Miniportul turistic de la Sarichioi va fi gata în doi ani
De peste patru ani există discuții și se fac demersuri pentru înființarea unui miniport turistic la Enisala, comuna Sarichioi. Se pare totuși că anul 2013 este cu noroc și anul acesta lucrările vor începe. Potrivit studiului de fezabilitatea, durata acestui proiect va fi de 24 de luni. Astfel, la limita de sud-vest a bălții dintre Lacul Razim si Lacul Babadag, la 800 de metri nord de localitatea Enisala vom avea un al doilea miniport turistic în județul Tulcea, după cel de la Sfântul Gheorghe. Cu o suprafață de 17,39 de hectare miniportul va avea o insulă centrală ce va fi folosită ca spațiu de odihnă și recreere, o pasarelă pietonală plutitoare de 32 de metri și două rampe folosite pentru lansarea și ridicarea ambarcațiunilor. De asemenea, se va construi și un canal regularizat pentru evacuarea apelor pluviale.
Spațiul destinat adăpostirii ambarcațiunilor va avea o capacitate de 50 de vase de agrement și 23 de vase pescărești, iar cei ce vor veni cu mașinile vor avea amenajată o parcare cu o capacitate de 80 de automobile. Se va construi și un atelier de reparații pentru ambarcațiuni pentru o cât mai bună desfășurare a lucrurilor. Atracțiile nu se opresc aici, vor fi realizate de asemenea și un centru muzeistic și 2 terenuri de tenis și handbal. Astfel, se speră ca viitorul miniport, alături de cetatea Enisala să fie o destinație turistică aleasă de cât mai mulți turiști.
„Sunt sigur că înființarea acestui miniport va avea o influență benefică asupra zonei întrucât avem un exemplu cu ceea ce s-a întâmplat la Sfântul Gheorghe. Acolo anul trecut a fost finalizat un astfel de mini port turistic și lucrurile au început să se schimbe în bine de atunci, pentru locuitorii localității. Pe lângă dezvoltarea turistică la care toți ne asteptăm, acest miniport va creea implicit și locuri de muncă pentru locuitorii comunei noastre, iar acest lucru a fost întotdeauna un deziderat pentru noi. De asemenea, încasările de la bugetul local vor crește odată cu numărul de turiști ce ne vor vizita localitatea”, ne-a declarat primarul comunei Sarichioi, Vitali Finoghen Cristian.
