Consiliul Judeean Bacu a nceput din data de 20 octombrie distribuirea ajutoarelor alimentare celor mai defavorizate categorii. Peste 100.000 de persoane din tot judeul vor primi fin, mlai, paste finoase, biscuii i lapte praf. Alimentele ajung la primrii care apoi le distribuie direct persoanelor nscrise n program. Beneficiarii, definii de H.G. 600/2009 sunt:
– familiile i persoanele singure care au dreptul, prin dispoziie scris a primarului, la un venit minim garantat acordat n baza Legii nr. 416/2001;
– omerii care beneficiaz de indemnizaie de omaj acordat potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurrilor pentru omaj i stimularea ocuprii forei de munc, cu modificrile i completrile ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii ale cror drepturi, obinute din pensie sau dup caz, din pensii cumulate, sunt sub 400 lei/lun;
– persoanele neinstituionalizate cu handicap grav i accentuat, aduli i copii.
Distribuirea alimentelor ca parte a Planului anual European de… Consiliul Judeean Bacu a nceput din data de 20 octombrie distribuirea ajutoarelor alimentare celor mai defavorizate categorii. Peste 100.000 de persoane din tot judeul vor primi fin, mlai, paste finoase, biscuii i lapte praf. Alimentele ajung la primrii care apoi le distribuie direct persoanelor nscrise n program. Beneficiarii, definii de H.G. 600/2009 sunt:
– familiile i persoanele singure care au dreptul, prin dispoziie scris a primarului, la un venit minim garantat acordat n baza Legii nr. 416/2001;
– omerii care beneficiaz de indemnizaie de omaj acordat potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurrilor pentru omaj i stimularea ocuprii forei de munc, cu modificrile i completrile ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii ale cror drepturi, obinute din pensie sau dup caz, din pensii cumulate, sunt sub 400 lei/lun;
– persoanele neinstituionalizate cu handicap grav i accentuat, aduli i copii.
Distribuirea alimentelor ca parte a Planului anual European de furnizare de Ajutoare Alimentare celor mai defavorizate categorii va continua i n perioada urmtoare, pn la epuizarea listelor de beneficiari.