Am putea spune că artistul plastic Alexandru Rădvan a purtat un dialog piele pe piele cu publicul, la Muzeul de Artă din Constanța.
Discuția foarte sinceră și deschisă (de unde și titlul articolului), a fost prilejuită de expoziția intitulată chiar „Piele pe piele”, găzduită de muzeu.
Publicul a descoperit în Alexandru Rădvan un om foarte direct și care nu se teme să vorbească deschis despre preocupările sale intime, plin de umor și autoironie și care a încercat să demitizeze imaginea artistului supraom, așezat pe un piedestal.
Gazda evenimentului a fost Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă din Constanța.
Arta îi leagă pe oameni într-un mod intim. Alexandru Rădvan, dialog „Piele pe piele” cu publicul
Rădvan a vorbit despre lucrările sale și despre rolul artei de a lega oamenii prin intermediul creațiilor artistice. Pentru Rădvan, artistul nu este un personaj special care trăiește într-un turn de fildeș și creează doar pentru sine, ci un om normal, ce trăiește în societate, cu toate provocările ce derivă de aici.
Lucrarea poate deveni operă de artă abia atunci când părăsește atelierul de creație și se îndreaptă către public.
Prin urmare, opera de artă este un instrument de cunoaștere interumană. Aceasta cu condiția ca artistul să nu se considere un prestator de servicii și să nu încerce să creeze „ce se cere”. Dimpotrivă, spune Rădvan, el trebuie să își urmărească „vocile” interioare, preocupările intime și visurile.
„Noi, artiștii, organizăm expoziții pentru a intra în legătură cu alți oameni. Ideea că artistul este o persoană izolată, care stă într-un turn de fildeș și are nevoie de o stare specială pentru a crea anumite lucruri, nu este tocmai adevărată. Desigur, este nevoie de inspirație pentru a realiza lucruri speciale, dar asta nu îl izolează de problemele cotidiene.
Cum poate deveni o lucrare operă de artă
Nu am încredere în artiștii care declară că nu îi interesează ceilalți, nu le pasă de public și creează doar pentru ei. Din punctul meu de vedere, o lucrare începe să devină operă de artă atunci când părăsește atelierul meu și intră în contact cu publicul.
Artistul nu trebuie să mulțumească pe toată lumea și nici nu îi revine sarcina să facă asta. Artistul nu poate să își asume toate problemele lumii, deoarece el este doar un om simplu ce își exprimă gândurile și preocupările în creațiile sale. Sper ca lucrările mele să ofere unor oameni răspunsuri la probleme la care nu m-am gândit.
Când privitorii interacționează cu lucrările mele, nu mai pot controla modul în care aceștia le percep, fie că este vorba de pictură sau desen, chiar și în zona figurativului.
Desigur, figurativul poate părea mai ușor de înțeles, dar este la fel de complex ca și pictura abstractă. Privitorii interpretează creațiile noastre ca o interfață către gândurile noastre și, de multe ori, nu putem înțelege în totalitate cum sunt receptate.
Cu cât imaginea este mai complexă și densă, oferă mai multe piste de citire, mai multe portițe prin care privitorii pot intra în contact cu ea. Astfel, comunicarea se stabilește, iar artistul are șansa să îi ghideze pe privitori către zona de gândire la care s-a referit.
Artistul nu este un prestator de servicii pentru public
Profit de faptul că sunt elevi și studenți în public pentru a adăuga că trebuie să ne amintim de trendul din perioada studenției, unde eram considerați ca prestatori de servicii ce trebuie să se conformeze cerințelor publicului. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o poate face un artist.
Nu trebuie să te conformezi așteptărilor publicului, ci să îți exprimi gândurile și visele personale, să oferi o parte din tine în creațiile tale.
Acest aspect este deosebit de important pentru mine, deoarece am realizat că atunci când am reușit să depășesc teama că ceea ce fac este prea personal, oamenii au răspuns cel mai aproape de intențiile mele.
Interacțiunea cu publicul este esențială pentru că aceste întrebări și perspective neexplorate aduse de ei îmi oferă idei noi și îmi deschid noi orizonturi creatoare. Este un proces învățare continuu și emoționant să vezi că oamenii pot să citească în creațiile tale lucruri la care nu te-ai gândit, aducând lumina asupra unor posibilități neexplorate.”
Un artist care ignoră regulile în mod asumat
„Deși muzeul imaginar al lui Rădvan este unul bogat, mixajul de tehnică, materialități și cromatică are capacitatea de a crea un univers singular și extrem de sugestiv.
Dar ceea ce consider eu cel mai important și mai valoros, în același timp, în pictura sa, este o neglijare, aproape sfidătoare, a tuturor regulilor, a unui tip de a face pictură așa cum îl știm noi predat în academiile de artă.
Dincolo de zgomotul de fundal, de canoane, de critici, dincolo de realitatea cenușie, este artistul, într-o lume a sa, în care este suveran.
Nu trebuie sa facă parte din nici un curent sau să adere la vreun trend estetic, pentru ca vocea să se facă auzită și recunoscută imediat. Și totuși, referințe culturale există: desenul figurilor aproape primitive ale lui Gauguin în lucrarea ,<6 A.M.>, pânza specială pe care lucrează și la care apar suprafețe de culoare ce fac trimitere la rețeaua de puncte a lui Roy Lichtenstein, reluate cu umor pe draperia din lucrarea <În spatele dunei>, chiar și intenția ironică a artistului de a ne trimite cu gândul la curentul futurist în lucrarea de pe afiș, <Dimineață cu draperie futurist>, toate sunt abilități care îi demonstrează cultura și inteligența plastică.
Dar nu vă lăsați înșelați de acestea, ele sunt mai degrabă capcane întinse de Rădvan pentru a-i prinde pe cei care ar dori să îl așeze, cuminte, într-un sertar cu etichetă și asta pentru că, așa cum spuneam mai sus, artistul pare să reușească mereu să fie fidel doar lui însuși.
Desenele simplificate ale trupurilor pe suprafața de pânză sau hârtie ne vorbesc despre un moment suspendat în timp, de o simplitate și splendoare paradisiacă și nici o formă de canonizare estetizantă nu își are locul acolo.
Este povestea eternă, în care ne recunoaștem și noi, dacă am avut privilegiul să trăim astfel de momente, iar rafinamentul artistului rezidă tocmai în lejeritatea cu care se abate de la normele picturii clasice și ne transmite faptul că frumusețea este accesibilă tuturor, dar memorabilă doar pentru cei care știu să o privească în față, cu luciditate”, a transmis Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța.
Un pic de biografie
Alexandru Rădvan este lector univ. dr. la UNArte București, secția Pictură. Artistul, născut în 1977, are un impresionant palmares expozițional, în țară și în străinătate, iar lucrările sale se află în importante colecții publice și private din România, Germania, Belgia, Austria, Israel, Franța, Italia, Grecia și SUA. Din 2005, Alexandru Rădvan este reprezentat de Anaid Art Gallery București/Berlin/Baden-Baden, care susține și expoziția de la Constanța, curatoriată de Mark Gisbourne, istoric de artă cu renume internațional.
Mihai Răzvan ROTARU
