Altarul satanistilor din Pestera Limanu

In sat, oricine stie sa te indrume spre pestera. Poteca tine culmea unui deal, se strecoara pe sub cativa colti calcarosi si se opreste la marginea unei liziere de molid, chiar deasupra lacului Limanu. In fata pesterii am gasit primul semn al implicarii GESS. Un panou metalic nou, frumos vopsit si asezat la vedere, ne-a oferit primele informatii, e drept generale, despre pestera: harta, fauna si…numarul de telefon al ghidului local. Pana la venirea lui, am dat roata intrarii, amenajata ca o cazemata din timpul razboiului. Scarile de ciment ne-au dus la o usa de fier cu un ingenios sistem de inchidere, protejata in lateral de pereti de betonul grosi de jumatate de metru. O nisa cu forma de vizeta, de cativa centrimetri, fusese lasata pe post de ferestruica sau loc de aerisire. Mai tarziu aveam sa aflam ca ea avea rolul de a permite unei colonii de lilieci de o specie rara, care salasluieste in maruntaiele pesterii, sa iasa la vanat pe timpul noptii.

Nici nu am avut timp sa ne terminam cafeaua din termosul metalic, si ghidul, un tanar imbracat cu un hanorac si incaltat in adidasi, si-a facut aparitia la intrarea pesterii. A scos tacticos o cheie din buzunar, a coborat treptele si a deschis poarta de otel, invitandu-ne spre maruntaiele pamantului. Cateva casti din plastic albastru se odihneau pe o polita, imediat dupa poarta, intoarse cu interiorul in sus, ca niste castroane din care balaurii pesterii isi sorbeau in fiecare dimineata portia de sange. Ne-am asezat si noi cate o cascheta pe crestet si am pornit-o pe galeria scunda, un tunel pentru pitici. Am aflat ca ghidul nostru, Nicusor Vilau, are doar 17 ani si este elev la Colegiul Economic din Mangalia. Oficial, este primul ghid speolog al pesterii Limanu, ales de reprezentantii GESS pentru ca stie binisor culoarele intunecate. La fel si toate istoriile care circula in zona: “Bunicul mi-a povestit ca in timpul razboiului a cutreierat cateva zile pestera, impreuna cu cativa prieteni. Intr-un final au ajuns intr-o galerie unde se auzea muzica bulgareasca. Au sapat in tavan si au ajuns intr-un beci. Dupa ce i-au baut bulgarului o damigeana de vin, s-au intors in pestera si au venit pe galerii inapoi in sat. Acuma, eu nu sunt sigur ca este adevarat, dar pana la bulgari sunt doar cativa kilometri…”. Inca de la primii pasi intelegem de ce Limanu este numita pestera labirintica. In jurul nostru, peste tot, se deschid boltile galeriilor, ca niste desene faurite, in joaca de un copil rasfatat. Am vizitat, pe rand, cele doua altare dacice, sala Cavalerului Trac (cu reprezentarea in calcar a unei zeitati getice numite Derzelas), “Tablele lui Moise”, “Fereastra”, o colonie de lilieci pe care ghidul nostru ne-a interzis sa o fotografiem cu blitz, pentru a nu speria animalele.

Buncarul dacic

Din loc in loc, gasim urme de ziduri cu rol de sustinere a peretilor sau de compartimentare a spatiului. Unul dintre cercetatorii care au vizitat pestera, dr. Vasile Boroneant, de la Muzeul de Istorie din Bucuresti scrie intr-una dintre articolele publicate pe aceasta tema: "Am observat ca pestera a fost transformata intr-un veritabil labirint subteran, cu lungi culoare intortocheate, strajuite de pereti si tavanele cioplite drept, precum si cu coridoare din care se intra, de o parte si de alta, in numeroase incaperi si sali. Aceste lucrari s-au facut dupa un plan bine chibzuit, urmandu-se, in general, traseul galeriilor naturale (ale caror pereti colturosi au fost neteziti prin cioplire). In unele portiuni, pentru a usura legatura intre diferite incaperi, locuitorii pesterii au sapat noi galerii. Din loc in loc, s-au sapat mici firide, destinate opaitelor ce serveau la iluminat. Legaturile dintre coridoare au fost marcate cu semne care ii ajutau in orientare". Arheologii au gasit in pestera si doua camere cu altar, ce aveau tavanele si peretii puternic afumate, o dovada ca au slujit la oficierea cultului.

Altarul satanistilor

“Mai este ceva de vizitat. Noi ii spunem camera oaselor. Sunt acolo niste oase, dar nimeni nu stie cine le-a pus”, ne-a ispitit intr-o doara tanarul nostru ghid. A fost mai mult decat suficient pentru noi. Dupa o galerie scunda, in care am mers in genunchi, ne-am trezit intr-o sala de inaltimea unui om in care, la lumina lugubra a lanternelor noastre, am avut parte de un spectacol infiorator. In perete fusesera sapate nise, una langa alta, pe mai multe nivele, iar in ele fusesera asezate cu grija, in functie de marime, oase de animale in spatele unor coaste dispuse astfel incat inchipuiau gratiile unei celule in miniatura. Unele dintre oase fusesera mai intai arse si apoi asezate in bizarul altar. Tabloul era completat de mesajul “Black Angel”, scrijelit pe tavanul inegrit intentionat cu funingine, in forma de dreptunghi, si care anunta prezenta Ingerului Negru. La iesirea din labirintul de la Limanu, dupa ce am lasat castile de protectie pe lavita din piatra, apropae nu stiam daca altarul Satanist exista cu adevarat sau a fost doar o farsa pe care ne-o jucase Duhul Pesterii. Fotografiile doar marcheaza istoria inspaimantatoare a acestui loc si nu mai au nevoie de nici un comentariu.