Fără categorie

Analiza anuală a creşterii economice : către un răspuns global al UE la criză

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 12 ianuarie, Comunicarea „Analiza anuală a creşterii economice: către un răspuns global al UE la criză”, care marchează debutul Semestrului European de coordonare ex-ante a politicilor macro-economice, bugetare şi de reforme structurale la nivelul statelor membre şi al unui nou ciclu de guvernanţă economică la nivelul Uniunii Europene.

Practic, această primă analiză stabileşte priorităţi economice concrete pe trei direcţii majore: macroeconomic, reforme structurale şi măsuri care favorizează creşterea economică.

Comunicarea Comisiei abordează un set de 10 acţiuni urgente, cu termen de realizare 2011-2012, esenţiale pentru consolidarea redresării economice pe termen scurt, dar şi pentru a ţine ritmul cu principalii competitori internaţionali şi a pregăti UE în vederea orientării către atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Cele 10 acţiuni vizează: punerea în aplicare a unor măsuri riguroase de consolidare fiscal-bugetară, core…

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 12 ianuarie, Comunicarea „Analiza anuală a creşterii economice: către un răspuns global al UE la criză”, care marchează debutul Semestrului European de coordonare ex-ante a politicilor macro-economice, bugetare şi de reforme structurale la nivelul statelor membre şi al unui nou ciclu de guvernanţă economică la nivelul Uniunii Europene.

Practic, această primă analiză stabileşte priorităţi economice concrete pe trei direcţii majore: macroeconomic, reforme structurale şi măsuri care favorizează creşterea economică.

Comunicarea Comisiei abordează un set de 10 acţiuni urgente, cu termen de realizare 2011-2012, esenţiale pentru consolidarea redresării economice pe termen scurt, dar şi pentru a ţine ritmul cu principalii competitori internaţionali şi a pregăti UE în vederea orientării către atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Cele 10 acţiuni vizează: punerea în aplicare a unor măsuri riguroase de consolidare fiscal-bugetară, corectarea dezechilibrelor macroeconomice, asigurarea stabilităţii sectorului financiar, sporirea atractivităţii muncii, reformarea sistemelor de pensii, reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii, concilierea securităţii si a flexibilităţii, exploatarea potenţialului pieţei unice, atragerea capitalului privat pentru finanţarea creşterii economice, asigurarea accesului la energia eficientă din punct de vedere al costurilor.

Analiza Comisiei este însoţită de trei rapoarte: Raportul privind progresele înregistrate în ceea ce priveşte Strategia Europa 2020, caredescrie progresele înregistrate în atingerea obiectivelor UE şi proiectele de programe naţionale de reformă; Raportul macroeconomic, careoferă o perspectivă macroeconomică şi indică măsurile care pot genera efecte macroeconomice pozitive; Raportul comun privind ocuparea forţei de muncă, care analizează situaţia ocupării forţei de muncă şi politicile legate de piaţa forţei de muncă.

Comunicarea urmează a fi prezentată Parlamentului şi Consiliului şi va servi drept suport de discuţie pentru formularea orientărilor şi concluziilor Consiliului European de primăvară (martie 2011). Pe baza acestora, statele membre trebuie să prezinte, până la jumătatea lunii aprilie, angajamentele asumate prin strategiile lor bugetare pe termen mediu, respectiv sa fixeze în programele naţionale de reformă măsuri adecvate pentru a răspunde obiectivelor Europa 2020.

Pe de altă parte, în cursul lunii iunie 2011, Comisia va formula recomandări, în temeiul cărora Consiliul va emite orientări specifice de ţară, pe care statele membre trebuie să le ia în considerare în pregătirea cadrelor bugetare naţionale 2012, precum şi în implementarea politicilor de creştere economică.

Mai multe informaţii despre Comunicarea Comisiei găsiţi aici.

 

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top