiri sunteți dumneavoastră, maestre, tinerii minunați pe care îi coordonați și părinții lor, care îi sprijină și îi îndrumă.

Este mare lucru să se facă astfel de activități în afara școlii. Așa se creează, de-a lungul timpului, profilul unui om: prin cultură, prin educație, iar dumneavoastră, prin «Dorulețul», puneți multe cărămizi la temelia personalității lor. Peste ani, tinerii prezenți vor realiza că experiența aceasta a contribuit mult la ceea ce sunt ca oameni. Astăzi există foarte multe tentații iar tinerii au foarte puține repere, modele spre care să se îndrepte. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să mulțumim «Dorulețul»-ui, care nu este doar un ansamblu, este o familie, și maestrului Ștefan Coman.

În ceea ce privește sprijinul nostru financiar, Consiliul Județean Tulcea, în aplicarea prevederilor Legii 350/2005, s-a străduit să dea curs tuturor solicitărilor ce au vizat domeniul Cultură, în limitele bugetului anual alocat. Vă asigurăm că și pe viitor vom fi alături de dumneavoastră și vă vom susține inițiativele, pentru că sunteți adevărați ambasadori ai Tulcei și României! ”

La finalul conferinței, administratorul public Dumitru Mergeani i-a invitat pe cei prezenți să participe la Festivalul „Enisala- Unitate la Cetate”, care va începe vineri, 18 august :„ Începând de mâine, la cetatea Enisala se vor desfășura activități pentru toate vârstele: cursuri de echitație, jocuri de lasere, artificii și concerte ale unor artiști cunoscuți. Așadar, îi așteptăm pe toți tulcenii, alături de noi, timp de 3 zile, la cetatea Enisala, la un evenimentul cultural care va celebra cultura și diversitatea acestor locuri!”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top